— Atunci nu s-ar mai fi întâmplat nimic. Fără dumnealui nu m-aş fi încumetat.

— Bine, bine... vorbeşte mai desluşit, nu te pripi şi mai ales ia seama să nu scapi din vedere ceva!

— Eram sigur că dumnealui o să-l omoare pe Feodor Pavlovici. Mă aşteptam la asta, fiindcă-l pregătisem... În ultimele zile... Şi mai ales ştia în ce fel trebuie să bată în geam. Prea multe bănuieli adunase într-însul în zilele acelea şi era prea întărâtat ca să nu încerce cu orice preţ să pătrundă în casa, ciocănind la geam, aşa cum îi arătasem. Dinspre partea asta, nu mai încăpea nici o îndoială pentru mine. De aia, zic, îl aşteptam să vină.

— Stai puţin, îl opri din nou Ivan. Dacă l-ar fi omorât pe tata, i-ar fi luat şi banii; probabil că te-ai gândit şi la asta, nu? Şi atunci ce ţi-ar mai fi rămas ţie? Nu pricep.

— Putea să-i caute mult şi bine, că n-ar fi dat de ei niciodată, îi spusesem că-i avea ascunşi sub saltea. Dar nu era adevărat. La început îi ţinea în casentă, mai pe urmă însă cum, din toată lumea, Feodor Pavlovici n-avea încredere decât în mine, l-am învăţat să le schimbe locul şi să dosească pachetul cu bani în colţ, după icoane. Acolo nu i-ar fi trecut nimănui prin gând să scotocească, mai ales dacă ar fi căutat la repezeală. Aşa că pachetul era vârât după icoane. Ar fi fost şi caraghios să-i ţină sub saltea, mai bine încuiaţi în casentă. Toată lumea era convinsă însă că banii sunt sub saltea! Ce tâmpenie! Şi aşa, zic, dacă Dmitri Feodorovki l-ar fi omorât, negăsind banii, sau ar fi întins-o la fugă imediat – ştiţi cum sunt criminalii, se sperie de orice zgomot – sau ar fi fost arestat pe loc. Şi atunci aş fi putut să intru oricând în odaie – fie chiar în noaptea aceea, fie a doua zi – şi să pun mâna pe bani, fiindcă şi furtul tot în spinarea dumnealui ar fi căzut. Puteam foarte bine să cred c-o să se întâmple aşa.

— Dar daca nu l-ar fi ucis şi s-ar fi mulţumit numai să-i tragă o bătaie zdravănă?

— Atunci vă daţi seama că n-aş mai fi îndrăznit să nu ating de bani şi lucrurile ar fi rămas baltă. Numai că mă gândisem şi la asta; dacă, îmi ziceam, o să-l smintească în bătaie până o să-l lungească jos, în nesimţire, eu tot am s-apuc sa fac la stânga banii, şi pe urmă am să-i raportez lui Feodor Pavlovici că dumnealui, adică Dmitri Feodorovki, i-a luat, după ce l-a bătut să-l omoare.

— Stai... nu mai înţeleg nimic. Va să zică, tot Dmitri l-a omorât şi tu ai luat numai banii?

— Nu, nu l-a omorât dânsul. Fireşte, aş putea să vă spun şi de astă dată că dumnealui e criminalul... dar nu vreau să vă mint, pentru că... pentru că, vedeţi, chiar dacă dumneavoastră, după cum mi-am putut da seama, într-adevăr n-aţi înţeles nimic până acum şi nici nu v-aţi prefăcut, ca să aruncaţi toată vina asupra mea, de fapt numai dumneavoastră sunteţi vinovat, fiindcă aţi ştiut dinainte de crimă, ba chiar m-aţi îndemnat s-o săvârşesc şi, pe urmă, ştiind adică ce o să se întâmple în lipsa dumneavoastră, aţi plecat de acasă. De aia, zic, vreau să vă arăt lămurit astă seară că vinovatul cel mare, adevăratul ucigaş dumneavoastră sunteţi, nu eu, chiar dacă eu cu mâna mea l-am ucis. De fapt, în faţa legii dumneavoastră sunteţi criminalul!

— Dar de ce, de ce aş fi eu criminalul? O, Doamne! îl întrerupse nerăbdător Ivan, uitând că amânase pe mai târziu orice discuţie în legătură cu el. Iarăşi începi cu Cermaşnea? Stai, spune-mi mai bine ce nevoie aveai să-ţi dau eu dezlegarea, de vreme ce, aşa cum spui, plecarea mea la Cermaşnea însemna pentru tine un consimţământ. Să vedem cum ai s-o întorci acum?

— Din moment ce aveam dezlegare de la dumneavoastră, puteam fi sigur că la întoarcere n-o să mai faceţi gălăgie pentru cele trei mii de ruble pierdute, dacă oamenii stăpânirii m-ar fi bănuit pe mine nu pe Dmitri Feodorovici sau ar fi crezut că m-aş fi înţeles cu dumnealui; dimpotrivă, mi-aţi fi luat apărarea... Şi mai ştiam că, după ce aţi fi primit partea de moştenire, m-aţi fi răsplătit şi pe mine cândva, aşa ca să nu mai am nici o grijă toată viaţa, fiindcă de n-aş fi fost eu, rămâneaţi fără moştenire. Dacă boierul se însura cu Agrafena Aîexandrovna, n-aţi mai fi văzut nici o leţcaie.

— Aha! Va să zică aveai de gând să mă chinuieşti toată viaţa! scrâşni Ivan. Şi dacă, în loc să plec, te-aş fi denunţat?

— Cum să mă denunţaţi? Ce puteaţi să spuneţi? Că v-am îndemnat să plecaţi la Cermaşnea? Păi am vorbit şi eu aşa, ca să nu tac, din prostie. Şi apoi, după ce am discutat atunci în poartă, dumneavoastră eraţi slobod să plecaţi sau să rămâneţi. Dacă rămâneaţi, nu s-ar mai fi întâmplat nimic, mi-aş fi dat seama că nu doriţi aşa ceva şi n-aş mai fi făcut un pas. Din moment ce aţi plecat însă, ştiam că n-o să îndrăzniţi la proces să mă băgaţi la apă şi c-o să-mi treceţi cu vederea şi cele trei mii de ruble. Şi nici nu m-aţi fi putut urmări după aceea, fiindcă atunci le-aş fi spus tot judecătorilor. Nu c-am ucis sau c-am furat – despre asta n-aş fi suflat o vorbă – dar că m-aţi îndemnat să fac şi una, şi alta, şi că eu nu m-am lăsat înduplecat. De aceea, zic, aveam nevoie să-mi daţi dezlegare, ca mai apoi să nu mă puteţi strânge cu uşa; ce dovezi aţi mai fi adus atunci? în schimb, eu puteam foarte bine să vă joc festa şi să arăt la proces cît de mult doreaţi moartea tatălui dumneavoastră şi pe cinstea mea vă spun că publicul m-ar fi crezut pe cuvânt şi aţi fi rămas eu ponosul ăsta toată viaţa. – Aşadar, eu, eu i-am dorit moartea? rosti printre dinţi Ivan, spumegând.

—