— Cu o cutezanţă de care, până la el, nici un alt bandit nu a dat dovadă.

— Va să zică, poliţia a încercat zadarnic să-l prindă?

— Ce vreţi? el este înţeles deodată cu păstorii de pe câmpie, cu pescarii Tibrului şi cu contrabandiştii de pe coastă. E căutat prin munţi, el e pe fluviu; e urmărit pe fluviu, ajunge în largul mării. Apoi, deodată, când îl crezi refugiat în insula del Giglio, del Guanouti sau Monte-Cristo, îl vezi reapărând la Albano, la Tivoli sau la Riccia.

— Şi cum procedează cu călătorii?

— O, foarte simplu! După distanţa la care se găsesc de oraş, el le îngăduie opt ceasuri, douăsprezece ceasuri sau o zi, ca să plătească răscumpărarea, apoi, după trecerea acestui timp, le mai acordă un ceas de graţie. Dacă în al şaizecilea minut a acestui ceas n-are banii, zboară creierii prizonierului cu un foc de pistol, sau îi înfige pumnalul în inimă şi gata.

— Ei, Albert, îl întrebă Franz pe tovarăşul său, mai eşti dispusă să mergi la Colosseum prin bulevardele exterioare?

— Absolut, spuse Albert, dacă drumul e mai pitoresc.

În momentul acela, sunară orele două, uşa se deschise şi apăru vizitiul.

— Excelenţă, zise el, trăsura vă aşteaptă.

— Haide la Colosseum, spuse Franz.

— Prin poarta del Popolo, Excelenţă, sau pe străzi?

— La dracu, pe străzi! exclamă Franz.

— Dragul meu, zise Albert ridicându-se la rându-i şi aprinzându-şi a treia ţigară, nu zău, te credeam mai curajos.

Tinerii coborâră scara şi se urcară în trăsură.

Capitolul XXXV   Arătarea

Franz găsise o cale de mijloc pentru ca Albert să ajungă la Colosseum fără a trece pe dinaintea vreunei ruine antice şi deci fără ca mersul la pas să răpească un deget măcar din giganticile proporţii ale colosului. Vor lua-o pe via Sistinia, vor scurta un unghi drept: pe dinaintea Sfintei Maria- Mare şi vor ajunge prin via Urbana şi San-Pietro în Vincoli pâna la via del Colosseo.

Itinerariul acesta oferea de altminteri alt avantaj: acela de a nu-l abate cu nimic pe Franz de la impresia ce i-o produsese istoria povestită de Pastrini şi în care se găsea amestecat amfitrionul misterios de la Monte- Cristo. De aceea, se rezemase în ungherul său şi recăzuse în cercetările fără sfârşit al căror obiect era el însuşi şi cărora nu le putuse găsi un răspuns mulţumitor. De altfel, încă un lucru i-l reamintise pe prietenul său Simbad marinarul: legăturile misterioase dintre tâlhari şi mateloţi. Spusele lui Pastrini cu privire la refugiul pe care îl găsea Vampa în bărcile pescarilor şi contrabandiştilor, îi reaminteau lui Franz de cei doi bandiţi corsicani găsiţi cinând cu echipajul micului yacht care se abătuse din drum şi acostase la Porto-Vecchio cu singurul scop de a-i coborî pe uscat. Numele pe care şi-l dădea amfitrionul de la Monte-Cristo, rostit de amfitrionul de la hotelul Londra, îi dovedea că cel dintâi juca acelaşi rol filantropic pe coastele de la Piombino, Civiia-Vecchia, Ostia, Gaete ca şi pe acelea ale Corsicii, Toscanei şi Spaniei; şi, deoarece, după câte îşi putea aminti Franz, amfitrionul îi pomenise de Tunis şi Palermo, însemna că el îmbrăţişa un cerc de relaţii destul de întins.

Dar, oricât de puternice ar fi fost toate aceste gânduri asupra minţii tânărului, ele se risipiră în clipa când văzu înălţându-se în faţa sa imaginea sumbră şi gigantică a Colosseumului, prin deschizăturile căruia luna proiecta razele lungi şi palide ce cad în ochii fantomelor. Trăsura se opri la câţiva paşi de Mesa Sudans. Vizitiul deschise portiera. Tinerii săriră din trăsură şi se pomeniră în faţa unui cicerone răsărit parcă din pământ.

Fiindcă îi urmase şi acela de la hotel, acum aveau două călăuze. E cu neputinţă de altminteri să eviţi la Roma acest lux al călăuzelor: în afară de ciceronele general care se agaţă de tine în momentul când calci pragul hotelului şi care nu te mai părăseşte decât în ziua când ieşi din oraş, se găseşte un cicerone special ataşat fiecărui monument şi aproape, aş spune, fiecărei părticele de monument. Vă închipuiţi, deci, că nu puteau să lipsească ciceroni la Colosseum, adică la monumentul despre care Martial spunea: "Memphis poate să înceteze a mai lăuda miracolele barbare ale piramidelor sale, să nu mai cânte minunile Babylonului, totul va ceda în faţa muncii imense a amfiteatrului Cezarilor şi toate vocile faimei sunt da-toare să se unească pentru a lăuda monumentul acesta".

Franz şi Albert nu încercară să se sustragă tiraniei ghidului. De altminteri, aceasta ar fi cu atât mai greu, cu cât numai călăuzele au dreptul să parcurgă monumentul cu torţe. Nu se împotriviră prin urmare deloc şi se predară legaţi conducătorilor lor.

Franz cunoştea promenada, deoarece, o mai bătuse de zece ori. Dar, deoarece tovarăşul său, mai novice, punea pentru prima oară piciorul în monumentul lui Flavius Vespasian, trebuie să mărturisesc, spre lauda sa, că, în ciuda pălăvrăgelii ignorante a călăuzelor, era foarte impresionat. Nu poţi avea nici o idee, despre măreţia unei atare ruine ale cărei proporţii sunt dublate de misterioasa strălucire a lunii meridionale cu raze ce par un asfinţit de occident, dacă nu ai văzut-o.

De aceea, după ce făcu o sută de paşi sub porticurile interioare, părăsindu-l pe Albert în seama călăuzelor care nu voiau să renunţe la dreptul exclusiv de a-i arăta în toate amănuntele groapa cu lei, loja gladiatorilor, podiumul Cezarilor, îngânduratul Franz urcă pe o scară jumătate ruinată şi, lăsându-i să-şi continue drumul simetric, el se aşeză la umbra unei coloane în faţa unei scobituri ce-i îngăduia să îmbrăţişeze gigantul de granit în toată splendida lui întindere.

Franz se afla acolo cam de un sfert de oră. Însoţit de cei doi purtători de torţe, ieşise dintr-un vomitoriu aflat în cealaltă extremitate a Colosseumului; ca nişte umbre care urmăresc un licărit de foc, ei coborau din treaptă în treaptă spre locurile rezervate vestalelor, când i se păru că aude rostogolindu-se în adâncurile monumentului o piatră desprinsă din scara situată în faţa celei pe care urcase el ca să ajungă aici. Fără îndoială, nu e