în această privinţă – îl neliniştea pe Erik. Spre deosebire de Carla, el nu ar fi zis că o iubeşte pe Ada, însă ea fusese o prezenţă binevoitoare de-a lungul vieţii sale şi el ţinea la ea mai mult decât voia să recunoască.

Carla era la fel de îngrijorată.

— Sper că o să te simţi mai bine.

În ultima vreme, Carla părea să se fi maturizat, oarecum spre uimirea lui Erik. Deşi era cu doi ani mai mare decât ea, el încă se simţea copil, în timp ce ea se purta de multe ori ca un om mare.

Ada rosti pe un ton liniştitor:

— O să mă simt mai bine după ce mă odihnesc puţin.

Erik mâncă nişte pâine. După ce Ada ieşi din cameră, înghiţi şi zise:

— Momentan sunt la juniori, dar, de îndată ce împlinesc 14 ani, voi putea avansa.

Carla rosti:

— Tata o să facă scandal! Ai înnebunit?

— Herr Lippmann a spus că tata o să aibă probleme dacă va încerca să mă oblige să ies din organizaţie.

— O, minunat! pufni Carla.

Ea începuse să se folosească uneori de un sarcasm care îl ustura pe Erik.

— Deci o să-l bagi pe tata în bucluc cu naziştii, zise ea cu dispreţ. Ce idee grozavă! Ce bine o să fie pentru toată familia!

Erik rămase fără replică – nu se gândise la asta înainte.

— Dar toţi băieţii din clasa mea s-au înrolat, se apără el indignat. Toţi, în afară de franţuzul Fontaine şi evreul Rothmann.

Carla întinse pe pâine pateu de peşte.

— Şi de ce trebuie să fii la fel ca restul lumii? ripostă ea. Cei mai mulţi dintre ei sunt proşti. Chiar tu mi-ai spus că Rudi Rothmann este cel mai deştept din clasă.

— Nu vreau să rămân cu franţuzul şi cu Rudi! strigă Erik, simţind cum îl buşeşte plânsul. De ce să fiu nevoit să mă joc cu băieţii pe care nu-i place nimeni?

Asta îi dăduse curajul de a-şi înfrunta tatăl; nu mai putea îndura să plece de la şcoală alături de evrei şi de străini, în vreme ce toţi germanii mărşăluiau pe terenul de joacă în uniformele lor.

Auziră amândoi un strigăt. Erik se uită la Carla şi zise:

— Ce-a fost asta?

Carla se încruntă.

— Cred că a fost Ada.

Apoi, auziră un strigăt mai clar:

— Ajutor!

Erik sări în picioare, dar Carla i-o luă înainte. El o urmă. Camera Adei se afla la subsol. Coborâră în fugă treptele şi intrară în micul dormitor.

Lângă perete era un pat îngust, de o singură persoană. Ada era întinsă pe pat, cu faţa schimonosită de durere. Avea fusta udă şi pe podea era o băltoacă. Lui Erik nu-i venea să creadă ce-şi vedea ochilor. Oare se scăpase pe ea? Era înspăimântător. Nu mai era niciun adult în casă. El nu ştia ce era de făcut.

Carla era şi ea speriată – Erik putea să-i citească frica pe chip –, însă nu se panicase. Spuse:

— Ada, ce-ai păţit?

Avea glasul surprinzător de calm.

— Mi s-a rupt apa, răspunse Ada.

Erik nu avea habar ce însemna asta. Şi nici Carla.

— Nu înţeleg, zise ea.

— Înseamnă că trebuie să nasc.

— Eşti însărcinată? rosti Carla uimită.

Erik exclamă:

— Dar nu eşti căsătorită!

Carla îl repezi furioasă:

— Taci din gură, Erik! Tu chiar n-ai habar de nimic?

Sigur că ştia că femeile pot face copii şi în afara căsătoriei – dar în niciun caz nu se aşteptase la aşa ceva din partea Adei!

— De aceea ai fost la doctor săptămâna trecută, îi zise Carla Adei.

Ada încuviinţă.

Erik încă încerca să se obişnuiască cu ideea.

— Crezi că mama şi tata ştiu?

— Sigur că ştiu. Doar că nu ne-au spus şi nouă. Adu-mi un prosop.

— De unde?

— Din dulapul de la etaj.

— Vrei unul curat?

— Evident!

Erik o luă la fugă pe scări, luă un prosop mic şi alb din dulap şi coborî imediat înapoi.

— Nu-i de mare ajutor, rosti Carla, dar îl luă şi şterse cu el picioarele Adei.

Ada spuse:

— Trebuie să nasc dintr-o clipă în alta, o simt. Dar nu ştiu ce să fac.

Începu să plângă.

Erik o urmărea pe Carla – ea era şefa acum. Nu conta că el era mai mare decât ea: acum aştepta să-i spună ce avea de făcut. Ea era cu capul pe umeri şi îşi păstrase cumpătul, însă el îşi dădea seama că era îngrozită şi că totul atârna de un fir de aţă. Putea ceda nervos în orice moment.

Carla se întoarse din nou spre Erik.

— Du-te şi adu-l pe doctorul Rothmann, zise ea. Ştii unde-i cabinetul lui.

Erik simţi o uşurare enormă pentru că primise o sarcină pe care chiar o putea duce la bun sfârşit. Apoi, se gândi la un posibil impediment.

— Şi dacă nu-i la cabinet?

— Dacă nu este acolo, întreab-o pe Frau Rothmann ce-i de făcut, nătăfleţule! se stropşi Carla la el. Şi-acum, pleacă! Fugi!

Erik fu bucuros să iasă din cameră. Acolo se petrecea ceva misterios şi înfricoşător. Urcă treptele câte trei şi zbură pe uşa de la intrare. Fuga era ceva la care se pricepea foarte bine.

Cabinetul doctorului se afla la un kilometru şi jumătate distanţă. În timp ce gonea, gândul îi zbură la Ada. Cine era tatăl copilului ei? Îşi aminti că ieşise la film de vreo două ori cu Paul Huber, vara trecută. Oare întreţinuseră relaţii sexuale? Cu siguranţă! Erik şi prietenii lui vorbeau adesea despre sex, fără să ştie mare lucru. Oare unde o făcuseră Ada şi Paul? Doar nu la cinematograf! Nu trebuia să stai întins ca să o faci? Era năucit.

Cabinetul doctorului Rothmann se afla pe o stradă mai sărăcăcioasă. Era un doctor bun, o auzise Erik pe Mama spunând, dar trata foarte mulţi muncitori care nu-şi permiteau să plătească onorarii costisitoare. Casa doctorului avea o sală de consultaţii şi una de aşteptare la parter, iar familia locuia la etaj. În faţa casei era parcat un Opel 4 verde, un model urât şi mic cu doar două locuri, poreclit Broasca de Copac.

Uşa de la intrare nu avea zăvorul pus. Erik intră în casă gâfâind şi se duse în sala de aşteptare. Acolo se aflau un bătrân care tuşea într-un colţ şi o tânără cu un bebeluş.

— Bună ziua! strigă Erik. Domnule doctor Rothmann?

Soţia doctorului ieşi din sala de consultaţii. Hannelore Rothmann era o femeie înaltă şi blondă, cu trăsături aspre, care îi aruncă lui Erik o privire ucigătoare.

— Cum îndrăzneşti să pui piciorul aici