— Şi atunci, de ce nu-mi publici romanul?

Lăsându-l pe Wicklow să se descurce cu Andrei, Barley se precipită către uşă, cu braţele larg deschise şi cu un zâmbet cuceritor pe faţă. Superba Natalia de la Biblioteca Unională de Stat pentru Literatură Străină sosise, o frumuseţe înţeleaptă, de şaizeci de ani. S-au prăbuşit drăgăstos unul în braţele celuilalt.

— Despre cine discutăm în seara asta, Barley? James Joyce sau Adrian Mole? De ce arăţi atât de inteligent dintr-odată? Pentru că te-ai făcut capitalist?

Jumătate din adunare o luă la goană ca apucată de streche către celălalt capăt al sălii, ceea ce îi făcu pe agenţi să se uite îngrijoraţi prin deschizătura uşii. Rumoarea din sală se opri o clipă, apoi reîncepu din nou. Se dăduse drumul bufetului.

Dar nici urmă de Katia.

— Astăzi, dată fiind perestroika, totul este mult mai uşor, spuse Natalia cu zâmbetul ei irezistibil. Călătoriile în străinătate nu constituie o problemă. De exemplu, să te duci în Bulgaria. Tot ceea ce trebuie să facem este să descriem birocraţilor noştri ce fel de persoană credem că suntem, căci fireşte, bulgarii trebuie să ştie acest lucru înainte de sosirea noastră şi să fie avertizaţi la ce să se aştepte. Suntem o persoană inteligentă, de inteligenţă mijlocie sau de inteligenţă normală? Bulgarii trebuie să se pregătească, poate chiar să se antreneze. Suntem calmi sau iritabili? Suntem plini de imaginaţie sau lipsiţi de imaginaţie? După ce am răspuns la aceste întrebări simple şi la alte o mie de acelaşi fel, putem să trecem la probleme mai importante, precum adresa şi numele complet al bunicii din partea mamei, data morţii ei şi numărul certificatului ei de deces şi, dacă li se năzare, poate şi numele medicului care l-a semnat. Deci, poţi să-ţi dai seama şi tu că birocraţii noştri fac tot ceea ce este cu putinţă să introducă rapid noile regulamente mai relaxate şi să ne trimită pe toţi în străinătate, în vacanţă, cu copiii. Barley, după cine te uiţi? Mi-am pierdut eu şarmul sau te-ai şi plictisit de mine?

— Şi ce le-ai spus? întrebă Barley râzând, străduindu-se să n-o mai piardă din priviri.

— O, am spus că sunt foarte inteligentă, că sunt calmă, o persoană amuzantă, şi că bulgarii vor fi încântaţi în compania mea. Birocraţii ne testează hotărârea, asta-i tot. Ei speră că punându-ne să dăm satisfacţie atâtor servicii, ne vom descuraja şi ne vom hotărî să rămânem acasă. Dar este din ce în ce mai bine. Totul este, încet-încet, puţin mai bine. Poate că nu-ţi vine să crezi, dar perestroika nu este pentru străini, ea este pentru noi.

— Ce-ţi face câinele, Barley? murmură o voce bărbătească morocănoasă de lângă Barley. Era Arkadi, un sculptor neoficial, cu frumoasa sa iubită neoficială.

— N-am niciun câine, Arkadi. De ce întrebi?

— Pentru că în momentul acesta e mai puţin primejdios să vorbeşti despre câinele tău decât despre prieteni. Asta-i părerea mea.

Barley întoarse capul în direcţia privirii lui Arkadi şi îl văzu pe Alik Zapadnîi la celălalt capăt al sălii, adâncit într-o conversaţie serioasă cu Katia.

— Noi, moscoviţii, vorbim prea primejdios în zilele astea, continuă Arkadi, fixându-l în continuare cu privirea pe Zapadnîi. În entuziasmul nostru, devenim imprudenţi. Informatorii vor avea o recoltă bună în toamna aceasta, chiar daca ea va fi proastă pentru toată lumea. Întreabă-l pe el. E-n culmea carierei sale.

— Alik, diavol bătrân, cu ce-o baţi la cap pe biata fată? întrebă Barley îmbrăţişând-o întâi pe Katia, apoi pe Zapadnîi. Am văzut-o înroşindu-se de la celalalt capăt al sălii. Fereşte-te de el, Katia! Engleza lui este aproape tot atât de bună ca a ta şi vorbeşte mult mai repede. Ce mai faci?

— Mulţumesc, spuse ea încetişor. Foarte bine.

Purta rochia pe care şi-o pusese la întâlnirea lor de la Hotel Odessa. Era rezervată, dar stăpână pe sine. Trăsăturile sale trădau durerea unei pierderi grele. Dan Zeppelin şi Mary Lou făceau parte din grupul lor.

— Purtam, de fapt, o discuţie foarte interesantă despre drepturile omului, Barley, explică Zapadnîi, făcând un gest circular cu paharul, ca şi cum ar fi făcut o chetă de la cei prezenţi. Nu-i aşa, domnule Zeppelin? Suntem întotdeauna recunoscători atunci când occidentalii vin să ne predice cum trebuie să ne purtăm cu criminalii noştri! Dar care este diferenţa, mă întreb eu, între o ţară care închide câţiva oameni în plus şi o ţară care-i lasă pe gangsteri în libertate? Cred că tocmai am găsit un punct de negociere pentru conducătorii noştri. Mâine-dimineaţă vom anunţa în faţa aşa-numitului Comitet de supraveghere Helsinki că nu vom mai avea nimic de-a face cu ei până când nu vor pune după gratii mafia americană. Ce zici despre asta, domnule Zeppelin? Le dăm drumul alor noştri şi-i închideţi voi pe-ai voştri? E un târg corect, nu-i aşa?

— Vrei să-ţi răspund politicos sau să-ţi spun adevărul? îi zise Dan peste umărul lui Mary Lou.

Un alt grup poliglot de invitaţi trecu pe lângă ei, urmat, după o pauză teatrală, de nimeni altcineva decât de marele Sir Peter Oliphant însuşi, înconjurat de curtea sa de valeţi ruşi şi englezi. Zgomotul se înteţi, încăperea se umplu de lume. Trei corespondenţi britanici cu feţe bolnăvicioase inspectară bufetul golit şi plecară. Cineva deschise capacul pianului şi începu să cânte o melodie ucraineană. Se auzi o voce frumoasă de femeie, căreia i se alăturară şi altele.

— Nu, Barley, nu ştiu ce te îngrozeşte, răspunse Katia spre surpriza lui Barley, care nu-şi reamintea s-o fi întrebat ceva. Sunt sigură că eşti foarte curajos, ca toţi englezii.

În zăpuşeala din cameră şi vânzoleala mondenă, propria excitaţie se întorsese brusc împotriva lui. Se simţea beat, dar nu de alcool, pentru că în toată seara nu băuse decât un singur pahar obosit de scotch.

— Poate că nu-i nimic acolo, se hazardă el, adresându-i-se nu Katiei, ci unui cerc de figuri necunoscute. Acolo, în umbră. Mă refer la talent. Toată lumea aştepta. Inclusiv Barley. Încercă să-i privească pe toţi în timp ce ochii săi nu o vedeau decât pe Katia. Ce spusese? Ce auziseră ei? Feţele lor erau încă întoarse spre el, dar în ochii lor nu se vedea nicio lumină, cum nu se vedea nici în ai Katiei; era doar îngrijorare. Continuă, de bine de