Nu avea nici o îndoială că orice serviciu de informaţii serios l-ar primi cu braţele deschise. Bineînţeles, după verificările şi testele de rigoare. Cunoştea prea bine mecanismul care funcţiona în breaslă. Iar lui nu-i era teamă de teste. Îşi cunoştea meseria pe degete, avea o condiţie fizică de cosmonaut şi în dotare patru limbi străine şlefuite la ele acasă. Toate prăvăliile barosane — C.I.A., Biroul 2, Intelligence Service — angajau aşii în materie de spionaj, indiferent de partea cui ar fi lucrat. În ultimă analiză, în start s-ar putea mulţumi cu America Latină, ultimul refugiu al mercenarilor profesionişti.

Cel mai adesea însă, gîndurile i se întorceau pe uliţele trecutului. Era ciudat că una dintre cele mai neînsemnate fapte pentru o carieră care nu putea fi confundată cu cea a unui misionar, — o găinărie în fond — ridica acum probleme ...

Pe Camelia, şoricuţa aceea zvăpăiată, care-şi închipuise că este spioana veacului încercînd să-l facă să danseze pe melodia ei, fusese obligat s-o lichideze deşi o vreme, i se păruse că ţine la ea. Valentina fusese însă realmente o victimă şi spre deosebire de cealaltă, se lăsa dominată. Sub regimul lui Ceauşescu, n-ar fi îndrăznit niciodată să reclame, să facă scandal, să deschidă o acţiune judiciară. Doar cînd auzea de Securitate, îi clănţăneau pînă şi amigdalele. Nu mai puteai fi însă la fel de sigur după Revoluţie.

Remuşcări? Nu. Bilanţul corect — o paraşută şi o gînganie gospodină, trecute în nefiinţă. Două făpturi total neînsemnate şi nefolositoare ... Regreta însă anumite imprudenţe: fotografia dăruită Cameliei într-un moment excesiv şi pe care nu mai izbutise s-o mai recupereze, ca şi inelul cu smarald sau scrisoarea trimisă Valentinei unde desconspira o adresă clandestina ... Nenorocita scăpase atunci ca prin urechile acului. Ceea ce nu se întîmplase însă, avea să se împlinească după cinci ani. O simplă amînare, lenea destinului sau capriciu generos.

Lătratul lui Bulă îi scurtcircuită gîndurile. Ora 7. „Cînd naiba a trecut noaptea? Azi e duminică. Dacă pînă miercuri nu primesc paşaportul de la Amigo, eliberez zona. Voi forţa graniţa la sîrbi. E cel mai la îndemînă ... Nu mai încetează ăsta să urle? Fir-ar al dracului de javră!”

Iritat, deschise brusc fereastra. Bulă făcu cîţiva paşi înapoi, retrăgîndu-se în primul boschet. Lătra înverşunat, ca de frica morţii. Fata nu se vedea nicăieri. Apucă primul obiect care-i veni la îndemînă, un magnetit folosit de răposatul proprietar ca presse-papier, şi-l azvîrli cu putere. Bulă, atins la picior, schelălăi jalnic şi fugi şchiopătînd din curte.

— Du-te’n ... de jigodie! Marş!

Ascunsă în colţul casei, Florina încremeni. Luă fox-terrier-ul în braţe, mîngîindu-l cu mişcări mecanice. Se îndepărtă ţeapănă, păşind ca în transă, neştiind încotro se îndreaptă. Mintea îi era golită de gînduri, ochii plini de lacrimi, inima ... habar n-avea ce se întîmpla cu inima ... O durea.

Florina nu cunoscuse încă ce-i moartea. Peste ani, avea să-şi dea seama că o întîlnise în dimineaţa somnoroasă a unei duminici de martie, cînd murise Rhett Butler.

Romanul Doamnei Mitchell n-avea să-l recitească niciodată.

Spre seară, simţi că nu mai are răbdare. Se bărbieri în grabă, trase pe el trenciul — „plouă aici mai abitir ca la Ecuator, de trei ori în fiecare zi, şi pe urmă o ia de la capăt” — şi se îndreptă spre Poştă. Slavă Domnului, nu era de serviciu niciuna din piţipoancele care-i făceau graţii şi zîmbre. Amploaiata de la ghişeu, o femeie la vreo cincizeci de ani, care probabil nu mai ştia cum mai arată o pijama bărbătească de la cel de „al IX-lea Congres”, îi schimbă un pumn de fise fără să-şi ridice măcar privirea.

8 şi un minut. Intră într-o cabină, formă numărul şi aşteptă, bătînd nerăbdător cu unghiile în aparat. Trilurile se succedau monoton. 10 ... 11 ... 12 ... Cu ochii minţii vedea aparatul care zbîrnîia în interiorul bine cunoscut. Telefonul se afla pe măsuţă, lîngă televizor. Vis-à-vis, uşa care dădea spre baie, acoperită de o draperie ...

„Poate am greşit.”

Închise şi formă încă o dată cele nouă cifre. Peste zece minute, părăsi cabina cu buzele strînse şi privirea încordată. înţelegerea fusese categorică: pot comunica în orice seară, la ora 8. „Dacă nu mă găseşti, subliniase Amigo, înseamnă fie că am fost obligat să mă dau la fund, şi atunci vin după tine, fie că m-au săltat.”

Ploaia rece şi subţire golise străzile. De fapt, erau golite de ani de zile. Sub Ceauşescu le pustia bezna, precaritatea mijloacelor de transport şi lipsa divertismentelor, după Revoluţie — televizorul.

„Îl aştept pînă poimîine seară. Dacă nu apare, înseamnă că l-au găbjit şi atunci ... Hasta la vista, Amigo! Poate ne vom revedea într-o zi ...”

Acasă, desfăcu harta şi începu să calculeze timpul record pentru a putea parcurge distanţa Piatra-Neamţ — Timişoara.

În curtea vecină, se auzea lătratul insistent al lui Bulă. În odaie, scrîşnet de măsele.

7. UN OPTIMIST

— Madam Sîndeanu, se întîmplă ceva cu Florina! Nu iese din odaie, n-are texte, n-a deschis pianul, nu stă călare, pe telefon. Încearcă să discuţi cu ea.

Nevastă-sa îngrijorată şi ea, izbucni:

—  Discută tu! Voi sînteţi camarazi, voi vă înţelegeţi, eu sînt „zgripţuroaica”.

— Dar ce vrea?

— Habar n-am. Stă cu ochii în tavan şi refuză orice explicaţie ... Temperatură nu are.

— E bizar, se frămîntă Sîndeanu. N-a mîncat nimic de ieri şi nici măcar nu l-a scos pe Bulă afară. Aşa ceva nu s-a întîmplat niciodată.

Doamna îşi aminti bruse!

— Chiar! Unde o fi Bulă?! Parcă nu l-am văzut de mult!

Răspunsul postului de radio Europa Liberă fu neaşteptat de prompt, datorită unui reporter venit să ia cîteva interviuri în România. Fostul maior de securitate, Liviu Turcu, contactat în timp record, dăduse următoarele informaţii: fotografia şi datele transmise de Bucureşti aparţineau colonelului Constantin Dimancea, personaj cu totul ieşit din comun. Datorită aspectului său — alură occidentală dînd excepţional relief unui fizic remarcabil — fusese ani de-a rîndul folosit cu succes, în misiunile din vest. De altfel, făcea parte din activul secret care nu acţiona pe teritoriul României. Bine pregătit profesional, cunoscător a mai multor limbi străine, mult sînge rece, dur, chiar sadic. Un amănunt caracteristic: