— Un suflet simplu – vă zic –, înghite un mic surîs şi-i face semn şefului sălii să-mi mai trimită în contul lui nişte bere –, un suflet de simplu soldat, fără accesorii şi fără suplimente, sufletul de bază, pur şi simplu sufletul unui om care nu vrea decît să mănînce bine şi să bea cu măsură şi să se pilească niţel cu plăcere şi să varieze o dată pe zi şi să reguleze o dată pe săptămînă şi să fie lăsat în pace, şi atunci pe neaşteptate îşi dă seama că acest fucking suflet, dracu’ să-l ia, cîte pretenţii n-are! Are un întreg Comitet de Întreprindere! Şi iar îşi înalţă mîna în faţa publicului şi numără pe degete, şi publicul se alătură numărătorii cu strigăte puternice: dureri de inimă, unu! şi mustrări de cuget, doi! şi delegaţie de îngeri răi, trei! şi coşmaruri şi insomnii noaptea de atîta teamă de ce o să se întîmple în curînd şi cum o să fie, patru!

Din toate părţile oamenii dau din cap că-i împărtăşesc opiniile, şi el rîde: Vă jur, ultima dată în viaţa mea cînd n-aveam necazuri a fost cînd încă mai aveam prepuţ. Publicul se tăvăleşte de rîs. Eu îndes în gură cantităţi enorme de arahide şi de alune turceşti şi le sfărîm între dinţi ca şi cînd ar fi oasele lui. El stă în centrul scenei, sub fasciculul de raze ale reflectorului, şi încuviinţează din cap cu ochii închişi, ca şi cum ar elabora în clipa asta o întreagă filosofie de viaţă. Ici-colo se aud aplauze însoţite de un fel de ţipete „u-u-u“ subite şi grosolane, mai cu seamă din partea femeilor. Omul ăsta, gîndesc eu, un bărbat nici frumos, nici încîntător sau atractiv, şi cum ştie el să atingă exact locurile care transformă oamenii în mulţime, în gloată.

Iar el, ca şi cum mi-ar fi auzit gîndurile, întrerupe reacţia publicului cu o mişcare tăioasă a mîinii, cu faţa gălbejită, acum simt în el opusul total a ceea ce gîndeam: însuşi faptul că publicul e de acord cu el, că cineva, oricine ar fi, e de acord cu el într-o privinţă sau într-alta, trezeşte în el, pe cît se pare, şi o reacţie de respingere, ba chiar un fel de scîrbă – strîmbătura asta a buzelor, nările crispate –, ca şi cum toţi cei care şed aici s-ar înghesui să-l atingă, să-l pipăie.

— Şi acum e momentul, doamnelor, să aduc mulţumiri cui m-a adus pînă aici; cui a fost dispus să rămînă cu mine pentru totdeauna şi fără nici o condiţie chiar şi după ce-am fost părăsit şi azvîrlit şi abandonat cu toptanul de femei şi copii şi colegi de serviciu şi prieteni – îmi aruncă o privire ca o împunsătură de ac şi apoi imediat izbucneşte în rîs –, şi chiar şi de directorul şcolii mele, glumeeesc, doar un exemplu, domnul Pinhas Bar-adon, hai să ne unim cu toţii într-o rugăciune pentru odihna sufletului lui, el, apropo, încă mai trăieşte – chiar şi el m-a zburat la vîrsta de cincisprezece ani din şcoala noastră direct la colegiul ştiinţelor străzii, şi încă mi-a scris ca motivare în acte, ascultă cu atenţie, Netania: Un cinic bătrîn ca acest copil n-am mai întîlnit în toată cariera mea. E tare, nu? Cristalin! Şi după toate astea, singurul care nu m-a părăsit şi nu m-a abandonat şi nu m-a lăsat de izbelişte am fost numai eu, da – şi iar îşi mişcă bazinul şi-şi trece palmele de-a lungul trupului într-o mişcare de seducţie – iar acum, fraţilor, uitaţi-vă bine şi spuneţi ce vedeţi. Nu, serios, ce vedeţi? Pulbere de om, nu-i aşa? Aproape zero materie, şi, făcînd cu ochiul ştiinţelor exacte, aş spune chiar antimaterie. Şi vă e de-acum limpede că e vorba de-o rablă de om înainte de a fi trimis la casare, a? Chicoteşte, îmi face scurt cu ochiul, se linguşeşte niţel, poate că mă roagă ca, oricît aş fi de supărat pe el, să-mi ţin făgăduiala pe care i-am făcut-o.

— Şi numai ca să vedeţi, Netania, ce înseamnă fidelitate şi chiar devotament de-a lungul a cinzeci şi şapte de ani destul de nasoli! Uitaţi-vă şi vedeţi ce-nseamnă tenacitate şi perseverenţă în proiectul păgubos de a fi Dovală! Sau chiar pur şi simplu de a fi! Şi începe să facă paşi săltaţi pe suprafaţa scenei cu mişcări de jucărie mecanică şi să croncăne cu glas strident: A fi! A fi! A fi! Şi se opreşte, şi întoarce încet către sală o faţă strălucind de viclenie, de escroc, de hoţ sau de pungaş căruia i-a reuşit furtişagul: În general vă daţi seama ce idee fantastică este să fii? Cît e de subversivă?

Şi-şi umflă niţel obrajii şi lasă să-i scape un fel de „phh“ mititel, ca o băşică de aer care se sparge.

— Dovală Gi, doamnelor şi domnilor, numit şi Dubcek, numit şi Ursuleţ, numit şi Dov Grinstein, mai ales în acţiuni ale statului împotriva lui Dov Grinstein pentru delicte în domeniul pensiilor alimentare – Doamne Dumnezeule, mă priveşte cu o candoare plină de suferinţă şi-şi trosneşte degetele, cît sînt în stare să mănînce copiii ăştia, mult stimate domnule judecător! Interesant ce pensie alimentară plăteşte un tată din Darfur? – Mister Gi, doamnelor, singurul şi unicul în tot universul ăsta dezgustător, singurul care e dispus să petreacă în compania mea o noapte-ntreagă fără să ia bani, ceea ce, după părerea mea, e indiciul cel mai curat şi mai obiectiv al prieteniei. Aşa e, onorat public publicescu, aşa a ieşit viaţa asta, omul proiectează şi Dumnezeu regulează…

De două ori pe săptămînă, duminica şi miercurea la trei şi jumătate, terminam