a fost expulzat. Nimeni nu a fost arestat. Ocazionalii, care au fost puşi cu burta la pământ pe timp nelimitat, şi-au văzut liniştiţi de treburile lor de acoperire.

Absenţa represaliilor a fost considerată de către pontifii occidentali drept deosebit de semnificativă.

Un gest conciliator în epoca transparenţei?

Un semnal clar ce ne era transmis, cum că Bluebird nu era decât un pion ce trebuia sacrificat pentru a obţine lista americană de cumpărături?

Sau un semnal mai puţin clar că documentele Bluebird erau autentice, dar prea stânjenitoare pentru a fi recunoscute ca atare?

Liniile de bătălie au fost stabilizate. Oarecum după principiul pe care mi-l explicase Ned, porumbeii şi uliii s-au despărţit din nou voios de o parte şi alta a Atlanticului.

„Dacă sovieticii ne semnalează că documentele sunt autentice, spuneau uliii, este clar că sunt false.”

„Şi viceversa”, spuneau porumbeii.

„Şi viceversa din nou”, spuneau uliii.

S-au scris vrafuri de hârtii, s-au dus lupte. Promovări, demiteri, pensionări; decorări, transferări şi retrogradări. Dar nu consens. Doar obişnuitul triumf al celui mai tare, deghizat sub masca deducţiei logice.

În comisia noastră, singurul care a refuzat să intre în horă a fost Ned. Părea hotărât să accepte, cu plăcere, vina.

— Bluebird a fost în regulă, iar Barley de asemenea, nu înceta el să repete comisiei, fără să-şi piardă buna dispoziţie. Nimeni n-a păcălit pe nimeni, doar că ne-am păcălit pe noi înşine. Noi am fost necinstiţi. Nu Bluebird.

Curând după ce şi-a exprimat această opinie, s-a considerat că trecea printr-o tensiune nervoasă, iar prezenţa sa la deliberări a fost solicitată din ce în ce mai rar.

 

A, desigur, s-a luat notă. La pasiv, pentru că desinenţa activă are dezavantajul că-l trădează pe actor. În mod foarte serios. S-a luat notă peste tot.

S-a luat notă că Ned a omis să anunţe Etajul XII cu privire la accesul de beţie al lui Barley, la întoarcerea sa de la Leningrad.

S-a luat notă că Ned a rechiziţionat tot felul de forţe în aceeaşi noapte, pentru care nu a dat seama niciodată, printre care pe Ben Lugg şi serviciile şefei de la Ascultări, Mary, care a ştiut suficient de bine să-şi reprime loialitatea faţă de colegul şi superiorul ei, pentru a oferi comisiei o imagine sinistră a despotismului lui Ned. Să ceară ascultări ilegale! Imaginaţi-vă! Să ceară scoaterea din funcţiune a telefoanelor! Câtă cutezanţă!

Mary a fost scoasă la pensie puţin după aceea, iar acum trăieşte în Malta, pradă furiei, existând temeri că şi-ar scrie memoriile.

S-a luat notă, de asemenea, chiar dacă cu regret, de comportarea discutabilă a consilierului nostru juridic de Palfrey – mi s-a dat chiar înapoi particula „de” – care a omis să justifice folosirea autorităţii delegate a ministrului de interne, fiind în deplină cunoştinţă că acest lucru i se cere prin Procedurile Interne secrete ce reglementează activitatea Serviciului în virtutea Amendamentului cutare şi în conformitate cu Paragraful cutărică al unui Protocol contestabil al Ministerului de Interne.

Drept circumstanţă atenuantă s-a luat în consideraţie faptul că totul s-a petrecut în focul bătăliei. Consilierul juridic nu a fost pensionat şi nici nu a plecat în Malta. Totuşi, nu a fost exonerat de vină. I s-a acordat o iertare parţială, în cel mai bun caz. Un consilier juridic n-ar fi trebuit să fie implicat atât de adânc într-o operaţiune. Însemna o folosire neadecvată a competenţelor sale de consilier juridic. Cuvântul „lipsit de discernământ” a circulat pe culoare.

S-a luat notă cu regret că acelaşi consilier juridic a redactat o călduroasă scrisoare de recomandare privindu-l pe Barley, semnată de către Clive cu nici patruzeci şi opt de ore înainte de dispariţia lui Barley, ceea ce i-a permis acestuia din urmă să intre în posesia listei de cumpărături, deşi, după toate aparenţele, nu pentru mult timp.

În orele mele libere, am redactat clauzele preavizului de licenţiere al lui Ned, gândindu-mă cu îngrijorare că puteam avea aceeaşi soartă. Viaţa în interiorul Serviciului poate avea limitele ei, dar gândul unei vieţi în afara lui mă îngrozea.

 

Anunţul morţii lui Bluebird a încetinit pentru un timp deliberările comisiei, dar totul a intrat curând în normal. Articolul incriminat era o notiţă de şase rânduri publicată în Pravda, aranjată cu grijă să nu spună nici prea mult, nici prea puţin, anunţând decesul, în urma unei boli grave, a distinsului fizician, profesorul Iakov Saveliev din Leningrad, şi enumerându-i cele câteva decoraţii primite în cursul vieţii. Murise din cauze naturale – ne asigura buletinul – curând după ce a ţinut o importantă cuvântare la Academia Militară din Saratov.

La primirea veştii, Ned şi-a luat o zi liberă, care s-a transformat în trei, din cauza unei gripe uşoare.

Dar susţinătorii teoriei conspiraţiei au marcat un punct. Saveliev nu murise.

Era mort de la bun început, iar noi am avut de a face cu un impostor.

Făcea ceea ce făcuse întotdeauna, conducea Secţia de Dezinformare Ştiinţifică a KGB.

Documentele sale au fost autentice, n-au fost autentice. N-aveau niciun fel de valoare.

Erau aur de douăzeci şi patru de carate.

Erau praf în ochii noştri.

Erau un sincer mesaj de pace trimis nouă, cu un risc imens, de către moderaţii din sânul conducerii de la Moscova, pentru a ne arăta că sabia nucleară sovietică ruginise în teacă şi că scutul nuclear sovietic avea mai multe găuri decât o strecurătoare.

Era un complot diavolesc urzit în scopul de a-i convinge pe americanii slabi de înger să-şi ia degetul de pe butonul nuclear.

Pe scurt, era destulă mână ca să-şi înfigă toţi colţii.

Şi, pentru că în relaţiile de simbioză ce există între statele beligerante nimic nu se poate produce într-unul, fără ca să provoace o reacţie în oglindă în celălalt, se institui o contrapropagandă internă, iar istoria participării americane în afacerea Bluebird fu rescrisă în grabă.

La Langley s-a ştiut de la bun început că Bluebird era rău, spunea contrapropaganda.

Sau că Barley era rău. Sau că erau amândoi.

Sheriton şi Brady au făcut un dublu-dublu joc, spunea contrapropaganda. Singurul lor scop a fost să stârnească praful destul de convingător şi să mai ia un avans de o lungime faţă de ruşi în competiţia neîncetată pentru Marja de Securitate.

Sheriton era un genial.

Brady era un genial.

Toţi, absolut toţi, au fost genii!

Sheriton a dat o lovitură strălucită. Brady a dat o lovitură