să păstreze o distanţă ambiguă. Pe mine mă obsedează Trabantul. Există o incompatibilitate stridentă între personaj şi sculă.

— Nu se leagă, nu rimează cu nimic. Ca şi cum ai purta joben şi opinci!

— Poate fi şi o întâmplare, opinează Ene. Să fi împrumutat Trabantul, având probleme cu personala...

În spatele meu, Babuinul mârâie:

— Prostii! Când am pe cap un şir de crime, întâmplarea sau coincidenţa nu mă conving.

Găsesc oportun să plasez un panseu:

— Ştii ce spunea André Gide? Ideile imuabile, fixe, ne conduc spre moarte.

Babuinul îmi împunge ceafa cu degetul:

— Nu mă interesează ce spunea homosexualul ăla şi, în general, toţi şmecherii din Larousse. Nu tot ce aparţine unui geniu e şi genial. Fiecare avem dreptul să emitem şi tâmpenii. Trece-ţi-o în carneţel şi pune, în paranteză, Costică Bădoiu!

Continuă să mă gâdile pe ceafă. Maşinal, zice-se, dar eu ştiu că vrea să mă enerveze. Reuşeşte:

— Termină o dată! Scobeşte-te în nas, dacă n-ai ce face cu degetul ăla!

Am străbătut cea mai mare parte din Calea Victoriei. La Biserica Kretzulescu, face dreapta şi coboară spre magazinul Adam. Pe Câmpineanu, luminăţie care, pe moment, face Parisul să nu ţi se mai pară chiar atât de departe. Ceasul de la Biserica Luterană arată ora exactă. E singurul ceas din Bucureşti care nu minte niciodată. Verificat! Alături, la Velvet, distracţia e în toi. Ne angajăm pe Brezoianu.

— Ştiu unde se duce! exclamă Bădoiu. Pui un pariu? Repede, până ajungem!

— Eşti deştept ca Văcăroiu! Se duce la tov. Salam. Mare brânză!

Tov. Salam (Petrăchescu) era responsabilul complexului alimentar din Piaţa Amzei. De vreo trei ani, şi-a deschis un bordel clandestin în apropiere de Cheiul Dâmboviţei. Poliţia închide deocamdată ochii. Interese legate de acţiuni care vizează rechini dolofani...

— Ai pierdut pariul! strigă Babuinul. Uite, că nu s-a dus la tov. Salam!

Într-adevăr, Ţeastă a depăşit stabilimentul. Mai parcurgem circa două sute de metri şi totul devine o învălmăşeală. Dracu' ştie de unde, ţâşneşte un camion aparţinând firmei Pepsi Cola, de dimensiunile unui TIR. Se interpune între noi şi Ţeastă, blocând intersecţia de la Domniţa Anastasia. Rămâne înţepenit în mijlocul drumului, ca un monument istoric.

— Ce faci, dom'le?!

Şoferul se hlizeşte:

— Bine mersi. Matale?

— Mută dricu' să putem trece! urlă Bădoiu.

— Dacă mă împingi mata, n-am nimic împotrivă!

Coboară şi începe să scotocească motorul. Babuinul înjură. Tipul se enervează, înjură şi el:

— Ce ai, neică, ţi-a intrat ceva în ureche?! Crezi că mi-am instalat dormitorul aici? Ei, beleaua dracului! Urneşte-o dumneata!

Între timp, Ene dă Trabantul în urmărire prin radio. Noi facem cale întoarsă. Ţeastă a scăpat-o undeva, pe chei... Aşi! A fost mai şmecher. Găsim Trabantul abandonat în faţa teatrului Bulandra. El s-a topit probabil cu un taxi. Mă fulgeră o idee:

— Înapoi la Crocodil! Rapidissimo!

Bădoiu mă cercetează bănuitor:

— La ce te gândeşti?

— Nu ştiu care e situaţia exactă a Trabantului, dar aş paria că auto-ul personal îl aşteaptă la Club. Când şi-a dat seama că-i filat, a luat prima trotinetă care i-a venit la îndemână. Habar n-are cui aparţine, important e să nu-i cunoaştem propria maşină!

— ...prin care i-am fi dat lui de urmă, completează Bădoiu. Hai să fim serioşi! Trec şi peste chei — să zicem că-i un profesionist — dar de ce a ales tocmai un Trabant?

— Era foarte departe parcat, ieşit din colimatorul bodegarilor care ar fi putut observa că e furată maşina vreunui cunoscut al localului. Iar dacă ai fi fost mai atent, ai fi băgat de seamă că în mai toate celelalte, somnola câte un şofer.

— Merg pe mâna ta. Ce intenţiona mai departe? Dacă nu intervenea cretinul ăla de la Pepsi Cola, cum se fofila?

— Pe ce a mizat, nu ştiu.

Ene întoarce capul spre mine, deşi i-am spus de o mie de ori că dacă e la volan şi eu alături nu vreau să-i văd decât profilul.

— Credeţi că incidentul Pepsi a fost regizat?

— Cam greu să scoţi din pălărie un mastodont ca ăsta la comandă. O să vedem raportul bulgăraşilor{49} care l-au luat în primire.

Bădoiu rumegă ipoteza mea:

— Tu zici că s-a întors acum la Club, ca să-şi ia maşina?

— Dacă nu are complici, chiar acum. Când pierzi vânatul pe drum, nu-l cauţi la potou, pentru că în mod normal, nici un urmărit nu se întoarce la linia de start. Îşi mai face socoteala că dacă vrem să punem Clubul sub supraveghere, n-am avut încă timpul material s-o facem. Deci, e momentul, secunda, să-şi recupereze bidiviul{50}.

— Mda, ca teorie sună destul de bine. Să vedem acum dacă Ţeastă e dispus să-ţi respecte itinerarul...

— Eu, unul, aşa aş fi procedat.

Cu vreo cincizeci de metri înainte de a ajunge la Crocodil, ne iese în faţă un taximetru, de la firma Valentino. Îl oprim. Sar jos, mă legitimez şi intru în subiect fără uvertură:

— Pe cine ai dus la Crocodil?

E tânăr, frumuşel şi dezgheţat. Răspunde prompt:

— Un bărbat singur, cam la vreo cincizeci de ani, aer de boss, ceva mai slut decât dracu'!

— Ce vrei să spui?

— Îţi face impresia că-i sculat din morţi. Dacă eram pe lângă Bellu, nu-l îmbarcam. Poţi să juri că-i vreun post-mortem evadat!

— De unde l-ai luat?

— De la Kogălniceanu, eram în staţie.

— Când?

Se uită reflex la ceas:

— Să fie cam jumătate de oră. Adaugă, anticipându-mi întrebarea: Preţ de o ţigară, am stat la o parolă cu colegii. Aşteaptă muşteriii de primul cântat al cocoşilor. Aş mai fi rămas, dar am primit o comandă prin radio.

— Tipul a intrat în local?

— Nu. A făcut nişte paşi, mi-am închipuit că aşteaptă pe cineva, pe urmă s-a pierdut prin parking. Impresia mea...

— Spune.

— Luaţi-o sub beneficiu de inventar...

— Faci Dreptul?

— Da, la F.F... Am avut senzaţia că individul a luat o maşină din parcare şi a plecat mai departe. Insist, simplă impresie. Abia aprinsesem ţigara, când am auzit o babană demarând. Motor în patru timpi, silenţios. M-am gândit la el, pentru că era pustiu în zonă. Doar noi, şoferii, care stăteam la o gargară...

Îl las să plece şi caut ochii lui Bădoiu:

— Ei?! şi pun tâlc, nu glumă.

— Ei şi? mi-o întoarce. Ţi-au ieşit bobii. Chestia e