ventuză prevăzută cu un mecanism cu întârziere, care va face să explodeze o încărcătură cu trotil.

— Şi n-o s-o observe nimeni ?

— Ventuza e prinsă pe şasiu. încărcătura poate arunca în aer o clădire cu cinci etaje. Lovitura este dublă. Concentrez atenţia bandei lui Don Cirro cît şi a poliţiei asupra garajului şi degajez în acelaşi timp pe oamenii noştri care operează la Castellamare...

— Ţigările...

— Ţigările...

— Exact. La noapte le debarc.

Unchiul Gino îşi bău vinul. Cînd vru să-şi umple din nou paharul,

constată că sticla se golise.

— încă unu, băiatule, dacă nu vrei să mor de uscăciune. Mircea îi aduse altă sticlă. O destupă. Umplu paharele. Temperat mai eşti, -băiatule, spuse unchiul Gino după ce-şi sorbi vinul. Tu n-ai luat decît două pahare... Ei, da, poate că e mai bine. în seara asta Don Serafino vrea să discute cu tine.

Mircea îşi muie buzele în pahar.

— Despre ?

— Despre afaceri... Cenuşă...

Mircea se întrebă ce o fi însemnînd „cenuşă".

— Bietul Don Serafino ! zise unchiul Gino, cu adîncă şi amară compătimire.

— Bietul ? De ce „bietul" ? întrebă Mircea.

— E bolnav. Bolnav ca un cîine. Şi Lucia îi face nişte mizerii...

— Lucia ! rosti Mircea. Frumoasă fată...

— Îţi place, nu-i aşa ? chicoti unchiul Gino. Cui nu-î place ? E însă o diavoliţă şi jumătate. Ştii ce ispravă a făcut ? Acum cîteva seri s-a dus la o petrecere. în vreme ce oamenii noştri făceau de pază la intrare, şerpoaica a părăsit casa pe o uşă laterală.

— Singură ?

— Gelosule ! zîmbi unchiul Gino. Şi-a luat valea cu tm student.

— Frumos, n-am ce zice.

— Şi s-a întors acasă dimineaţa la şapte.

— Tot e bine.

— Nu e bine. Don Serafino a trecut prin toate spaimele. Şi în starea lui actuală emoţiile... Sorbi ultimele picături din pahar, apoi se ridică de pe canapea. Să mergem, Ne aşteaptă Don Serafino.

Mircea îşi pipăi buzunarele hainei, apoi începu să scotocească prin dulap.

— Ce cauţi ? întrebă unchiul Gino.

— Bricheta, zise Mircea. Nu ştiu unde am pus-o.

O căută prin toate hainele. O găsi în sfîrşit în vestonul gris-fer al adevăratului Vincenzo Genovese. Cînd s-o scoată, dădu peste fisa cu cap de mort. Se uită la fisă şi o puse împreună cu bricheta în buzunarul hainei lui albe.

Coborîră în holul hotelului.

Pasageri şi vizitatori stăteau pe fotolii şi conversau cu voce joasă. La biroul de informaţii o englezoaică bă-trînă, cu o pană de struţ la pălărie, reclama ceva cu voce ascuţită, ca de papagal.

Intrarea biroului era blocată de un grup de tineri care rîdeau cu hohote de glumele unuia dintre ei.

Cei doi oameni din garda lui Mircea, care stăteau pe o canapea şi fumau plictisiţi, săriră în picioare cînd îl văzură pe unchiul Gino coborînd din ascensor cu falsul Vincenzo. Unchiul Gino le făcu semn să rămînă pe loc.

Se îndreptau spre ieşire, cînd se pomeniră înconjuraţi de tinerii care stătuseră pînă atunci în uşa biroului. Obiectivele unor aparate fotografice fură aţintite asupra lui Mircea. Fulgerele orbitoare ale flosh-urilor se succe- dară în cîteva fracţiuni de secundă.

— Andante all inferno ! zbieră unchiul Gino, înşfăcînd aparatul primului fotograf, care-i ieşi în cale şi trin-tindu-l de pămînt.

Făcu acelaşi lucru şi cu al doilea aparat.

Oamenii din gardă interveniră. Se stîrni mare tărăboi. Pumnii începură să plouă. Un fotograf se alese cu nasul însîngeraţ de o directă bine plasată.

Altul ateriza pe covor, adormit ca prin farmec de un upercut năpraznic.

Oamenii din gardă reuşiră în mai puţin de un minut să-i îndepărteze pe inoportuni.

Mircea şi unchiul Gino ieşiră în stradă.

— Neobrăzaţi mai sînt şi fotografii ăştia ! exclamă unchiul Gino. Dar au primit o lecţie s-o ţină minte...

Un Mercedes albastru îi aştepta la trotuar. Alături de şofer se afla un băieţandru cu pălăria pe ochi.

— Mi-am schimbat maşina, zise unchiul Gino.

— Am observat, spuse Marcea, Schimbi maşinile ca pe cravate. : Se îndreptară spre automobil. Pe trotuarul tixit cu pietoni, firma de neon a hotelului arunca o lumină albă, puternică, ce se revărsa şi peste maşinile care fîşîiau pe asfaltul muiat de căldură.

Deodată, din dreapta apăru o limuzină Chevrolet albastră, care trase lîngă rigolă. Uşile limuzinei se deschiseră brusc şi dinăuntru fură împinse două corpuri omeneşti care se prăvăliră pe asfalt. Apoi Chevrolet-u ţîşni din loc, ca o rachetă, pierzîndu-se în mulţimea maşinilor.

:în jurul celor două trupuri nemişcate, se făcu deodată un mare gol. Mircea avu astfel prilejul să constate că pe străzile oraşului Palermo curiozitatea publicului era un fenomen aproape necunoscut. Lumea se ferea de complicaţii, în Sicilia circulă o zicală : „Cine e orb, surd şi iace trăieşte o mie de ani în pace".

Unchiul Gino se apropie de cele două corpuri. Buzele i-se; strînseră într- un rictus. Din Alfa-Romeo eoborîră ceilalţi doi oameni din garda lui Mircea.

Avură însă grijă să rămînă la distanţă. Ochiul lor sfredelea strada în lung şi în lat. Vegheau să nu se dezlănţuie vreun atac al oamenilor lui Don Cirro.

— Gaelano şi Talu, rosti încet unchiul Gino. Bieţii băieţi..

Abia acum observă Mircea un amănunt care-i scăpase la prima vedere. Cadavrele care zăceau la picioarele unchiului Gino erau strangulate cu cîte o bucată de cablu telefonic.

— Asta însemnează că lovitura noastră a eşuat, zise unchiul Gino,

încleştîndu-şi pumnii.

— Garajul ? întrebă Mircea.

— Da. A eşuat.

Unchiul Gino îşi scoase pipa şi punga de tutun.

— Haidem, Vincenzo, zise el. Lui Don Serafino nu-5 place să aştepte.

Se urcară în Mercedes-ul care porni. Unchiul Gino îşi aprinse pipa, apoi rupse tăcerea grea care se lăsase.

 

— Ciudat! Foarte ciudat ! Eşecul ăsta îmi dă de gîndit.

Apăsă pe un buton. Geamul dintre ei şi bancheta şoferului se ridică automat.

— Acum putem vorbi fără să fim auziţi. De operaţia asta nu ştiau decît Don Serafino, Joe, Calo, Michelotto şi cu mine. Unul dintre noi a săvîrşit o indiscreţie. Poate mai mult decît atît. A trădat.

— Şi pe cine bănuieşti ? întrebă Mircea.

Unchiul Gino aspiră un fum, apoi îl azvîrli pe nas în două şuvoaie cenuşii...

— Don Serafino este scos din cauză, zise el. Ceilalţi însă...

Nu-şi termină fraza.

— Cine a dirijat operaţia ?

— Joe.