avocaţi fuseseră împuterniciţi să achiziţioneze proprietatea Am căutat să obţin mai multe informaţii în legătură cu acest lucru dar nu am reuşit. Firma respectivă era foarte prevăzătoare. Bineînţeles că n-am putut să mă apropii de şefi. Am mituit pe unul din funcţionari şi aşa am avut acea brumă de informaţie. Fusese cumpărat pentru un client foarte bogat care avea să-l păstreze ca pe o investiţie pînă cînd pămîntul din regiunea respectivă avea să capete mai multă valoare. E foarte greu să obţii informaţii cînd tratezi cu firme unice Totul e atît de bine ţinut în secret de parc-ar fi cel puţin Biroul 5 Informaţii, sau ceva de acest gen! Întotdeauna cineva acţionează pentru altcineva care nu poate fi numit sau nu se poate vorbi cu acea persoană! Preluarea unei licitaţii se putea face în acest fel!

Eram într-o stare de agitaţie nemaipomenită. N-am mai vrut să mă gîndesc la asta şi m-am dus să o văd pe mama.

Nu fusesem s-o văd de multă vreme.

 

 

6

 

Mama locuia pe aceeaşi stradă pe care locuise în ultimii douăzeci de ani, o stradă cu imobile mohorîte, respectabile şi lipsite de orice frumuseţe sau interes. Scara din faţă era frumos văruită şi arăta ca de obicei. Era nr. 46. Am sunat. Mama mi-a deschis uşa şi a rămas acolo privind la mine. Arăta la fel ca întotdeuna. Înaltă şi subţire, cu părul cărunt, străbătut de o cărare pe mijoc, cu o gură ca o cursă de şobolani şi ochi veşnic bănuitori. Era o fiinţă severă. Şi totuşi, exista pe undeva în ea o urmă de blîndeţe. Nu o arăta niciodată, chiar dacă ar fi fost în stare să se stăpînească, dar eu ştiam că există undeva. Niciodată nu a încetat să spere că într-o zi voi fi diferit faţă de ceea ce eram, dar speranţele ei nu se împlineau. Exista o permanentă stare de pîndă între noi.

— Oh, zise, tu eşti?

— Da, răspunsei, eu sunt.

Făcu un pas înapoi pentru a mă lăsa să trec şi eu intrai în casă şi mă îndreptai către uşa camerei de zi faţă în faţă cu bucătăria. Mă urmă şi rămase uitîndu-se la mine.

— E cam mult timp de cînd nu te-am văzut, zise. Ce-ai mai făcut?

Am ridicat din umeri.

— Aşa şi-aşa.

— Ah, deci, ea de obicei, aşa-i?

— Da, ca de obicei, am încuviinţat.

— Prin cîte slujbe ai mai trecut de cînd te-am văzut ultima oară?

M-am gîndit un minut şi am răspuns:

— Cinci.

— Aş fi vrut să te maturizezi.

— Dar sînt matur, am răspuns. Numai că mi-am ales felul meu de viaţă. Ce-ai mai făcut tu? am întrebat.

— Şi eu tot ea de obicei.

— Totul e-n regulă?

— Nu am timp să mă îmbolnăvesc. Şi pe urmă întrebă de-o dată:

— De ce ai venit?

— Crezi că trebuie să vin pentru ceva anume?

— De obicei vii pentru ceva.

— Nu înţeleg de ce mă dezaprobi că văd lumea.

— Conducînd maşini luxoase peste tot! Asta vrei să spui tu că înseamnă să vezi lumea?

— Desigur.

— N-o să faci cine ştie ce din asta. Nici dacă îţi laşi slujba şi te îmbolnăveşti, minţindu-ţi clienţii şi lăsîndu-i într-un loc necunoscut.

— Cum ai aflat?

— Au sunat cei de la firma ta. Voiau să ştie dacă-ţi cunosc adresa.

— Ce voiau de la mine?

— Cred că voiau să te reangajezi, presupun, zise mama. Nu pot să ştiu ce voiau.

— Da, pentru că sînt un şofer bun şi clienţii mă plac. Oricum, n-am avut ce face dacă am fost bolnav, nu-i aşa?

— Nu ştiu, zise mama.

Privirea ei spunea clar că trebuie să-mi menţin slujba.

— De ce n-ai luat legătura cu ei cînd te-ai întors la Londra?

— Pentru că am avut altceva mai bun da făcut, am răspuns.

Se încruntă:

— Altceva mai bun de făcut? Alte idei trăsnite? Cîte slujbe ai schimbat de atunci?

Pompist la o staţie de benzină. Mecanic într-un garaj. Funcţionar şi debarasator într-un club de noapte împuţit.

— Din ce în ce mai jos, de fapt, zise mama cu un fel de satisfacţie răutăcioasă.

— Deloc, răspunsei, totul e planificat. Am un plan!

Oftă.

— Ce vrei, ceai sau cafea? Am şi una şi alta.

Am ales cafeaua. Mă cam săturasem de obiceiul băutului ceaiului. Am stat aşa faţă în faţă cu ceştile de cafea şi mama a luat o prăjitură de casă şi a tăiat cîteva bucăţi.

— Eşti schimbat, zise ea de-odată.

— Eu? Cum?

— Nu ştiu, dar eşti schimbat. Ce s-a întîmplat?

— Nu s-a întîmplat nimic. Ce trebuia să se întîmple?

— Eşti neliniştit, zise ea

— O ... ă… jefuiesc o bancă, răspunsei.

Nu era fiinţa care să se amuze cu asemenea poante. Zise calm:

— Nu de asta mă tem.

— De ce nu? Pare să fie o cale destul de uşoară ca să devii bogat astăzi.

— Ar trebui să te osteneşti prea mult, adăugă. Şi ar mai trebui să faci planuri să ţi foloseşti creierul şi pe urmă nici n-ar fi destul de sigur.

— Crezi că ştii totul despre mine, nu-i aşa?

— Nu, nu chiar totul. De fapt, nu ştiu nimic despre tine pentru că sîntem foarte diferiţi. Dar ştiu cînd coci ceva. Şi acum cloceşti ceva. Despre ce e vorba Micky? O fată?

— De ce crezi c-ar fi vorba de o fată?

— Am ştiut că o să se întîmple într-o zi.

— Ce vrei să spui cu „într-o zi”? Am cunoscut o mulţime de fete.

— Nu de asta e vorba. E vorba de tine, care n-ai nici un căpătîi. Te-ai distrat cu o mulţime de fete pînă acum, dar n-a fost nimic serios.

— Şi crezi că acum e ceva serios?

— E vorba de o fată?

Nu am privit-o în ochi. M-am uitat într-o parte şi an zis:

— Într-un fel.

— Ce fel de fată e?

— Fata potrivită pentru mine.

— O aduci să o văd şi eu?

— Nu

— Chiar aşa?

— Nu vreau să-ţi rănesc simţămintele, dar...

— Nu-mi răneşti simţămintele. Nu vrei s-o văd pentru că ţi-aş putea spune nu e pentru tine, nu-i aşa?

— Şi-aşa n-aş ţine cont de asta.

— Probabil că nu, dar te-ar şoca. Te-ar şoca doar pentru că ştiu că ţii cont de ce spun