din urmă, m-a informat cum se cuvine o negresă bătrână care vindea la un magazinaş de carne. Când am găsit ceea ce căutam, nu m-am mirat deloc că îmi fusese atât de greu să ajung acolo. Mercedes Street se termina într-o fundătură nepavată, şi nişte dărăpănături de case de-o parte şi de alta care arătau doar puţin mai bine decât colibele arendaşilor din vechime. Fundătura dădea într-o parcare mare, aproape goală, peste care se rostogoleau tufe dezrădăcinate de ciulini. În spate era un depozit din zgură pe zidul căruia litere spoite cu var, de vreo trei metri înălţime, anunţau: PROPRIETATE MONTGOMERY WARD şi INTRUŞII VOR FI PEDEPSIŢI şi ÎN ATENŢIA POLIŢIEI.

Aerul mirosea greu a ţiţei de cracare dinspre Odessa-Midland şi a canalizare de undeva din apropiere. Prin ferestrele deschise ieşeau bubuieli de rock and roll. I-am auzit pe cei de la Dovells, pe Johnny Burnette, Lee Dorsey, Chubby Checker… Şi asta doar în primii patruzeci de metri. Femeile puneau rufe la uscat pe sârme ruginite. Toate erau îmbrăcate în capoate, cumpărate rezonabil de la Mammoth Mart sau de la Zayre, şi toate păreau gravide.

Un băieţel murdar şi o fetiţă la fel de murdară stăteau pe o alee nepietruită şi mă urmăreau cu privirea. Se ţineau de mână şi semănau mult prea mult ca să nu fie gemeni. Băiatul era în pielea goală, cu excepţia unei şosete, şi avea un pistol cu capse. Fata purta un pampers lăbărţat sub un maiou cu Mickey Mouse. Ţinea în mână o păpuşă din plastic la fel de jegoasă ca şi ea. Doi bărbaţi la bustul gol făceau pase cu o minge de fotbal dintr-o curte în alta, amândoi cu câte o ţigară în colţul gurii. Ceva mai încolo, un cocoş şi două găini pleşuve ciuguleau prin praf lângă un câine sfrijit care ori era mort, ori dormea.

Am oprit în faţa numărului 2703, unde Lee îşi va aduce soţia şi fiica atunci când nu va mai putea suporta dragostea sufocantă şi letală a Margueritei Oswald. Două benzi de beton duceau la un petic chel de pământ pătat cu petrol, pe care în vremuri mai bune ar fi trebuit să fie un garaj. Locul năpădit de buruieni care trecea drept peluză era plin cu jucării ieftine din plastic. O fetiţă cu un şort zdrenţuit dădea cu piciorul într-o minge lovind-o de zidul clădirii. De fiecare dată când mingea se izbea de peretele din lemn, fetiţa striga Ciumbaaa!

O femeie cu părul pus pe bigudiuri mari, albastre şi o ţigară înfiptă în plisc şi-a scos capul pe fereastră şi a ţipat:

– Mai fă tu de multe ori aşa, Rosette, că ies şi te bat de-ţi dau mucii pe cur.

Apoi a dat cu ochii de mine:

– Ce veeei? Dacă-i vooba de bani, n-am ce-ţi face. Soţu’ se ocupă. E  la muncă acu’.

– Nu-i vorba de bani, am spus.

Rosette a trimis mingea înspre mine cu un mârâit transformat în râs şovăielnic atunci când am oprit-o cu latura piciorului şi i-am făcut vânt uşor înapoi.

– Vreau doar să vorbim o secundă.

– Atunci aşteaptă. Nu-s îmbrăcată decent.

Capul i-a dispărut din cadrul ferestrei. Am aşteptat. Rosette a trimis mingea cu boltă înaltă (Ciumbaaa), dar am reuşit s-o prind cu mâna înainte să se izbească de casă.

– Nu tre’ să-ţi foloseşti mâinile, tâmpitule bou ce eşti, mi-a spus. E penalty.

– Rosette, ce ţi-am zis de gura aia spurcată a ta?

Mami ieşise în prag legându-şi un batic galben subţire peste bigudiuri. Acum parcă avea pe cap un cocon uriaş din care avea să iasă o insectă otrăvitoare.

– Tâmpitule, boule, jegosule! a zbierat Rosette şi a luat-o la fugă pe Mercedes Street în direcţia depozitului Monkey Ward, împingându-şi mingea cu piciorul, hohotind ca o nebună.

– Ce veei?

Mami avea douăzeci şi cinci spre cincizeci de ani. Îi lipseau câţiva dinţi şi prezenta urmele palide ale unui ochi vânăt.

– Vreau să-ţi pun nişte întrebări, i-am spus.

– Da’ ce treabă am cu tine?

Mi-am scos portofelul şi i-am oferit cinci dolari.

– Nu mă întreba nimic, ca să nu te mint.

– Nu eşti de pe acilişa. Vorbeşti ca un yankeu.

– Vrei sau nu banii ăştia, cucoană?

– Depinde de întrebare, că doar n-o să-ţi zic ce număr port la ţâţar.

– Mai întâi, aş dori să ştiu de cât timp locuieşti aici.

– Aici? De fo şase săptămâni, parcă. Harry s-a gândit că o să găsească de muncă la depozitul Monkey Ward, da’ ăia nu fac angajări. Aşa că s-a dus la Braţele de Muncă. Ştii ce-i aia?

– Zilier?

– Mda şi lucrează cu o grămadă de negrotei.

Doar că nu a spus lucrează, ci luchiază.

– Nouă parai pe zi ca să tragă cu o grămadă de negrotei la marginea drumului. Zice că-i ca şi cum s-ar fi întors la pârnaia West Texas Correctional.

– Ce chirie plătiţi?

– Cincizeci pe lună.

– Mobilat?

– Semi. Mă rog, aşa se zice. Am un pat împuţit şi o maşină împuţită de gătit care o să ne arunce în aer pe toţi. Şi nu te iau în gazdă, aşa că nu te gândi. Habar n-am cine eşti.

– Avea şi lămpi când v-aţi mutat?

– Eşti dus cu capu’, dom’le.

– Avea?

– Mda, fo două. Una merge, ailaltă ba. Şi a dracu’ să fiu dacă mai stau aici. Zice că nu vrea să se mute înapoi cu mama mea în Mozelle, da’ de-aia nu mai pot io. Simţi cum pute?

– Da, doamnă.

– E plin de căcat peste tot, tinere. Nu căcat de pisică şi nici de câine, căcat de om. Una e să lucrezi cu negroteii, da’ alta e să trăieşti ca unu’. Nu, dom’le… Ai terminat?

Nu prea terminasem, deşi îmi doream s-o fi făcut. Mă dezgusta şi mă dezgustam eu însumi pentru că îndrăzneam s-o judec. Era prizonieră a timpului său, a alegerilor făcute şi a acestei străzi care puţea a rahat. Şi nu-mi puteam lua ochii de la bigudiurile de sub baticul galben. Nişte gândaci mari şi albaştri care abia aşteptau să iasă din larvă.

– Înţeleg că nimeni nu stă pe aici prea multă vreme?

– Pe ’Ceders Street?

A arătat cu mâna în care ţinea ţigara la drumul care ducea spre parcarea pustie şi depozitul uriaş plin cu lucruri drăguţe pe care nu le va avea niciodată. La colibele perete în perete, cu treptele lor fărâmiţate din zgură