Recepţie: Cu multă vreme în urmă, am fost şi noi lovite de ceea ce voi numiţi "cancer". Multe au murit din cauza lui. Câteva milioane de ani, am privit flagelul acesta ca pe o calamitate incurabilă, şi cele care se îmbolnăveau preferau să înceteze imediat din viaţă, oprindu-şi bătăile inimii. Apoi...

Cei trei oameni ascultau surprinşi.

Recepţie: Apoi, am înţeles că judecam problema dintr-un unghi greşit. Trebuia să studiem şi să înţelegem într-un mod cu totul diferit ceea ce iniţial ne păruse a fi o maladie. Şi am descoperit despre ce era vorba. Iar de peste o sută de mii de ani nici un membru al civilizaţiei noastre nu mai moare de cancer. O, desigur că ni se întâmplă să fim victimele multor altor boli, dar în ce ne priveşte s-a terminat cu cancerul.

Din pricina surprinderii, Laetitia aburi clopotul cu răsuflarea.

Emisie: Aţi descoperit remediul cancerului?

Recepţie: Bineînţeles, şi o să vi-l spun. Dar mai întâi aş vrea să ies puţin la aer. Mă înăbuş sub clopotul ăsta.

Laetitia o aşeză cu atenţie pe 103 într-o cutie de chibrituri cu fundul acoperit de o saltea confortabilă de vată, după care o duse pe balcon.

Luptătoarea adulmecă adierea răcoroasă şi proaspătă. De aici putea să simtă până şi efluviile îndepărtate ale pădurii.

― Fii atentă, n-o pune pe balustradă, exclamă Jacques Méliès. Nu trebuie în nici un caz să cadă. Furnica asta e o comoară în toată regula. A acceptat să salveze nişte vieţi omeneşti şi pe deasupra susţine că ştie remediul cancerului. Dacă e adevărat...

Împreunându-şi mâinile, cei doi formară un soi de leagăn de jur-împrejurul cutiei. Peste scurt timp, doamna Ramirez li se alătură. Îşi ajutase soţul să se culce în pat; acum Arthur adormise.

― Furnica noastră spune că ştie cum poţi să vindeci cancerul, o anunţă Méliès.

― Atunci să ne-o spună, şi încă repede! Arthur nu mai are multe zile de trăit.

― Staţi doar câteva minute, interveni Laetitia. A zis că vrea să ia puţin aer. Trebuie s-o înţelegem; a petrecut câteva zile închisă într-un clopot de sticlă, uitându-se întruna la televizor. Nici un animal de pe lume n-ar putea suporta aşa ceva!

De-acum însă, femeia îşi pierduse calmul.

― O să se odihnească mai târziu. Mai întâi trebuie să-l salvăm pe soţul meu. Nu mai putem aştepta.

Juliette Ramirez se repezi la mâna Laetitiei. Tânăra femeie se trase înapoi, vrând să o împiedice să-i ia cutia. Preţ de o clipă, luntrea de lemn rămase suspendată în gol. Apoi doamna Ramirez trase de încheietura Laetitiei şi gestul fu de-ajuns pentru ca ea să se răstoarne

Se prăbuşeşte. O clipă, 103 planează pe covorul ei zburător şi moale, după care începe să cadă, şi cade întruna, fără să se mai oprească. Ce înalte sunt cuiburile Degetelor!

Când percutează acoperişul metalic al unei maşini, ricoşând de mai multe ori, furnica se sperie şi începe să alerge încotro vede cu ochii. Unde sunt Degetele "amabile" şi maşina lor de comunicat? 103 goneşte strigând feromoni pe care nu mai are cine să-i descifreze.

Laetitia, Juliette, Arthur, Jacques! Unde sunteţi? Am stat destul la aer, aduceţi-mă înapoi sus ca să vă pot spune ce trebuie!

În clipa aceea, maşina pe care a aterizat demarează.

103 se agaţă cu toate labele de o antenă radio. Vântul şuieră de jur-împrejurul ei. Niciodată, nici măcar când zbura pe "Marele Corn", nu a mai mers cu o asemenea viteză.

194. ENCICLOPEDIE

CIOCNIRE ÎNTRE CIVILIZAŢII: India este o ţară care absoarbe toate energiile. Toţi conducătorii militari care au încercat să o supună s-au epuizat treptat. Pe măsură ce se adânceau în interiorul ţinutului, India îi influenţa tot mai mult, făcându-i să îşi piardă combativitatea şi să se îndrăgostească de rafinamentele culturii indiene. India este ca un burete moale care absoarbe totul. Ei au venit, iar India i-a învins.

Prima invazie importantă a fost înfăptuită de musulmanii turco-afgani. În 1206, ei au cucerit Delhi. Au urmat cinci dinastii de sultani care au încercat, fiecare, să cucerească peninsula indiană în întregul ei. Dar trupele se împuţinau pe măsură ce avansau spre sud. Soldaţii se săturau să tot masacreze, îşi pierdeau gustul pentru luptă şi se lăsau fermecaţi de tradiţiile indiene. Sultanii au intrat într-un declin tot mai accentuat şi au decăzut.

Ultima dinastie, Lodi, a fost răsturnată de Babur, un rege de origine mongolă, urmaş de-al lui Tamerlan. El a pus bazele Imperiului Mogulilor în 1527 şi, abia ajuns în centrul Indiei, a renunţat la preocupările militare şi s-a dedicat cu entuziasm picturii, literaturii şi muzicii.

Un urmaş de-al său, Akbar, a reuşit, în ce-l priveşte, să unifice India. Folosindu-se de duhul blândeţii, el a inventat o religie, inspirându-se din toate religiile vremii sale şi concentrând la un loc tot ce aveau ele mai paşnic. Totuşi, peste câteva decenii, Aurangzeb, alt urmaş de-al lui Babur, a încercat să impună cu forţa islamismul în peninsulă. India s-a revoltat atunci şi a izbucnit. Continentul acesta este imposibil de îmblânzit cu ajutorul violenţei.

La începutul secolului al XlX-lea, englezii au reuşit să cucerească militar toate centrele comerciale şi marile oraşe, dar nu au izbutit niciodată să controleze întreg ţinutul. Ei s-au mulţumit să creeze cantonamente, care erau nişte "mici cartiere de civilizaţie engleză" implantate într-un mediu cu totul indian.

Aşa cum Rusia este apărată de frig, iar Japonia şi Anglia de mare, India este apărată de un zid spiritual care îi prinde în mreje pe toţi cei ce pătrund pe cuprinsul ei.

Chiar şi în zilele noastre, orice turist care se aventurează, fie şi numai pentru o zi, în această ţară ca un burete este cuprins de un noian de "la ce bun?" şi de "ce rost are?" şi se simte ispitit să renunţe la orice dorinţă de a mai face ceva.

EDMOND WELLS,

Enciclopedia cunoaşterii relative şi absolute, volumul II.

195. O FURNICĂ PRIN ORAŞ

Jacques Méliès se aplecă.

― A căzut!

I se alăturară cu toţii, încercând să desluşească ceva acolo jos, departe sub ei.

― Probabil că a murit...

―