— Gaspare ! strigă Joe, împleticindu-se uşor în limbă.

Chelnerul se apropie în grabă. .. — Gaspare... adu două...

— Taci, Joe !... îi tăie vorba unchiul Gino. O duzină de sticle, Gaspare.

— Imediat, Don Gino, rosti chelnerul, plecînd să execute comanda.

In cîteva clipe se înapoie cu sticlele de Marsala. Picoliţa îl urma cu o nouă frapieră plină cu gheaţă. Joe suflă la urechea lui Mircea :

— Ca să vezi cît ţin la tine, Vincenzo... Da, da, simpatiile şi antipatiile sînt instinctive... Iţi pun la dispoziţie un Masseratti blindat. Cu care umblam numai eu. Are numere şanjabile, mitraliere de 20 mm la bord, staţie Radar pentru ceaţă, post de emisie-recepţie, post de televiziune şi aruncătoare de fum...

Pe la orele trei din noapte, unchiul Gino se uită la ceas :

— Haidem la culcare. Mîine avem treabă. Eu trebuie să pregătesc transportul ţigărilor. Şi tu, Joe, ştii cîte ai de făcut.

Joe achită nota de plată.

Ieşiră din local, salutaţi pînă la pămînt de chelneri şi de maître d'hdtel. Străbătură din nou culoarul. Bărbatul în smoching le deschise uşa, ploconindu-se.

Porniră pe scări în jos.

Unchiul Gino se uită la cer :

— Peste un sfert de oră începe să se lumineze. Şoferul lui Joe coborî din maşină şi deschise portiera din spate.

In clipa aceea Mircea avu impresia că se dezlănţuie infernul.

Un foc violent de mitralieră răbufni din dreapta şi din stînga. Alte mitraliere începură să tragă de undeva, de sus.

Joe şi unchiul Gino se aruncară la pămînt. Uluit, Mircea le urmă pilda.

Oamenii din garda lui Joe ripostară, punîndu-şi mitralierele în funcţie. Adăpostiţi după propriile lor maşini, porniră să tragă în cele două automobile, care îi copleşeau cu foc din flancuri.

Mircea simţi sub obrazul său răceala asfaltului. Gloanţele îi şuierau pe la ureche. O bucată de tencuială îi căzu pe ceafă.

— În maşină ! strigă Joe. E blindată.

De la etajul trei al casei din faţă, mitralierele măturau trotuarul.

Joe se ridică de jos şi dădu să se arunce în maşină. Deodată se roti şi se prăbuşi la pămînt. înjură.

— M-au atins ! scrîşni el, ducîndu-şi mîna la picior. Un om căzu horcăind lîngă Mircea. Mitraliera îi scăpase din mînă.

— Te-au lovit, unchiule Gino ?

— în braţ, ripostă el şi începu să se târască spre au-, tomobil. Şoferul lui

Joe încremenise cu capul pe rigolă. Din tîmplă i se scurgea un fir de sînge.

Mircea apucă instinctiv mitraliera căzută alături de el. Tîrîndu-se pe burtă ca o şopîrlă, reuşi să ajungă la adăpostul maşinii. De acolo începu să tragă spre ferestrele casei din faţă. Lupta acum pentru a-şi apăra pielea. Schimbul de rafale dură cîteva secunde. Apoi răpăitul mitralierelor de sus încetă să se mai audă.

Mircea zîmbi triumfător. Făcuse treabă bună. Se repezi la Joe, pe care îl ridică de jos. îl tîrî pînă la maşină. Izbuti să-l urce înăuntru fără a fi nimeriţi de gloanţele care plouau lateral.

Apoi tot atît de brusc pe cît se dezlănţuise, răpăitul mitralierelor încetă. Maşinile atacanţilor demarară în trombă, îndepărtîn-du-se una spre un capăt al străzii, cealaltă în direcţia opusă.

La uri semn al lui Joe, un om din gardă se apropie în fugă :

— Ştergeţi-o !... Imediat !... rosti el aproape într-un geamăt.

în cîteva clipe, supravieţuitorii urcară în cele două maşini de escortă pe morţi şi pe răniţi. Numărătoarea urma să se facă mai tîrziu. Apoi automobilele porniră cu mare viteză.

Joe rămăsese să supravegheze întreaga operaţie.

La volanul automobilului său trecuse însoţitorul şoferului ucis.

Se auziră din depărtare sirenele maşinilor poliţiei.

— Dă-i drumul, zise Joe printre dinţi. Rana de la picior îl durea îngrozitor. Se întoarse spre Mircea şi zîmbi.

— Se pare că îţi datorez viaţa, Vincenzo.

— I-o datorezi. Joe, întări unchiul Gino. Automobilul porni.

La Miramar, mai ordonă Joe noului conducător al maşinii. Să-l lăsăm pe Don Vincenzo.

*

* *

Carabinierii sosiţi la faţa locului nu găsiră decît băltoace de sînge, geamuri făcute ţăndări, urme de gloanţe pe ziduri...

Nu reuşiră să obţină nici o mărturie. Locatarii clădirilor din jur, fiind interogaţi, declarară că dormiseră şi nu auziseră nimic. Localul Ricardo era închis. Clienţii şi personalul de serviciu ieşiseră printr-o uşă flin dos, care răspundea într-o alee laterală.

*

* *

Tonino Rindone îşi aprinse nervos un Luky Strike. Strivi între degete pachetul gol şi-l aruncă furios pe fereastra portierei.

— Al cincilea pachet ? întrebă flegmatic Paulo Ga-i'iano, rezemîndu-şi braţele de volan.

Rindone se mulţumi să înjure impersonal.

Camillo Pisciota, care stătea răstignit pe bancheta din spate şi mesteca alene un chewing gum, răspunse în locul lui Rindone.

— Eu am desfăcut al doilea pachet de gumă... Au început să-mi amorţească fălcile.

Tonino se uită la vila somptuoasă de pe cealaltă parte a străzii, apoi îşi aruncă ochii pe ceasul de bord. Rîse teatral şi făcu un gest larg, ca şi cînd s- ar fi aflat pe scenă.

— Tonino Rindone, paznicul unei fetişcane, exclamă el cu falsă dezinvoltură. Apoi se încruntă iarăşi. Sună frumos, nu-i aşa ?

— Ehe, cînd fetişcana e fiica lui Don Serafino, se schimbă chestia, zise

Camillo Pisciota.

— Două maşini şi opt oameni imobilizaţi pentru capriciile domnişoarei

Lucia, reluă Tonino Rindone pe acelaşi ton arţăgos.

— Ce-or fi făcînd confraţii din maşina cealaltă? se întrebă Camillo Pisciota, scuipîndu-şi guma de mestecat pe geam. Ia dă-mi telefonul, să-i mai trezesc puţin.

Lasă-i în pace. Sau nu te-a înjurat nimeni azi ? Crezi că ei sînt mai veseli

? zise Gariano. Hei, pare că se sparge petrecerea. Invitaţii au început să plece.

Maşinile parcate în faţa vilei plecau una cîte una. După o jumătate de oră de aşteptare nu mai rămase decît un Mercury alb decapotabil.

— Ce ziceţi, fraţilor ? Asta nu se grăbeşte deloc să plece, zise Paulo, uitîndu-se la intrarea luminată a vilei.

Mai aşteptară o jumătate de oră. Luminile de la ferestre începură să se stingă. Se stinseră şi aplicele de fier forjat de la intrare.

Tonino Camillo şi Paulo se priviră vag îngrijoraţi.

Domenico Massara, care se plimbase pînă atunci pe trotuar, băgă capul pe geam. Avea nasul