toaletă e groaznică. Pielea îi pare galbenă în oglinda îngustă. Şi ce-o fi fost în capul ei, să se îmbrace complet în alb pentru o zi de călătorie? Scoate limba la imaginea din oglindă şi vede cicatricea de când şi-a făcut piercingul, la treisprezece ani. Altă hotărâre îngrozitoare. Linda a făcut-o, pur şi simplu, pentru că o fată pe care o admira adoptase moda goth. După două zile, limba i se umflase aşa de tare, încât abia mai putea să respire, şi mama ei vitregă a trebuit s-o ducă la Urgenţă. Incidentul a încântat-o pe mama ei vitregă, căreia de atunci încoace îi plăcea să introducă incidentul în conversaţii care n-aveau nimic de-a face cu asta.

— Aproape ţi-ai pierdut limba, ştii. Şi atunci ce te făceai? Ai fi avut şi mai puţine şanse să pui gheara pe un bărbat.

„Am pus gheara pe Gary”, spune ea către oglindă şi către mama ei vitregă.

Însă, în taină, împărtăşeşte scepticismul mamei vitrege, întotdeauna a făcut-o. Îşi face griji că motivul pentru care ea şi Gary au rămas împreună unsprezece luni în cap este acela că au fost departe unul de altul, iar acum distanţa e pe cale să dispară. Şi-au făcut vizite, fireşte, cea mai recentă fiind acum şase săptămâni, însă vizitele au fost scurte şi, prin urmare, plăcute. Într-un weekend prelungit n-a fost timp să iasă la suprafaţă irascibilitatea, proasta dispoziţie sau vechile nesiguranţe. Viaţa de zi cu zi în acelaşi spaţiu avea să dezvăluie toate defectele Lindei.

S-au cunoscut la o nuntă – Gary fusese coleg de facultate cu mireasa; ea ieşise o vreme cu mirele – şi mai târziu în acea noapte au ajuns să-şi aline reciproc singurătatea profundă. Linda a presupus că va fi o aventură de o noapte, însă a doua zi Gary i-a trimis un mesaj, pe când se întorcea în California. În următoarele săptămâni au vorbit la telefon şi şi-au trimis mesaje. Când el i-a spus că a studiat balenele, ea a simţit un val de iritare şi aproape că i-a închis telefonul. S-a gândit că îşi bate joc de lipsa ei de educaţie; el avea un doctorat şi ea nici măcar n-a făcut o facultate. Era evident că o crede aşa de proastă, încât poate să pretindă că are o slujbă fantastică, iar ea nici n-o să-şi dea seama. Mai mult, minciuna părea să fie ghimpată, născocită anume ca s-o doboare pe ea. În copilărie fusese obsedată de balene. Postere cu uriaşele mamifere îi acopereau pereţii dormitorului şi cele mai multe dintre cărţile sale preferate erau despre viaţa marină. Era ca şi cum Gary şi-ar fi bătut joc atât de ea, femeia de douăzeci şi cinci de ani, cât şi de ea, copila de doisprezece ani.

— Vrei să zici că n-ai un loc de muncă, a zis ea, pe cel mai maliţios ton cu putinţă.

— Îţi trimit pe e-mail informaţiile despre programul meu.

Erau încă la telefon când ea a deschis linkul şi a văzut nişte clipuri cu bărbaţi bărboşi, îmbrăcaţi cu pelerine, pe o navă în mijlocul oceanului. A văzut că unul dintre bărbaţi era Gary, foarte bronzat. Următorul clip arăta o balenă cu cocoaşă trecând pe lângă navă. Apoi săli de clasă şi dulapuri pline cu echipament de scufundări, şi atunci a închis laptopul şi a început să tuşească.

— Linda? a zis Gary, când accesul ei de tuse s-a sfârşit.

— Aveam ceva în gât, a zis ea.

Linda presupusese că ea şi Gary sunt doar prieteni, pentru că nu o încerca niciuna dintre grijile obsesive pe care le simţea de obicei când era interesată de un bărbat. Ziua ei a fost şi mai bună după ce a vorbit cu el, şi el i-a stârnit chicotitul acela cu sughiţuri de care încercase toată viaţa să scape. Hidos, a bombănit odată mama ei vitregă, când Linda a râs în faţa ei. N-au vorbit niciodată despre copii; Linda nu ştie ce crede Gary despre venirea unui copil. Copilăria lui a fost jalnică; a zis că mai bine s-ar omorî decât să mai treacă o dată prin asta. Speranţa ei tainică este că îşi pot clădi împreună o viaţă care să vindece cărările accidentate din urma lor. Când sunt cu tine, mă simt reparat, i-a spus el odată şi, cu toate că ea n-a izbutit să-i răspundă pe moment, simţea acelaşi lucru în privinţa lui.

Se aude un zumzet puternic, iar difuzorul din tavan anunţă trecerea căruciorului cu băuturi. Linda îşi dă seama, brusc, că îi e sete.

— Hei? zice o voce de bărbat, iar mânerul uşii se zguduie. Eşti bine?

— Da! zice Linda şi strânge în pumn beţişorul, ca pe o suliţă.

Un semn roz tremură în mijlocul albului.

— Da! repetă ea.

Apoi trage zăvorul şi se strecoară pe interval.

IULIE 2013

Când Edward ajunge acasă, i se arată camera copiilor. John a mutat leagănul în pod şi l-a înlocuit cu un pat de o persoană, cu aşternuturi albastru-închis. Biblioteca, plină cu cărţi cartonate pe care un bebeluş le poate molfăi fără primejdie, a rămas. Pereţii şi draperiile sunt roz-deschis, pentru că, ori de câte ori rămânea însărcinată, Lacey era convinsă că va fi o fată. Un balansoar e aşezat la fereastră.

Băiatul şi unchiul rămân o clipă în prag. John pare confuz, ca şi cum ar fi uitat că sunt acolo. Edward se întreabă dacă n-ar putea să se răsucească pe călcâie şi să plece fără ca bărbatul să observe.

Asta nu-i camera mea, îşi zice. Nu poate fi.

— Vrei să vezi lacul? zice John.

Se duce la fereastră, aşa că Edward îl urmează, în cârje.

West Milford a fost construit pe malul unui lac de circa unsprezece kilometri. În epoca de glorie a oraşului, spre sfârşitul secolului al nouăsprezecelea, trei vapoare cu aburi enorme navigau, transportând turiştii de la tren la una dintre numeroasele staţiuni. Odată cu apariţia avioanelor, turismul s-a schimbat. Oamenii continuau să vină la Greenwood Lake, însă erau doar familii din New Jersey şi New York, dintre care multe îşi cumpăraseră acolo vile de