— Iubeşti un om care a făcut ceva pentru tine... Dar voi doi, aş vrea să-mi spuneţi, ce aţi făcut pentru mine?

— Poţi să iubeşti un om chiar dacă nu ţi-a făcut nici un bine, aşa cum iubeşte Alioşa.

— Şi de unde ştii tu că te iubeşte? Ce-mi tot împui capul cu dragostea lui?!

Stând în picioare în mijlocul încăperii, Gruşenka vorbea înfrigurată, cu un tremur isteric în glas:

— Taci, Rakitka, tu nu poţi să pricepi ce se petrece cu noi! şi te rog să nu mă mai tutuieşti, nu-ţi permit, ai cam început să-ţi iei nasul la purtare! Stai la locul tău în colţ şi să nu mai scoţi un cuvânt, aşa cum îi sade bine unui lacheu. Şi acum, Alioşa, am să-ţi spun tot, eşti singurul om căruia vreau sa-i mărturisesc adevărul, ca să vezi şi dumneata ce pramatie sunt! Tot ce-ţi spun e însă numai pentru dumneata, cu Rakitka n-am nimic de împărţit. Da, e adevărat, Alioşa, îţi pusesem gând rău, eram hotărâtă să-ţi fac bucata. Atât de ahtiată eram să-ţi vin de hac, încât l-am cumpărat pe Rakitka numai ca să te aducă la mine. De ce ţineam aşa de mult la asta? când dumneata nici habar n-aveai de mine! Dacă se întâmpla cumva să ne întâlnim faţă-n faţă, întorceai capul şi puneai ochii în pământ; eu însă nu mă sfiam să te privesc şi descoseam pe unul şi pe altul, doar oi mai afla câte ceva. Chipul dumitale îmi stătea ca un ghimpe în inimă: „Mă dispreţuieşte, îmi ziceam eu, nici nu se îndură măcar să se uite la mine”. Şi mi-era aşa o ciudă, încât ajunsesem şi eu să mă mir: „Cum se poate, să mă tem de un copilandru? Lasă, că-i fac eu bucata, uite-aşa am să-l ronţăi şi pe urmă am să-i rîd în nas!” Clocoteam în mine. Nu ştiu dacă mă crezi, dar în tot oraşul ăsta nimeni nu şi-ar permite vreo necuviinţă faţă de Agrafena Aleksandrovna sub cuvânt că-i o femeie stricată, nici măcar nu i-ar trece prin gând să spună aşa ceva despre mine; nu-l am decât pe moşneagul meu, sunt legată de el, vândută pe viaţa, diavolul ne-a pus cununiile pe cap, încolo n-am avut de-a face cu nici un alt bărbat! Totuşi, de cum te-am văzut pe dumneata, mi-am zis: „Pe ăsta trebuie să-l prind în gheară. Lasă, că-i vin eu de hac, şi ce-am să mai râd pe urmă, ehe, ce-am să mai râd!” Ca să vezi ce căţea e femeia care ziceai ca ţi-e ca o soră! Între timp, uite, s-a întors bărbatul care m-a scos din minţi cândva, şi stau acum şi aştept să-mi dea un semn de viaţă. Ştii ce a fost pentru mine omul ăsta care m-a părăsit? Acum cinci ani, când m-a adus aici Kuzma, nu îndrăzneam să scot capul în lume, mă feream tot timpul să nu mă vadă şi să nu mă audă cineva, eram o fetişcană plăpândă şi tare proasta. Stăteam singură cuc şi mă istoveam plângând; nopţi întregi nu dormeam, gândindu-mă mereu la acelaşi lucru: „Unde eşti, câine? Cine ştie în braţele cui oi fi acum şi-ţi râzi de mine! Ah, să mai dau ochii cu tine o dată, o singură dată numai să-mi ieşi în cale şi ai să vezi ce te aşteaptă, ştiu eu cum sa mă răzbun!” Noaptea udam perna cu lacrimi şi mă zbuciumam toată, răsuceam cuţitul în rană şi-mi aţâţam mai vârtos ura: „Lasă, c-am să-ţi plătesc eu cu vârf şi îndesat!” mă pomeneam ţipând uneori pe întuneric. Iar când îmi dădeam seama că n-am nici o putere asupra lui, când mă gândeam că poate în momentul acela îşi bate joc de mine, dacă nu cumva m-a şi uitat, mă trânteam pe podele, plângeam cu lacrimi amare, văzând cât de nevolnică sunt, şi tremuram ca scuturată de friguri până se lumina de ziuă. Dimineaţă mă sculam ca un câine întărâtat, bucuroasă aş fi sfâşiat pe toată lumea. Cu timpul însă am început să adun ban cu ban, mi s-a împietrit inima, am pus ceva carne pe mine. Crezi poate că m-am mai deşteptat la minte? Aş, de unde! Nimeni nu vede şi nimeni pe lume nu ştie, dar cum se înnoptează, încep iarăşi să mă perpelesc ca acum cinci ani, când eram o fetişcană proastă, şi plâng toată noaptea scrâşnind din dinţi. „Vai de pielea lui ce o să păţească, am să-i plătesc cu vârf şi îndesat!” mă gândesc. Ai fost atent pân-acum? Bine. Ce părere o să-ţi faci însă despre mine când am să-ţi spun că de curând, poate să fie o lună de atunci, am primit o scrisoare de la el: a rămas văduv şi vrea să vină aici, să mă vadă. Mi s-a tăiat deodată răsuflarea! Ah, Doamne! şi într-o clipă am şi văzut ce-o să se întâmple: o să vină şi o să mă cheme iarăşi la el, e destul numai să fluiere o dată, ca să mă târăsc la picioarele lui ca o căţeluşă bătută, că şi când tot eu aş fi fost vinovată! Am simţit lămurit c-aşa o să se întâmple şi parcă nu-mi venea sa cred: „Chiar aşa otreapă să fiu? Ce o să fac? O să ma arunc iarăşi de gâtul lui ori nu?” În luna asta ce-a trecut am strâns în mine mai multă fiere decât m toţi ultimii cinci ani. Ma vezi doar cum fierb aici, ca turbată, şi câtă răutate e-n mine! Acum ţi-am spus tot! Mi-am făcut de lucru cu Mitea ca să nu alerg după celălalt. Taci, Rakitka, n-ai nici un drept să mă judeci, de altfel nici n-am vorbit cu tine! Când aţi sosit voi, tocmai şedeam aici şi mă gândeam în fel şi chip, silindu-mă să iau o hotărâre. Niciodată n-o să ştiţi ce a fost în sufletul meu! Alioşa, spune-i, te rog, domnişoarei să nu-mi ţină supărare