– Unde?

– Nu ştiu…

– O, Lee! Cum ai să plăteşti chiria?

– … are o grămadă de prieteni, a arătat el cu degetul la Marina care a tresărit. Nu sunt buni de nimic, dar o să fie buni pentru chirie. Trebuie să pleci, Mami. Du-te acasă. Lasă-mă să-mi trag răsuflarea.

Marguerite s-a repezit la ţarcul pentru bebeluşi.

– De unde a apărut ăsta?

– De la prietenii de care ţi-am spus. Jumătate sunt bogaţi, iar cealaltă jumătate încearcă să devină. Le place să converseze cu Rina, a mârâit Lee. Ălora mai bătrâni le place să se holbeze la ţâţele ei.

– Lee!

Voce şocată, dar expresia de pe chipul femeii era… una de încântare? Furia din tonul fiului o încânta pe Mamocika?

– Pleacă, Mami. Lasă-ne în pace.

– Înţelege ea că bărbaţii care fac cadouri vor ceva în schimb? Înţelege, Lee?

– Ieşi dracului de-aici!

Pumni încleştaţi, ridicaţi ameninţător. Aproape dansând în furia lui impotentă.

Marguerite a zâmbit:

– Eşti supărat. Desigur că eşti. O să mă întorc când o să te simţi mai stăpân pe tine. Şi o să te ajut. Vreau să te ajut.

Şi brusc s-a năpustit la Marina şi la fetiţă. De parcă ar fi vrut să le atace. A acoperit faţa copilului cu ţocăieli, după care a traversat încăperea cu paşi mari. La uşă s-a întors şi a arătat cu degetul ţarcul:

– Spune-i să-l frece bine, Lee. Lucrurile date de pomană au întotdeauna microbi. Dacă se îmbolnăveşte copilul, n-o să poţi să-ţi permiţi să mergi la doctor.

– Mama! Ieşi!

– Asta şi fac.

Calmă ca o trataţie de prăjiturici cu lapte. Şi-a vânturat degetele într-un gest copilăresc de rămas-bun şi a plecat.

Marina s-a apropiat de Lee, ţinând copilul ca pe un scut. Au vorbit. Au strigat. Solidaritatea familială se evaporase în văzduh; avusese Marguerite grijă de asta. Lee a luat fetiţa, a legănat-o pe un braţ, apoi – fără absolut niciun avertisment – şi-a lovit soţia cu pumnul în faţă. Marina s-a prăbuşit, cu sângele curgându-i din gură şi nas şi plângând tare. Lee s-a uitat la ea. Plângea şi fetiţa. Lee a mângâiat-o pe June pe păr, a sărutat-o pe obraz şi a continuat s-o legene. Marina s-a ridicat în picioare, apărându-mi iarăşi în câmpul vizual. Lee a lovit-o cu piciorul într-o parte şi s-a prăbuşit din nou. Nu-i mai puteam vedea decât părul.

Părăseşte-l, i-am spus, chiar dacă ştiam că nu o va face. Ia copilul şi părăseşte-l. Du-te la George Bouhe. Încălzeşte-i patul, dacă trebuie, dar părăseşte-l urgent pe monstrul acesta slăbănog aflat sub papucul maică-sii.

Dar Lee a fost cel care a plecat, cel puţin pentru moment. Nu l-am mai văzut vreodată pe Mercedes Street.

Aceasta a fost prima lor despărţire. Lee s-a dus la Dallas să-şi caute de lucru. Nu ştiu unde a locuit. Al îşi notase că în clădirile Universităţii, dar s-a dovedit că se înşelase. Poate îşi găsise o cameră într-una din pensiunile ieftine din centru. Nu mă interesa. Ştiam că vor veni împreună să închirieze apartamentul de deasupra mea şi deocamdată mă cam săturasem de el. Nu era nicio bucurie să fii nevoit să-i asculţi vocea tărăgănată rostind Ştiu de zece ori în fiecare conversaţie.

Cu ajutorul lui George Bouhe, Marina a aterizat în picioare. Nu la multă vreme după vizita lui Marguerite şi plecarea lui Lee, Bouhe şi încă un bărbat au apărut cu un camion Chevy şi au mutat-o de acolo. Mama şi fiica au părăsit Mercedes Street stând pe patul urcat în spatele camionului. Valiza roz adusă de Marina din Rusia fusese acoperită cu pături şi June dormea liniştită în acest cuib improvizat. Când camionul a pornit, Marina şi-a pus mâna pe pieptul fetiţei ca s-o ţină în loc. Cele trei copile cu coarda urmăreau scena şi Marina le-a făcut un semn cu mâna. Fetiţele i-au răspuns.

Am găsit adresa lui George de Mohrenschildt în Paginile Albe din Dallas şi l-am urmărit de câteva ori. Eram curios să văd cu cine se întâlneşte, deşi mă îndoiesc că mi-aş fi dat seama dacă ar fi fost vorba despre un agent C.I.A., un membru al clanului Lansky sau vreun alt posibil conspirator. Tot ce ştiu este că nu s-a întâlnit cu nimeni care să-mi fi părut dubios. Se ducea la serviciu; se ducea la Dallas Country Club, unde juca tenis, sau înota împreună cu soţia lui; îşi petreceau unele seri la vreo două cluburi de striptease. Nu incomoda dansatoarele în niciun fel, însă manifesta o înclinaţie ciudată de a mângâia sânii şi fundul soţiei în public. Femeia nu părea deranjată de asta.

De două ori s-a întâlnit cu Lee, o dată fiind la clubul de striptease. Lee a părut nelalocul lui în mediul acela şi nu au stat mult. A doua oară, au luat prânzul la o cafenea de pe Browder Street, unde au stat până aproape de ora două după-amiaza, discutând în faţa multor ceşti cu cafea. Lee a dat să se ridice, s-a răzgândit şi a mai comandat ceva. Chelneriţa i-a adus o bucată de plăcintă, iar el i-a dat o hârtie peste care femeia a aruncat o privire grăbită, înainte s-o îndese în buzunarul de la şorţ. În loc să-i urmăresc atunci când au plecat, m-am apropiat de ea şi am întrebat-o dacă îmi permite să văd ce îi dăduse tânărul.

– Îţi permit şi s-o iei, mi-a răspuns şi mi-a dat o bucată de hârtie galbenă pe care scria cu litere de ziar: JOS MÂINILE DE PE CUBA! Se făcea apel la „cei interesaţi” să se înscrie în filiala Dallas-Fort Worth a acestei organizaţii minunate. NU-L LĂSA PE UNCHIUL SAM SĂ TE PROSTEASCĂ! SCRIE LA CĂSUŢA POŞTALĂ 1919 PENTRU DETALII REFERITOARE LA CALENDARUL ÎNTRUNIRILOR.

– Despre ce au discutat? am întrebat-o.

– Eşti poliţist?

– Nu. Dau bacşişuri mai bune decât poliţiştii, i-am spus şi i-am dat o bancnotă de cinci dolari.

– Despre chestiile alea, mi-a răspuns şi a arătat spre fluturaşul pe care fără doar şi poate Lee îl tipărise la noul