Le ură apoi tuturor cu afecţiune noapte bună şi se îndreptă spre al nouălea cer cu liftul care, la hotelul Mej, este o cuşcă de sticlă ce alunecă în sus şi-n jos, de-a lungul unui piston de oţel, spre marea teroare a sufletelor cinstite rămase la parter.

Era ora prânzului şi, după toate acele nopţi albe şi dimineţi cenuşii, ştirea senzaţională apărută la prânz părea chiar indecentă. A fost chiar senzaţională. O ştire senzaţională adusă prin curier. O ştire senzaţională într-un plic galben pus într-o servieta diplomat din oţel, încuiată. Sfrijitul Johnny, de la antena lor din Londra, intrase în fugă cu ea în sala de operaţiuni, după ce o adusese sub escortă prin scuar de la ambasadă. A traversat în pas alergător parterul şi a urcat în fugă mica scară ce ducea la centrul de control, înainte de a-şi fi dat seama că ne mutaserăm în biroul placat cu furnir din lemn de trandafir al lui Sheriton, pentru a mânca câteva sandviciuri şi a bea cafea.

I-o înmână lui Sheriton şi se aplecă deasupra umărului acestuia, ca un actor pe scenă. Sheriton citi mai întâi scrisoarea de acoperire, pe care o vârî în buzunar, apoi mesajul însuşi.

Apoi se plasă în spatele lui Ned, în timp ce acesta citea mesajul. Doar când Ned mi-a dat-o mie, Johnny socoti că o citise de destule ori. Era vorba despre o interceptare a unei transmisiuni a unei unităţi militare sovietice din Leningrad, captată în Finlanda de către americani şi decriptată în Virginia de către un complex de computere suficient de puternic să lumineze Londra un an întreg.

Leningrad către Moscova, copie la Saratov.

Profesorul Iakov Saveliev este autorizat să meargă la Moscova pentru un sfârşit de săptămâna de odihnă, după conferinţa sa de vineri la Academia Militară din Saratov. Vă rugăm să aranjaţi detaliile transportului şi sejurului.

— Mulţumesc, domnule ofiţer administrativ, Leningrad, murmură Sheriton.

Ned luase înapoi mesajul pentru a-l reciti. Dintre noi toţi, Ned părea singurul care nu părea să fi fost impresionat.

— Asta-i tot ce-au decriptat? întrebă el.

— Nu ştiu, Ned, spuse Johnny, fără să încerce să-şi disimuleze ostilitatea.

— E marcat „unu pe unu”.

— Ce-nseamnă asta? Vezi dacă este singurul material din intrările de azi. În caz contrar, poate eşti aşa de bun să vezi ce-au mai captat interesant în acelaşi lot. Aşteptă până când Johnny părăsi camera. Perfect, spuse el acru. Se ţin de manual. Dumnezeule, ai crede c-avem de-a face cu nemţii!

Am rămas pe loc, mâncându-ne neatenţi sandviciurile. Sheriton îşi vârâse mâinile în buzunare şi se întorsese cu spatele la noi, uitându-se prin geamul fumuriu la traficul silenţios. Purta o haină de mohair negru. Prin fereastra interioară, ceilalţi puteam să-l urmărim pe Johnny la unul din telefoanele presupus sigure. L-am văzut punând receptorul în furcă şi traversând camera către noi.

— Zero, anunţă el.

— Ce-i aia zero? întrebă Ned.

— „Unu pe unu” înseamnă unu pe unu. E un singur mesaj. Nimic înainte, nimic după.

— O întâmplare fericită, deci? sugeră Ned.

— Un mesaj izolat, repetă Johnny cu încăpăţânare.

Ned se întoarse brusc către Sheriton, care stătea tot cu spatele la noi.

— Russell, gândeşte-te un pic. Această interceptare este absolut independentă. Nu o însoţeşte nimic şi pute. Cred că ne aruncă o nadă.

Era rândul lui Sheriton acum să recitească documentul. Când se hotărî în sfârşit să vorbească, se prefăcu profund plictisit şi era clar că ajunsese la limitele răbdării.

— Ned, mi s-au dat asigurări ferme de către decriptorii noştri că interceptarea a venit de la o sursă militară inferioară şi a fost transmisă pe o rablă a armatei, producţie 1921. Nimeni nu mai pregăteşte o operaţiune de dezinformare în felul acesta. Nimeni nu mai face chestii din astea. Nu Bluebird este cel care a virat-o prost. Tu ai luat-o razna.

— Poate că tocmai de aceea au procedat aşa! N-am face şi noi la fel, tu şi cu mine? Să intrăm pe uşa din dos pentru a-i lua prin surprindere?

— Poate că am face-o, răspunse Sheriton concesiv, ca şi cum de abia dacă-l interesa problema. Când ajungi să judeci în felul acesta, e foarte greu să gândeşti altfel.

— Totuşi, nu putem să-i cerem lui Sheriton să oprească operaţiunea sub pretext că totul merge bine, interveni Clive onctuos, mai odios ca niciodată.

— Sub pretextul că dumnealui aude voci, îl corectă Sheriton, simţind că se umple de furie. Începu să se plimbe morocănos prin cameră. Orice merge bine pentru noi este o conspiraţie a Kremlinului, iar atunci când o dăm în bară este o dovada a integrităţii noastre. Ned, Agenţia mea era gata-gata să crape de acest gen de boală. Şi voi, băieţi, de altfel. Nu mai mergem acum pe calea asta. Este operaţiunea mea. E curul meu în joc.

— Şi pe agentul meu, spuse Ned, l-am prăjit, iar odată cu el şi pe Bluebird.

— Sigur, sigur, spuse Sheriton cu o afabilitate de gheaţă. Nu e niciun dubiu.

Se uită destul de ostil la Clive.

— Domnule director adjunct?

Clive avea felul lui anume de a sta cu fundul în două luntri şi toţi cei de faţă erau oameni mult încercaţi.

— Russell, dacă pot spune aşa, şi tu, Ned, cred că amândoi sunteţi cam egoişti. Facem parte dintr-un serviciu. Ne trăim viaţa în echipă. Stăpânii noştri, nu doar noi, sunt cei care i-au dat binecuvântarea lui Bluebird. Există o voinţă colectivă, superioară fiecăruia dintre noi.

„Greşit din nou, gândii eu. Ne este inferioară tuturor. Este o insultă adusă capacităţilor fiecăruia dintre noi, cu excepţia poate a lui Clive, care, de aceea, are nevoie de ea.”

Sheriton se întoarse către Ned, dar în continuare fără să ridice vocea:

— Ned, ai vreo idee ce se va întâmpla la Washington şi la Langley dacă anulez operaţiunea acum? Poţi să-ţi imaginezi hohotele de râs de hienă ce vor răsuna peste Atlantic din partea celor de la Apărare, de la Pentagon şi a dinozaurilor? Ai vreo idee cum vor fi considerate informaţiile de până acum ale lui Bluebird? Îl arătă cu degetul fără răutate pe Johnny, care, aşezat, îi urmărea pe fiecare cu ochi goi. Îţi imaginezi raportul acestui tip?