Frunze se uită la ceas şi spuse:

— E timpul să începem.

Urcă pe scenă şi ceru să se facă linişte.

Publicul din sală amuţi.

Frunze anunţă că toţi candidaţii vor ţine discursuri şi vor răspunde la întrebări din public. Numai membrii Partidului Social Democrat primiseră bilete, adăugă el, şi uşile erau închise acum, aşa că puteau vorbi liber, ştiind că se află printre prieteni.

Era ca şi cum ar fi fost membri ai unei societăţi secrete, se gândi Lloyd. Nu era deloc ideea lui de democraţie.

Walter luă cuvântul primul. Nu era demagog, remarcă Lloyd. Nu apela la înflorituri retorice. Dar îşi măgulea publicul, spunându-le că erau oameni inteligenţi şi bine informaţi, care înţelegeau complexitatea chestiunilor politice.

Apucase să vorbească doar câteva minute când o Cămaşă Brună urcă pe scenă.

Lloyd înjură în barbă. Pe unde intrase? Venise din lateral: cineva îi deschisese uşa care dădea spre scenă.

Individul era o brută mătăhăloasă, cu o tunsoare soldăţească. Se duse în faţa publicului şi răcni:

— Aceasta este o întrunire cu caracter subversiv. Comuniştii şi agenţii subversivi nu sunt bineveniţi în Germania zilelor noastre. Întrunirea se suspendă.

Aroganţa bărbatului îl revoltă pe Lloyd. Şi-ar fi dorit să-l poată înfrunta în ringul de box pe mojicul acela.

Wilhelm Frunze sări în picioare, se postă în faţa intrusului şi zbieră furios:

— Ieşi afară, derbedeule!

Bărbatul îl îmbrânci cu putere. Frunze se clătină pe picioare, împleticindu-se, apoi căzu pe spate. Oamenii din public se ridicară în picioare, unii protestând mânios, alţii ţipând înfricoşaţi. Alte Cămăşi Brune apărură din lateral. Lloyd realiză deznădăjduit că ticăloşii planificaseră totul cu grijă.

Bărbatul care îl îmbrâncise pe Frunze urlă: „Afară!” Ceilalţi membri SA începură să răcnească şi ei: „Afară! Afară! Afară!” Erau vreo douăzeci acum şi apăreau din ce în ce mai mulţi. Unii aveau bastoane de poliţie sau bâte improvizate. Lloyd văzu o crosă de hochei, un baros de lemn, chiar şi un picior de scaun.

Începură să se plimbe de-a lungul scenei, rânjind fioros şi fluturându-şi armele în timp ce scandau, iar Lloyd nu avu nicio îndoială că abia aşteptau să ia lumea la bătaie.

Sări imediat în picioare. Fără să conştientizeze asta, el, Werner şi Volodea formaseră un cordon protector în faţa lui Ethel şi a lui Maud. Jumătate din public încerca să plece, iar cealaltă jumătate îşi agita pumnii spre intruşi, ţipând la aceştia. Cei care încercau să iasă îi îmbrânceau pe ceilalţi şi izbucniră mici încăierări. Multe dintre femei plângeau.

Pe scenă, Walter se agăţă de pupitru şi strigă:

— Vă rog să vă păstraţi calmul! Nu este cazul să ne agităm!

Majoritatea oamenilor nu-l puteau auzi, iar ceilalţi îl ignorară.

Cămăşile Brune începură să coboare de pe scenă şi să se infiltreze în public. Lloyd o apucă pe mama sa de braţ, iar Werner făcu acelaşi lucru cu Maud. Se îndreptară în grup spre cea mai apropiată ieşire. Însă toate uşile erau deja blocate de pâlcuri de oameni panicaţi care încercau să plece. Asta nu prea părea să conteze pentru membrii SA, care zbierau în continuare, cerându-le oamenilor să iasă.

Atacatorii erau destul de bine făcuţi, în vreme ce în public erau inclusiv femei şi bătrâni. Lloyd ar fi vrut să riposteze, dar ştia că nu ar fi o idee bună.

Un bărbat cu o cască de oţel din Marele Război îl îmbrânci pe Lloyd, iar acesta se împiedică şi se ciocni de mama sa. Rezistă tentaţiei de a se întoarce şi de a-l confrunta pe individ. Prioritatea lui era să-şi protejeze mama.

Un băiat pistruiat cu un baston în mână îl împinse pe Werner cu putere, răcnind: „Afară, afară!” Werner se răsuci rapid şi făcu un pas spre el. „Nu mă atinge, porc de fascist ce eşti”, rosti el. Membrul SA se opri brusc, speriat, de parcă nu s-ar fi aşteptat să i se opună rezistenţă.

Werner îi întoarse spatele, concentrându-se – la fel ca Lloyd – în a le pune la adăpost pe cele două femei. Însă matahala auzise schimbul de replici şi zbieră: „Pe cine faci tu porc?” Se năpusti asupra lui Werner, lovindu-l în ceafă cu pumnul. Lovitura sa nu fu foarte precisă, atingându-l doar uşor pe băiat, însă acesta strigă şi se împiedică.

Volodea se băgă între ei şi îi dădu individului doi pumni în faţă. Lloyd îi admiră loviturile rapide, dar se concentră din nou asupra misiunii sale. Peste câteva secunde, cei patru ajunseră la uşă. Lloyd şi Werner izbutiră să le scoată pe femei în foaierul teatrului. Aici, unde nu mai erau Cămăşi Brune, îmbulzeala nu mai era la fel de mare şi nici nu mai erau incidente violente.

Văzând că femeile sunt în siguranţă, Lloyd şi Werner aruncară o privire înapoi în sală.

Volodea se lupta cu mult curaj cu matahala, dar avea probleme. Îl tot pocnea în faţă şi în corp pe bărbat, însă loviturile sale nu aveau efectul scontat, iar bărbatul îşi scutura capul ca şi cum l-ar fi deranjat o gânganie. Deşi era greoi, individul reuşi să-l lovească pe Volodea în piept şi apoi în cap, iar băiatul începu să se clatine pe picioare. Tipul îşi trase pumnul în spate, pregătindu-şi lovitura de graţie. Lloyd se temu că aceasta ar fi putut fi fatală pentru Volodea.

Şi-atunci sări de pe scenă şi ateriză în cârca bărbatului. Lui Lloyd îi veni să-l aclame. Se prăbuşiră împreună la pământ, dând din mâini şi din picioare, iar Volodea scăpă pentru moment.

Băiatul pistruiat care îl îmbrâncise pe Werner îi hărţuia acum pe oamenii care încercau să plece, lovindu-i peste cap şi peste spate cu bastonul.

— Laş netrebnic ce eşti! zbieră Lloyd, făcând un pas în faţă.

Însă Werner i-o luă înainte. Îl dădu pe Lloyd la o parte şi înşfacă bastonul, încercând să îl smulgă din mâinile tânărului.

Individul mai în vârstă cu casca de oţel se băgă şi el şi îl lovi pe Werner cu o coadă de târnăcop. Lloyd făcu un pas în faţă şi îl lovi pe bărbat cu o directă de dreapta. Lovitura îşi atinse ţinta, nimerindu-l în ochiul stâng.

Însă omul era veteran de război şi nu se lăsă cu una, cu două. Se răsuci şi se năpusti asupra lui Lloyd cu bâta sa. Lloyd făcu o eschivă, ferindu-se cu uşurinţă, şi îl