— Ce ştiţi? -Schiller.

  — Ştiţi voi pe Schiller?

  Noi zâmbim, pentru că toţi trebuie să zâmbească de câte ori glumeşte d-l director.

  — Hai? Ştiţi voi pe Schiller?

  Înţelegem că zâmbetele n-au fost de ajuns. Unul dintre noi râde. Câţiva ne ajutăm de batistă, d-l director e satisfăcut. Prudent, îmi înghiontesc vecinii. Râsetele trebuiesc să înceteze, pentru că d-l director e serios. Dacă râdem prea mult, se întunecă.

  — Ia să daţi un extemporal…

  De data aceasta, nu se supără. Ne ascultă cum citim şi cum traducem din manuale trucate, şi gândul lui e la via din judeţul Prahova.

  După un ceas şi cincisprezece ţigări, d-l director ne dăruieşte fiecăruia media „suficient”.

  — Măgarilor!… Hai?

  VII. CORIGENTĂ

  10 iulie.

  S-a sfârşit şcoala.

  Iar eu sunt sigur că am rămas corigent la matematică. Am rămas corigent, pentru că am vrut eu; sau, mai exact, nu am promovat, pentru că nu am vrut.

  Nu mi-e ruşine. Ştiam de mult că sunt cu desăvârşire lipsit de voinţă. Numai inocenţii mei colegi mă pot socoti un băiat voluntar, pentru că citesc până noaptea târziu cărţi de ştiinţă.

  Eu le-am spus că mie-mi place să citesc, nu-mi impun asta.

  Dar ei nu au vrut să înţeleagă.

  Totul s-a petrecut firesc şi după cum era de aşteptat. In cea din urmă lecţie, Vanciu ne-a spus:

  — Cei care vor să-şi îndrepte notele, să vină peste trei zile la orele două după-amiază, la liceu. Pot să-şi îndrepte orice notă, pentru că îi întreb din materia fiecărui trimestru.

  Eu aveam pe toate trimestrele media „insuficient”. M-am ridicat pe o bancă şi am strigat către clasă:

  — în noaptea asta nu se doarme, băieţi! Spuneam oricui voia să mă asculte:

  — Mă apuc să învăţ la două. Lucrez până la zece noaptea. Mănânc, mă culc, mă scol la două. Lucrez până mâine dimineaţă, apoi repet operaţia de două ori. Astăzi isprăvesc trigonometria, mâine până la prânz învăţ din algebră combinaţiile, binomul lui Newton şi triunghiul lui Pascal. După-masă sfârşesc algebra. Poimâine repet. Răspoimâine ies Ia tablă cel dintâi şi îl tâmpesc pe Vanciu. în trei zile învăţ ce n-am învăţat un an şi scap… După aceea mă culc şi dorm patruzeci de ore în şir, ca Champollion după ce a descifrat hieroglifele…

  Eram entuziasmat şi credeam. Când mă părăsea, însă, entuziasmul, începeam să mă îndoiesc. Dar mă trudeam să-mi păstrez entuziasmul necesar.

  Acasă, cum am ajuns, am împărtăşit hotărârea mea. Spuneam:

  — Până mâine dau dracului trigonometria.

  S-a sfârşit masa şi eu m-am urcat în mansardă. Cald, şi mie îmi era somn. îmi spusei:

  — Nu mă pot apuca deodată de matematici. Trebuie să-mi obişnuiesc creierul. Şi citii vreun ceas dintr-o carte care n-avea câtuşi de puţin legătură nici cu binomul lui Newton, nici cu triunghiul lui Pascal.

  — Haide, îmi poruncii cu glas tare, când văzui că se face trei: hârtie, creion, tabla de logaritmi şi cartea de trigonometrie.

  Prudent, îndepărtai de pe masă tot ce-mi putea ispiti atenţia: un volum din Auguste Comte, Istoria literaturilor romanice, voi. III, a lui Iorga, Sanctuaires d'Orient de Schure, revistele, broşurile, şi adunai tot ce-mi poruncii.

  — Primele lecţii nu sunt grele deloc, îmi mărturisii cu jumătate de glas, ca să-mi fac curaj. Să începem cu liniile trigonometrice: sinusul şi cosinusul.

  Dar mă aflai citind prefaţa, în care dl. Tutuc reproducea un pasaj de d-l Bianu. în pasajul acela, autorul afirma că, cu toată inteligenţa dumi-sale, socotită de profesori obtuză matematicei, cartea de trigonometrie a lui Spiru Haret i s-a părut delicioasă.

  — Trebuie că e, într-adevăr, foarte interesantă trigonometria, îmi spuneam eu, fără convingere.

  Dar de câte ori încercam să citesc primul capitol, descopeream ori că creionul nu e destul de ascuţit, ori că tabla de logaritmi nu e la îndemână, că fereastra scârţâie, că nu mi-am aşezat comod picioarele, că gulerul de la cămaşă mă supără, că hârtia de pe masă e pătată, că praful de pe iconiţă n-a fost şters de la Duminica Tomii, că s-a uscat cerneala în călimară, că n-are să-mi ajungă hârtia ş.a.m.d.

  Auzii ceasul trei şi jumătate.

  — Haide, domnule! mă răstii eu către mine însumi.

  Şi desenai un cerc şi-l împărţii în patru şi scrisei la fiece capăt al diametrelor câte o literă mare: A, B, C, D. Şi îmi închipuii că am un arc de treizeci şi cinci de grade şi unii extremitatea arcului cu centrul cercului. Dar observai că obţinusem un arc de patruzeci şi cinci de grade.

  — Ăsta nu-i bun! rostii eu, bucuros că eram nevoit să construiesc un alt cerc. Ăsta-i a opta parte dintr-un cerc şi sinusul lui e 3 supra radical din minus 2, iar cosinusul 2 supra radical din 3.

  Ştersei cercul cu arcul de patruzeci şi cinci de grade şi făcui alături un altul, cu un arc numai de treizeci şi cinci de grade. Dar, când fu să-l crestez cu două diametre perpendiculare, luai în seamă că cercul şters cu creionul îmi atrage atenţia. Atunci mototolii hârtia şi o zvârlii pe fereastră. Al treilea cerc era mai reuşit, şi-i dărui un admirabil arc de treizeci şi cinci de grade. Arcul era AB=35°, iar la centru pusei O, pentru că aşa se pune întotdeauna la centru.

  Apoi am citit trei pagini fără să mă opresc. Erau foarte bine scrise şi foarte limpede, dar în mansardă era cald, şi eu mă gândeam că peste o lună voi fi în Dumbrava Sibiului.

  Până seara citisem douăzeci şi şapte de pagini şi mai îmi rămăseseră o sută nouăzeci şi una. Aceasta, pentru că la patru şi jumătate m-am dus să fac duşul rece; la cinci şi jumătate m-am convins că sufăr de foame şi m-am coborât să