puţin câte puţin, beţia generală îi cuceri. Avură senzaţia că raţiunea şovăielnică îi părăseşte. Încercau o nevoie ciudată de a se împărtăşi din gălăgia aceea, din mişcare, din ameţeală. Un pumn de confeti îl izbi pe Morcerf dintr-o trăsură alăturată, acoperindu-l de pulbere, pe el şi pe tovarăşii săi. Confetiile îi înţepară gâtul şi toată porţiunea chipului neapărată de mască, de parcă ar fi fost izbit cu o sută de ace. Ele îi împinseră în bătălia generală, în care erau angajate toate măştile. Se ridică la rândul său în trăsură, vârî mâinile în saci şi, cu toată forţa şi îndemânarea de care era capabil trimise, la rândul său, vecinilor, ouă şi bomboane.

Din momentul acela, lupta era angajată. Amintirea lucrurilor văzută de ei cu o jumătate de ceas înainte se şterse complet din mintea celor doi tineri, căci spectacolul pestriţ, mişcător, necugetat, din faţa ochilor lor constituia o diversiune. Contele de Monte-Cristo nu fusese, precum am spus, impresionat nici o clipă.

Închipuiţi-vă strada principală mare şi frumoasă, străjuită de la un cap la altul de palate cu câte patru sau cinci etaje, având balcoanele garnisite cu tapiserii şi ferestrele drapate. Închipuiţi-vă, la balcoanele şi ferestrele acestea, trei sute de mii de spectatori romani, italieni, străini, veniţi din cele patru părţi ale lumii. Toate aristocraţiile reunite, aristocraţie de naştere, de bani, de geniu. Femei încânlătoare care, atrase de spectacol, se încovoaie peste balcoane, se apleacă în afara ferestrelor, aruncă asupra trăsurilor ce trec o grindină de confeti. Atmosfera, îmbâcsită de bomboane care cad şi de flori care urcă. Apoi, pe pavajul străzilor, o mulţime voioasă, nebună, cu costume trăsnite: verze gigantice care se plimbă, capete de bivoli care mugesc pe trupuri omeneşti, câini care merg parcă pe picioarele de dindărăt; o mască se înalţă în mulţime, iar în această ispitire a Sfântului Anton visată de Callot, o Astarte arată o figură fermecătoare. Vrei s-o urmăreşti şi eşti despărţit de demoni asemănători acelora care ţi se arată în vis. Închipuiţi-vă toate acestea şi veţi avea o slabă idee despre carnavalul de la Roma.

La al doilea tur, contele opri trăsura şi le ceru tovarăşilor săi permisiunea de a se despărţi, lăsându-le trăsura la dispoziţie. Franz ridică ochii: se găseau în faţa palatului Rospoli, iar la fereastra din mijloc, cea drapată cu damasc alb, având pe el o cruce roşie, stătea un domino albastru, sub care imaginaţia lui Franz şi-o închipuia fără trudă pe frumoasa grecoaică de la teatrul Argentina.

— Domnilor, spuse contele sărind jos, când vă veţi plictisi de a fi actori şi veţi vrea să redeveniţi spectatori, ştiţi că aveţi loc la ferestrele mele. Până atunci, dispuneţi de vizitiu, de trăsură şi de servitorii mei.

Am uitat să spunem că vizitiul contelui era îmbrăcat într-o blană de urs negru, exact ca ceea a lui Odry din Ursul şi paşa şi că cei doi lachei care stăteau în picioare, dindărătul caleştii, aveau costume de maimuţe verzi, potrivite pe statura lor şi măşti cu resorturi, cu care se strâmbau la trecători.

Franz mulţumi contelui pentru îndatoritoarea sa ofertă. Albert cocheta cu o trăsură plină de ţărănci romane, oprită, ca şi cea a contelui, de unul din popasurile obişnuite când se merge în şir.

Din nefericire pentru el, şirul îşi reluă mişcarea şi, în timp ce cobora spre Piaţa Poporului, trăsura care îi atrăsese atenţia urca spre palatul Veneţiei.

— O, dragul meu, îi spuse el lui Franz, n-ai văzut?...

— Ce? întrebă Franz.

— Uite, caleaşca aceea, care se duce, încărcată cu ţărănci romane.

— Nu.

— Ei bine, am siguranţa că femeile acelea sunt încântătoare.

— Ce păcat că eşti mascat, dragul meu Albert, spuse Franz. Era momentul să-ţi scoţi paguba pentru dezamăgirile tale amoroase.

— Da, răspunse ei pe jumătate râzând, pe jumătate serios. Nădăjduiesc că n-o să se termine carnavalul fără să-mi ofere o despăgubire.

În ciuda speranţei lui Albert, ziua trecu fără altă aventură decât întâlnirea repetată de două sau trei ori a caleştii cu ţărănci romane. La una din aceste întâlniri, din întâmplare sau într-adins, masca lui Albert se desprinse.

El luă atunci restul florilor şi le aruncă în caleaşcă.

Fără îndoială, una din fermecătoarele femei, pe care Albert le ghicea sub costumul cochet de ţărancă, fu mişcată de galanteria lui căci, la rându-i, când se întâlniră din nou, îi aruncă un buchet de violete.

Albert se năpusti asupra buchetului. Deoarece Franz n-avea un motiv să creadă că îi e adresat lui, îl lăsă pe Albert să pună mâna pe el. Albert îl înfipse victorios la butonieră şi trăsura îşi continuă drumul triumfător.

— Ei, acesta e un început de aventură, îi spuse Franz.

— Râzi cât pofteşti, răspunse Albert, însă eu cred că este. De aceea, nu mă mai despart de buchet.

— Bineînţeles, zise Franz râzând, e un semn de recunoaştere.

De altminteri, gluma luă curând un caracter de realitate, căci, duşi mereu de curent, Franz şi Albert se încrucişară din nou cu trăsura contadinelor, femeia care îi zvârlise lui Albert buchetul bătu din palme văzându-l la butoniera lui.

— Bravo, dragul meu, bravo! îi spuse Franz. Lucrurile se anunţă de minune. Vrei să te las? Îţi este mai plăcut să fii singur?

— Nu, se împotrivi el, să nu bruscăm nimic. Nu vreau să mă las antrenat ca un prost la prima demonstraţie, la o întâlnire sub orologiu, cum spunem noi despre balul de la Operă. Dacă frumoasa ţărancă simte pofta să meargă mai departe, o vom regăsi mâine sau, mai bine zis, ne va regăsi ea. Îmi va da atunci un semn de viaţă şi voi vedea ce am de făcut.

— Într-adevăr, dragă Albert, spuse Franz, eşti înţelept ca Nestor şi prudent ca Ulise. Iar dacă Circe a ta izbuteşte să te preschimbe în vreo fiară, de bună seamă că ea va fi tare îndemânatică sau puternică.

Albert avea dreptate. Frumoasa necunoscută se hotărâse desigur să nu împingă mai departe lucrurile în ziua aceea. Căci, deşi tinerii făcură încă două-trei tururi, nu mai văzură caleaşca pe care o căutară din ochi: dispăruse, fără îndoială, pe una din străzile alăturate.

Reveniră atunci la palatul Rospoli, dar contele dispăruse şi el cu dominoul albastru. Ferestrele tapetate cu damasc galben continuau să