Are să fie atât de plăcut să pot observa feţele domnilor profesori…

  A treia zi.

  Dar asta nu se mai sfârşeşte! Dar am să devin ridicol. Dar sunt. ridicol.

  Visez ziua întreagă şi tânjesc. Câteodată uit că mă aflu în Dumbrava Sibiului şi şoptesc cu ochii pe jumătate închişi.

  — Vino, Milly! Te aştept, Milly! Sunt atât de trist, Milly… Atât de trist, Milly…!

  Ce te-a apucat băiete?

  A patra zi Peste putinţă să-mi vin în fire. Au început să observe şi băieţii.

  — Ce-i cu tine, doctore? Nu mai prinzi nici o insectă?

  — Nu mai prind. Ce am eu cu insectele?

  Acum nu mai visez castele şi fete cu părul tuns; acum cred în ele. Melancolia a început să-mi zdruncine şi principiile mele, absolute până deunăzi. Ştiinţele şi cărţile mi se par searbăde, iar munca şi ambiţia mea inutile. Inutile! Asta mă necăjeşte mai mult: cred în castele şi nu mai cred în munca şi ambiţia mea. Asta are să se sfârşească rău. Mă simt lipsit de voinţă. N-am să pot lua nici o hotărâre. Şi trebuie luată o hotărâre. Dacă rămân luna întreagă în Dumbravă, nu ştiu ce are să se întâmple cu mine. Am să devin altul. Şi eu nu vreau să devin altul, pentru că am socoteli de regulat cu acela care sunt eu astăzi şi am de tras profit după urma necazurilor îndurate.

  Dar parcă mai pot voi eu ceva acum? Pot numai pe hârtie. în realitate, aş vrea să mă reixag în fundul unei păduri, să leg o prieteni ou o fată de împărat, să fiu un ascet temut, dar să mă las ispitit de o fată cu părul tuns.

  Ce vreau eu astăzi?

  Poate nu vreau nimic, ci numai doresc.

  Peste trei zile.

  Azi s-a hotărât; trebuie să mă mântuiesc. Pe mine mă aşteaptă altă viaţă. Eu n-am nevoie de idile. Trebuie să înţeleg o dată că n-am nevoie de idile. Acestea sunt bune pentru oamenii simpli, burghezi, mărginiţi şi supuşi poftelor imediate. Eu sunt de esenţă superioară. Eu vreau să ajung într-o zi cineva. Eu am să rup cu idilele şi am să părăsesc fetele cu părul scurt.

  Am spus comandantului că plec, pentru că trebuie să învăţ pentru corigentă. Am spus prietenilor că nu mai pot rămâne, pentru că nu mai am ce citi şi mă doare capul dacă nu citesc. I-am minţit pe toţi; că doară nu era să le spun adevărul. Nu-mi intră în obicei.

  Iar acum am să plec. în mansarda mea am să devin cel dinainte, omul care-mi trebuie. Cel de acum e trist; e trist, pentru că are să moară. Eu ştiu că are să moară. Cu atât mai bine; în mansarda mea nu primesc nici tineri cu beretă spaniolă, nici fete cu părul tuns. Acolo sunt eu stăpân. Acolo am să mă aşez la masa mea şi, când voi obosi citind, am să strâng pumnii şi am să mă mângâi gândindu-mă la carnea femeilor de neam nobil, din ale căror pulpe fierbinţi voi muşca odată şi odată…!

  SCRISOARE DIN TABĂRĂ

  —l Fragment —

  Pregăteşte-te de clipe amare, dragul meu, şi află că sunt hotărât să te informez, cât mai complet posibil, asupra stării sufleteşti şi sociale a-prietenilor tăi din tabără. Chiar dacă lucrul acesta te interesează prea puţin, resemnează-te că porţi în mână teancul acesta de hârtii pe care gândesc a ţi-l trimite. Pentru că de citit, nu mai încape îndoială că nu vei îndrăzni să-l citeşti, dat fiind pericolul mortal în care te poate aduce lectura acestei epistole prea puţin voltairiene…

  Ştii foarte bine că Sibiul e un oraş în Transilvania şi în acelaşi timp capitală de judeţ. Ceea ce nu ştii e că acest Sibiu (în Transilvania, capitală de judeţ) păstrează alături de el un minunat codru de stejari, care poartă pitorescul nume de „Dumbrava Sibiului”. Aici am descălecat noi, cincizeci de cercetaşi, plus comandanţii respectivi, ne-am întins optsprezece corturi mici, două corturi mari şi două corturi-magazii, şi ne-am pregătit să petrecem o lună de zile. Nici gând pe mine să-ţi zugrăvesc minunăţiile naturii etc, etc. Aş izbuti să fiu numai mai pedant şi mai plictisitor ca de obicei. De aceea te anunţ numai că am fost primiţi în gară de muzici şi autorităţi, de fete unguroaice şi de meşteri tipografi, de dascăli, de şcolăriţe, de domni cu cioc şi de un cârd de vaci. Am parcurs oraşul cu fanfara în frunte, am dat de copaci şi am început să alergăm. Am alergat pe o alee vreo jumătate de ceas, până ce dădurăm de un pod, de un luminiş cu lumină electrică şi cu nişte corturi neîntinse. Tabăra! Chiotele erau impuse; mai puţin zvârlitul bonetelor în aer.

  Entuziasm, orişice s-au spune, a fost din belşug. în a doua zi ne-am deşteptat în ploaie, o ploaie mohorâtă de toamnă. Şi aşa a început viaţa de tabără pe care o duc de o săptămână. Dimineaţa ne sculăm (cum dormim, vezi mai la vale) la şase, în sunetul unei goarne răguşite. Tu nu trebuie să te îndoieşti o clipă de reaua noastră dispoziţie când ne deşteaptă goarna. Mai întâi ne ghiontim tovarăşii de saltea (saltea, vorba vine), apoi blestemăm oleacă în gând gornistul, cercetăşia, tabăra, comandantul, Sibiul, Dumbrava Sibiului, sfârşind a ieşi înfuriaţi afară din cort. In ce mă priveşte, operaţia aceasta e întotdeauna întârziată la mine din pricina ochelarilor, pe care nu-i găsesc. în fiecare noapte, la culcare, eu îi pun la marginea cortului, pe iarbă. Cum însă, datorită unui complex de cauze necunoscute, eu ca şi, de altfel, ceilalţi tovarăşi, descriem în fiece noapte o mişcare curbă de translaţie (aa! tu eşti modernist!), ochelarii mei întârzie întotdeauna să-mi cadă sub degetele care bâjbâie de-a lungul cortului… Pornim apoi la spălat,