ce-am câştigat? Caută în tot Bucureştiul o babană în patru timpi, silenţioasă. Spor în ramură, amigo!

Ene intervine:

— Aveţi un mesaj, Cap Bob. V-a căutat Nina. Vă roagă s-o contactaţi neapărat în noaptea asta. E la gramama{51}.

— La Coana Aurica, mă sperii. Ce imprudenţă!

Intru în panică şi Babuinul, impresionat, devine uman:

— Stai blând, nu te agita, avem lampă de veghe{52}.

Decidem pe loc. Bădoiu şi Ene rămân la Club, în vederea unor "interviuri". Eu, asaltat de presimţiri sumbre, o virez urgent spre Coana Aurica.

 

***

 

Locotenentul Timofte, pândaş la zidurile codoaşei, îmi face semn să fiu liniştit. Arunc un ochi în jurul meu. Strada-i animată. În afară de două bombe cu oră de închidere în funcţie de dever, mai există şi un magazin non-stop. Înăuntru zăresc clienţi. Au venit după băutură şi ţigări, mai mult ca sigur. 

Nu-l văd nici măcar pe Ludovic Spiess sărind la două noaptea din papuci, pentru un arşin de cârnaţi! În principiu, Timofte are o misiune destul de simplă. Nu trebuie să recurgă la trucuri grozave ca să-şi camufleze prezenţa şi nici nu se plictiseşte. Bombele-s pline; umbre amărâte, de fripturiste care şomează, ling zidurile. Îl las pe Ene în maşină şi mă strecor în bloc. Sun.

— Cine-i?

Întrebarea e pusă de la cel puţin zece metri distanţă de uşă, iar persoana stă cumva oblic, nu în bătaia glonţului. Bravo Nina, ai învăţat ceva în nemţime!

— Cap Bob.

— Pe cine cauţi?

— Fetiţa cu chibrituri.

Era numele ei de profesionistă, la doisprezece ani. Abia acum îmi deschide. Încuie repede în urma mea şi mă îmbrăţişează:

— De când nu ne-am văzut! Se dă un pas înapoi şi mă admiră. Ştii, parcă ai mai crescut!

Coana Aurica, în alt capot în care a intrat cam la vreun kilometru de material şi cu cold cream pe obraji, se distrează. I-a mai venit inima la loc.

— Zău că te-ai mai înălţat, mă asigură Nina.

Coana Aurica grohăie:

— Mie-mi spui?! Umblă'n picioare pe sub pat!

Nina arată trăsnet, chiar fără farafastâcuri. În bermude, cu un T-shirt cadrilat şi cu părul strâns într-un coc neglijent, seamănă cu o adolescentă în ultimii ani de liceu. O adolescentă care promite...

— Ce-i cu tine? o întreb. Ce se întâmplă?

— Nasol.

Privesc în direcţia bătrânei care nu se clinteşte şi răspunde neîntrebată:

— Nu-i secretă cu mine şi chiar dacă-mi faceţi vânt, tot ascult la uşă.

— Aşa-i, râde Nina. Nu ştiu cu ce să încep.

— Cu începutul. Când ai sosit în România?

— Acum trei zile.

— Ai tras în General Cristescu. După aia?

— La un amoraş de-al meu. Mă ascund... Degeaba! Mă dibuie şi în gaură de şarpe.

— Cine?

Nina oftează. Îşi aprinde nervoasă o ţigară.

— Dac-aş şti cine e, sau măcar cum arată, nu mi-ar fi atât de frică. Îmi cunoaşte toate mişcările.

— Ce vrea de la tine?

— Bani. Foarte mulţi bani. Sunt în stare să mă lichideze.

— În ce dracu' te-ai vârât?

Coana Aurica intervine:

— Vorbeşte, fă, mai simplu, pe înţelesul poliţiştilor!

Nu-i momentul să fiu susceptibil. Nina mă priveşte absent. Încearcă să-şi adune gândurile:

— Ştii că m-am căsătorit în Germania...

— Da. Şi că ai tras un tun mare.

— Foarte mare. Bărbatu-meu e în Bundestag, rudă de sânge cu vreo trei statui din oraş!

Fluier căpiat. Chiar la un elefant alb{53} nu mă aşteptam. Ştiam că o izbise, mă gândeam însă doar la un munte de bani, nu şi la o poziţie socială fabuloasă. Când reflectezi unde a ajuns Fetiţa cu chibrituri şi mai apoi Nina Vestibul, micuţa hoaţă din transportul public, îţi vine ameţeala! Începi să crezi din nou în poveşti cu zâne şi prinţi fermecaţi pe armăsari albi! Soţie de parlamentar, şi nu d-ăsta, de tranziţie!

— Bravos naţiune!

Coana Aurica se foieşte ofensată între colaci de osânză şi vreo douăzeci de coţi de crepsaten:

— Uite-l şi pe cuţulanul{54} ăsta, cum mai cade în izmene de mirare! Adică de ce n-ar fi Nina madam Bundăştab, la educaţia pe care i-am dat-o? E fată cu bacaloriat şi trei păsăreşti{55}.  Păi Ceauşeasca... Se îneacă de indignare: Avea glaspapir între picioare, să fi fost bărbat mă culcam mai degrabă c-o gaură de metrou... Muia chimicul în gură când se iscălea şi era ditamai împărăteasa! Se compară cu Nina mea, frumoasă, cu Biblie{56}, cuminte?!

— Gata, bunico, râde Nina, l-ai convins!

În fond, codoaşa nu minte. Fata a terminat liceul şi n-a făcut trotuarul. Nici măcar camere închiriate cu ora.

— Explică-i caraliului ce viaţă respectuoasă duci tu acolo.

— Sunt o doamnă respectabilă, surâde Nina.

O iau pe scurtătură:

— De-aia te şantajează. Cu ce te au la mână?

Nina îşi ridică privirea. Are nişte gene grozav de lungi şi, în general, tot ce-i trebuie ca să vii de-a dura. Iar la 60 de ani, cam câţi numără Herr Bundestag, nici nu te mai ridici...

— 58, mă corectează Nina, când îmi dau cu părerea.

Coana Aurica apreciază expert:

— La anii ăştia, unii mai au cotorul verde.

— Şi o proteză cu cinzeci de măsele, completează Nina.

— Ei şi ce? L-ai luat ca să te mănânce? Etete şi la asta!

Le întrerup:

— Vă arde de şuetă? Zi-mi cu ce te şantajează.

— Au nişte casete.

— Porno?

— Dacă vrei...

Îmi vine s-o iau la palme:

— Eşti iresponsabilă! De ce-a trebuit să te bagi în rahat? Fă-mă să înţeleg!

— Jur că nu-mi fac de cap în Germania. Am atâta minte. Stau pe secetă şi vin să-mi fac plinul la Bucureşti.

Coana Aurica mă ajută să înţeleg:

— Trebuie să se distreze şi fata. Ce-oi vrea, să ajungă la pastile de mansardă{57}?

Nina se enervează.

— Vorbesc eu sau vorbeşti tu? Casetele au fost înregistrate fără să ştiu, că doar nu-s cretină!

— Deci aici, la Bucureşti, de vreme ce la Düsseldorf faci tuşă.

— Stareţă de mănăstire, subliniază bătrâna. Carmelită!

— La Bucureşti, confirmă Nina.

— Halal piţigoi{58}... Asta-i tot ce-ai găsit în Cişmigiu?

— N-a ştiut nici el, pun mâna în foc!

Coana Aurica bate în lemn:

— Poate p-a lui Vădim, nu fi proastă, fă!

Nina se înflăcărează:

— Cap Bob, eu ştiu ce vorbesc. Puştiul e curat lacrimă...

— Cu ce se ocupă?

— E student la Academia Comercială.

— Îl întreţii?

Bătrâna sare arsă:

— Ce-i proastă?! După