aduseseră şi o formaţie muzicală. Au dansat în aerul albastru, înceţoşat, pe muzică populară filipineză. Florida a băut vin şi şi-a scuturat fundul şi sânii şi a cântat şi ea, cu mâna în mâna soţului. A fost una dintre acele seri fermecate în care fericirea se revărsa din fiecare inimă şi din fiecare chip, iar Florida se simţea strâns unită în iubire{4}.

Cum stă aşa, înţepenită pe scaunul din avion, amintirea aceea îi smulge acum un oftat. Simte cum avionul se ridică sub ea. Îi aruncă o privire Lindei, care are ochii închişi. E extrem de conştientă de ironia situaţiei. Fata asta fuge către un soţ, în vreme ce Florida fuge de unul.

Avionul e la peste nouă mii de metri altitudine, şi Mark Lassio îşi aminteşte ceva din seara trecută, ceva ce îşi scosese din minte până acum. Era la un club, sărbătorind ziua de naştere a unui amic – mai degrabă coleg decât amic, de fapt – când a văzut în cealaltă parte a sălii o fostă iubită. Cea mai recentă fostă iubită, care ura cluburile, ura să danseze, care, de fapt, se pricepea foarte bine să urască. Cu siguranţă se pricepea mai bine la asta decât la tranzacţiile cu obligaţiuni, care erau jobul ei. Era ceva ce avea în comun cu Mark; amândoi adorau să-i toace mărunt pe ceilalţi. După ce făceau dragoste, stăteau în pat şi se porneau, pe rând. Îi bârfeau pe colegi, pe prieteni, pe şefi, pe rude, pe politicieni, pe oricine. Era cea mai bună parte a relaţiei lor – era acolo o bucurie copilărească, aşa cum cobori iute un deal cu săniuţa – şi Mark a simţit o împunsătură de dezamăgire când terapeutul a susţinut că nu-i un lucru sănătos.

Fosta iubită l-a zărit şi ea o secundă mai târziu. Stătea lângă peretele opus; între ei erau mulţi oameni care dansau şi se giugiuleau, iar muzica era o amestecătură de ritmuri la un volum menit să-ţi scuture toate vorbele din căpăţână. El n-ar fi trebuit să fie acolo; încerca să nu se atingă de droguri, şi simţea în aer mirosul de cocaină. Aspru şi înţepător, ca o lămâie tăiată felii. Mark s-a uitat la faţa ei şi o întrebare a început să capete contur în mintea lui. Oare? Am putea? Ca altădată?

Ea i-a întâlnit privirea. Avea ochii întunecaţi, aproape negri. A scuturat din cap şi a schiţat un Nu din buze.

El i-a răspuns cu Du-te dracului şi a început să danseze, lucru pe care nu îl mai făcea decât arareori. La început n-a intrat în ritm şi a trebuit să-şi adapteze pe parcurs mişcările ca să armonizeze cu zgomotul bubuitor. A început să ţopăie pe vârfuri şi şi-a aruncat braţele deasupra capului, iar când mulţimea a zbierat un refren pe care nu-l desluşea, a zbierat şi el. Un tip din apropiere i-a aruncat o privire surprinsă, apoi a zâmbit larg şi au bătut palma în aer.

Vocea Veronicăi se aude din difuzoare, şi Mark întinde gâtul s-o vadă, dar ea nu e acolo. Anunţă că avionul a ajuns la o altitudine suficient de mare ca să permită folosirea dispozitivelor electronice. Mark îşi scoate laptopul din buzunarul de pe scaunul din faţă, în aceeaşi clipă în care femeia de lângă el îl scoate pe al ei. Îşi aruncă unul altuia un zâmbet palid.

— Am un termen de predare, zice ea.

— Viaţa nu-i viaţă fără ele.

Ea se încruntă, ca şi cum chiar i-ar cântări cuvintele. Asta îl irită.

— Hmm, zice ea.

Mark ar vrea să nu mai vorbească, dar vrea şi ca doamna asta să ştie că lui nu-i scapă nimic. Zice:

— Aveţi doi băieţi. Am fost împreună la coada de la controlul de securitate.

Vecina de scaun – care are în jur de patruzeci şi cinci de ani, nu cu mult mai mult decât el, dar venind din cu totul alt loc, probabil din suburbii, fără îndoială adeptă a stilului de viaţă căsnicie-şi-copii, ceea ce reprezintă o altă planetă faţă de locul în care trăieşte el – pare surprinsă. Se uită cu ochii mijiţi la laptop, care a pornit.

— Aşa e.

— Eu am un frate, zice el.

Apoi se gândeşte: Păi da, asta are sens. Doamna seamănă un pic cu mama, iar băieţii sunt Jax şi cu mine. Îşi aminteşte când a mers cu avionul, împreună cu familia, să-şi viziteze bunicii. El şi Jax îşi trag unul altuia pumni în braţe şi împart un Twix. Mama pare stresată, aşa cum doamna asta pare stresată, cu toate că el n-a priceput de ce până n-a crescut şi a început să clocotească precum o oală gata să dea în foc. Când Mark avea optsprezece ani, mama sa, cu buzele ei subţiri, tăcute, care părea întotdeauna să încerce să-l evite, a luat prea multe somnifere şi nu s-a mai trezit.

— Nu stau cu ei, cu băieţii, pentru că am de lucru, zice femeia.

Mark o ia ca pe o invitaţie să-şi vadă de treaba lui. Îşi îndreaptă atenţia spre propriul ecran, înţesat de diagrame amănunţite şi tabele cu tendinţele pieţei, pierderi şi indici de variaţie. Se uită peste tranzacţiile cu profit mic. Verifică indicele S&P, tranzacţiile CME, ultimele licitaţii. Caută aceleaşi lucruri pe care le caută în fiecare minut din fiecare zi: ocazii invizibile pentru oricine în afară de el.

Linda îşi strecoară ambele mâini în geantă şi îşi furişează pe mânecă în sus testul de sarcină. Aşteaptă cât de mult poate înainte s-o roage pe Florida să se mişte.

— Trebuie să faci pipi? o întreabă femeia.

Când Florida se ridică în picioare, hainele îi zornăie. Iese pe interval şi Linda se strecoară pe lângă ea. Se duce repede spre baie şi se pomeneşte că surprinde fără să vrea privirea unui militar care stă pe un loc la margine.

— Bună, zice Linda, iar cuvântul sună mai degrabă ca un chiţăit.

El ridică o mână enormă în chip de salut şi apoi ea trece mai departe, simţindu-se