Adică, au drept domiciliu stabil câte o garsonieră. Dacă se ridică în două picioare, mă iau cu un cap. Până una alta, ne arată măselele care nu au nevoie de dentist.

Gealaţii ne măsoară circumspecţi. Alcătuim un trio bizar. Luaţi în parte, mai treacă-meargă, dar în grup dăm film de comedie. Portarul doldora de ceaprazărie aurită se interesează fără să zâmbească:

— Dumneavoastră?

Bădoiu îşi face loc în faţă. S-a decis pentru cea mai detestabilă ipostază din galeria lui de personaje. Mitocanul ajuns! Recte — ceapă, whisky, scobitoare în colţul gurii, acustică zgomotoasă la toate orificiile şi ghiul à la Regele Cioabă. Rosteşte scurt:

— Consumatori.

— Localul e rezervat.

— Ce spui, amirale, se minunează Babuinul, rotindu-şi ostentativ privirea, păi în coşmelia asta intră juma' de Bucureşti! Fii amabil şi mută-ţi fizicul. Găsim noi o masă!

Simt un schimb de priviri cu gealaţii şi suntem lăsaţi să intrăm. Chestia nu-mi place deloc. Ne-au mirosit şi acum vor da alarma. "Şase, balaurii{43}!" Asta numai din cauza lui Bădoiu. Ţipă epoleţii pe el. Chiar şi în vârf de munte, cu sarică pe umeri, baci înconjurat de mioare. A ţinut însă morţiş să vină cu noi. Se consideră un as în materie de birturi, iar pe noi — mocofani.

Plătim biletele de intrare unei blonde pe care n-o crede nimeni şi coborâm scara de marmură, aşternută cu covor roşu. Babuinu-i încântat. Păşeşte "pe preş prezidenţial, ca Ceauşescu şi Bill Clinton". Numai el e în stare de asociaţii atât de cretine.

Eu sunt mai puţin încântat. Hm, exact la ce mă aşteptam! La capătul treptelor, suntem luaţi în primire de un gagiu în smoking, cică directorul stabilimentului. După aspectul construit şi aerul afişat, ar vrea să se identifice cu un crupier distins, de pe distinse şi opulente meleaguri. Are o faţă pieptănată{44} şi pare proaspăt ieşit de la coafor.

Şuviţele de păr sunt ordonate artistic şi date cu gel. Scrâşnetul măselelor i se citeşte în priviri, dar ne zâmbeşte profesional şi ne conduce spre o masă liberă. Am vaga senzaţie că l-am mai văzut.

Babuinul îl apostrofează cu familiaritate grasă, sigur de efect:

— Auzi, bibicule — şi-l împinge cu degetul bont în garoafa de la rever... Plonjează-ne mai lângă ring, să vedem lingeria!

Tipul se crispează, pumnul ar vrea să-i plece:

— Ne pare rău, sunt mese rezervate.

Bădoiu îi arde o palmă zdravănă pe spinare, de parcă ar fi mâncat cândva la aceeaşi cantină:

— Lasă vrăjeala, amigo, chestia asta ne-a cântat-o şi caraghiosul ăla de împăiat de la poartă... Uite, aia de colo ne convine!

Este exact masa pe care şi-ar fi ales-o orice filator. Lângă zid, cu perspectivă panoramică asupra întregii săli şi controlul intrărilor. Nu mai contează, tot ne-am deconspirat. Ne aşezăm, fără ca ălălalt să mai crâcnească. Bădoiu comandă scurt:

— Liturghierul.

— Poftim?!

— Lista! Ce, n-ai învăţat carte?

Tipul e la capătul puterilor, o simt după respiraţie. Ne aduce meniul încopertat cu cheltuială în piele vişinie şi se retrage.

Facem cunoştinţă cu atmosfera. Bani peste tot. Şi pe ziduri, şi pe mese, şi pe scaune. Bădoiu studiază lista concentrat:

— Ce preţuri poa' să aibe ăştia! Sunt nebuni!

O chelneriţă de cinema vine să ne ia comanda. Miroase a beefsteak{45} şi a parfum bun. Babuinul opinează pentru Campari. E dulce-amar şi taie considerabil din apetit. Fătuca ne surâde fără plombe şi se duce la bar, să ne aducă licorile. Ene îi priveşte fundul picant. Cele mai multe femei nu-l au. Ori e căzut, ori plat, ori prea lăbărţat. Al fetei e rotund, uşor bombat ca al negreselor care au auzit că există Naomi Campbell .

Adică, nu se aruncă la proteine şi reproducere în serie.

Trec în revistă consumatorii, pe muzică interpretată de o orchestră de mâna întâi. Deşi pletoşi, neraşi şi tatuaţi, nu-ţi fac greaţă. Pentru că sunt tineri, arătoşi, numai vână. Când se dau însă în aceeaşi stambă burtoşi, sau chiar costelivi, cu cosiţe colilii şi gura plină de acrilat, îmi simt stomacul revoltându-se.

— E o frumuşică, observă Ene cu ochii ţintă după chelneriţă.

Bădoiu mârâie:

— Are un ochi mai frumos decât celălalt... Fiţi atenţi, ne ţin în faruri!

— Te aşteptai la altceva? Ăstora le-am stricat seara şi noi o pierdem de pomană. Realizezi că atâta timp cât facem umbră în cartier, nu mişcă nimic?

— Nu se ştie niciodată, aveţi răbdare.

Continuu inventarierea muşteriilor. E lumea "cauză-efect", la care mă aşteptam. Câţiva dintre marii noştri afacerişti, cu inconfundabilul aer de suficienţă; nu s-ar schimba nici cu Sfinţii Petru şi Pavel! Dacă aici se află măcar unul singur cu legitima de la nunta de argint, eu mă transfer la pompieri! Fac excepţie, desigur, tinerele mariaje, unde diferenţa de vârstă dintre "Os bătrân" şi "Frăgezica" înţolită la Christian Lacroix e de la douăzeci de ani în sus. Mai recunosc două manechine de succes, câteva vedete de muzică hop şi ţop, o celebră creatoare de modă băştinaşă cu tupeu Coco Chanel, o alta cu paşaport "cincizeci de stele" care ne tratează de tribali, deşi mai are neamuri pe la Huşi; străini, funcţionari de ambasadă mai mărunţi, câţiva gigolo în şomaj de moment. Trăgând linia — distincţie şi rafinament. Originale.

Îmi atrage atenţia o pereche aflată în spatele nostru. Sunt sobri, eleganţi, silenţioşi, gentlemani autentici. Le semnalez prezenţa, dar Babuinul ridică din umeri, are altele pe cap.

Când fund picant ne aduce băutura, întreb aşa, de Madagascar{46} , ca să văd reacţia:

— La ce oră e numărul Wandei?

Nici asta nu s-a născut la ultimul seceriş. Îmi surâde cât se poate de natural:

— La douăsprezece, are primul show.

Zexe! Adică ăştia nu ştiu că Wanda nu va mai pune piciorul la Crocodil, în veacul veacurilor, amin?

Apare o guristă, imitaţie Madonna, care ne demonstrează ce condiţie fizică bună are. E o modă acum, de zbucium pe scenă, de parcă toţi ar fi profesori de un-doi, epileptici. Îi ţine tira corpul de balet al Clubului. Slipurile paietate le intră în fund ca o sfoară şi îmi închipui că senzaţia trebuie să fie subtilă.

Personal, încerc altă senzaţie. Simt că suntem ţinuţi în faruri încrucişate. Câte un filator de fiecare punct cardinal. La miazăzi a rămas directorul cosmeticat, dreapta-nord