ca el în America, în Sudul Statelor Unite, între cele două războaie mari: copii unici ai unor părinţi cu situaţii financiare sigure, locuind în apartamente de hotel în oraşele mari, studenţi la cele mai bune colegii, din Sud sau din Est, unde făceau parte din cluburile cele mai distinse; căsătoriţi acum şi întemeind familii, dar rămânând ataşaţi de universităţile lor, îndeplinind nişte funcţii acceptabile pe care ei înşişi nu le-au solicitat, de obicei ceva în legătură cu banii: bumbac, sau acţiuni, sau rente. Însă acest chip este puţin deosebit, exprimă puţin mai mult decât atât. I s-a întâmplat ceva acestui chip – o tragedie – ceva împotriva căruia nu fusese dinainte avertizat, şi nu avusese (aşa cum a descoperit atunci) niciun fel de înzestrare pentru a-i face faţă, dar ceva pe care l-a acceptat totuşi şi acum încearcă, cu adevărat şi sincer şi la modul altruist (poate pentru prima dată în viaţa lui) să-i facă faţă cât mai bine, în conformitate cu propriile cerinţe ale acestei împrejurări. El şi Stevens sunt cu paltoanele pe ei, ţinându-şi pălăriile în mâini. Stevens se opreşte imediat ce a trecut de uşă. Gowan îşi lasă pălăria pe canapea în trecere şi se îndreaptă spre locul unde Temple s-a oprit lângă masă, scoţându-şi acum una dintre mănuşi.

 

TEMPLE

(scoate o ţigară din cutia de pe masă; o imită prin mimică pe arestată; vocea ei, aspră, dezvăluie pentru prima dată o isterie reprimată, controlată)

Da, Doamne. Vinovată, Doamne. Mulţumesc, Doamne. Dacă asta e atitudinea ta faţă de eventualitatea c-ai putea fi spânzurată, atunci la ce te mai poţi aştepta din partea unui judecător şi a unui juriu decât să-ţi facă plăcerea asta?

 

GOWAN

Lasă acum, Boots. Taci acum. Cum aprind focul, îţi dau ceva de băut.

(către Stevens)

Sau poate Gavin are să facă focul în timp ce eu fac pe valetul.

 

TEMPLE

(ridică bricheta)

Fac eu focul. Tu adu de băut. Pe urmă unchiul Gavin n-are să mai trebuiască să mai stea. În fond, tot ce vrea el să facă este să ne spună la revedere şi să-mi trimită mie pe urmă o ilustrată. Aproape că poate să facă asta în două cuvinte, dacă-şi dă osteneala. Pe urmă poate să se ducă la el acasă.

 

Merge până la cămin, îngenunchează acolo şi deschide maneta gazului, cu bricheta pregătită în cealaltă mână.

 

GOWAN

(neliniştit)

Acum, Boots.

 

TEMPLE

(aprinde bricheta, apropie flacăra de jetul de gaz)

Vrei, te rog, pentru numele lui Dumnezeu, să-mi aduci ceva de băut?

 

GOWAN

Sigur, iubito.

(se întoarce să iasă; către Stevens)

Lasă-ţi paltonul pe undeva.

 

Iese spre sufragerie. Stevens nu se mişcă, privind-o pe Temple în timp ce flacăra se aprinde peste buştean.

 

TEMPLE

(încă în genunchi, cu spatele la Stevens)

Dacă mai stai, de ce nu iei loc? Sau viceversa. Invers. Numai că prima este invers: dacă nu stai jos, de ce nu pleci? Lasă-mă să fiu îndoliată şi răzbunată, dar cel puţin lasă-mă să fiu aşa în viaţa mea privată, întrucât Dumnezeu ştie că dacă vreuna dintre excreţiile astea ar trebui să aibă loc în viaţa privată, sentimentul de triumf ar trebui să fie una dintre ele…

 

Stevens o priveşte. Apoi străbate camera până la ea, scoţându-şi batista din buzunarul de la piept, se opreşte în spatele ei şi îi întinde batista aplecând-o în jos ca ea s-o poată vedea. Ea se uită la batistă şi apoi în sus spre el. Faţa ei este cât se poate de calmă.

 

TEMPLE

Ce să fac cu asta?

 

STEVENS

Ia-o liniştită. E şi uscată.

(îşi ţine încă întinsă batista)

Atunci, pentru mâine.

 

TEMPLE

(se ridică repede)

A, pentru funingine. De la tren. Mergem cu avionul; nu ţi-a spus Gowan? Plecăm de la aeroportul din Memphis la miezul nopţii; pornim cu maşina într-acolo după masa de seară. Pe urmă California mâine dimineaţă; poate că o să mergem chiar mai departe în Hawaii la primăvară. Nu; nu-i sezonul; Canada, poate. Lacul Louise în mai şi iunie…

(tace, ascultă o clipă spre uşile sufrageriei)

Aşa că, de ce batista? Nu e o ameninţare, pentru că nu ai nimic cu ce să mă ameninţi, nu-i aşa? Şi dacă nu ai nimic cu ce să mă ameninţi, atunci e obligatoriu nici eu să nu am nimic pe care tu să-l vrei de la mine, aşa că nu poate să fie nici mită, nu-i aşa?

(aud amândoi zgomote de dincolo de uşa sufrageriei, arătând că Gowan se apropie. Temple îşi coboară din nou glasul, repede)

Să spunem atunci aşa. Nu ştiu ce vrei tu, din cauză că nici nu-mi pasă. Pentru că, orice ar fi, n-ai să-l ai de la mine.

(zgomotul s-a apropiat acum – sunet de paşi, clinchete de pahare)

Acum el are să-ţi ofere ceva de băut şi pe urmă are să te întrebe şi el ce vrei, de ce ai venit cu noi până acasă. Eu ţi-am răspuns deja. Dacă ai venit să mă vezi pe mine plângând, mă îndoiesc că ai să capeţi măcar şi atâta. Dar e sigur că n-ai să ai altceva nimic. Nu de la mine. Înţelegi asta?

 

STEVENS

Te aud.

 

TEMPLE

Asta însemnând că nu crezi. Foarte bine, touché atunci.

(mai grăbită, mai încordată)

Am refuzat să răspund la întrebarea ta; acum am să-ţi pun eu o întrebare: Cât ai tu…

(în clipa când intră Gowan ea îşi schimbă spusele atât de fluent în mijlocul propoziţiunii, încât nimeni intrat exact atunci nici măcar nu şi-ar da seama că s-a schimbat intensitatea cu care vorbise înainte)

…eşti avocatul ei, ea trebuie să fi stat de vorbă cu tine; chiar o drogată din astea care asasinează un copil mic trebuie să aibă ceea ce ea ar numi o scuză pentru aşa ceva, chiar o toxicomană negresă şi un copilaş alb – sau poate chiar mai mult, o negresă ahtiată după droguri şi un copilaş alb…

 

GOWAN

Ţi-am spus să termini cu asta, Boots.

 

Aduce o tavă cu o carafă cu apă, un bol cu gheaţă,