trăiesc până la 80 de ani. Gândiţi-vă cum ar fi să ai 80 de ani şi să fuţi o fată de 18. Dacă exista vreo modalitate de a înşela jocul morţii, asta era.

Dee Dee a ridicat una dintre vazele cu flori şi a strecurat-o în poşetă. Şmecheria obişnuită. Să smulgi tot ce nu este legat. Totul aparţinea tuturor. Am ieşit şi Dee Dee a zis:

– Vreau să stau pe banca lui Tyrone Power. A fost preferatul meu. L-am iubit!

Ne-am dus şi ne-am aşezat pe banca lui Tyrone Power, lângă mormântul lui, apoi ne-am ridicat şi ne-am dus la mormântul lui Douglas Fairbanks Sr, Avea unul ca lumea, cu propriul lui bazin luminat din faţă. Bazinul era plin cu nuferi şi mormoloci de broască. Am urcat câteva trepte şi acolo, în spatele mormântului, am găsit un loc unde să ne aşezăm. Am observat o crăpătură în zidul mormântului, minuscule furnici roşii intrând şi ieşind de acolo. Am urmărit furnicile o vreme, apoi am luat-o în braţe pe Dee Dee şi am sărutat-o, un sărut lung-lung. Urma să fim prieteni buni.

 

 

19.

 

Dee Dee trebuia să-l ia pe fiul ei de la aeroport. Se întorcea acasă din Anglia, ca să-şi petreacă vacanţa. Avea 17 ani, mi-a spus ea, iar taică-su era un fost pianist de concert. Începuse să ia amfetamină şi cocaină, mai târziu şi-a ars degetele într-un accident. Nu mai putea cânta la pian. Erau divorţaţi de ceva vreme.

Pe băiat îl chema Renny. Dee Dee îi povestise despre mine în timpul mai multor conversaţii telefonice transatlantice. Am ajuns la aeroport tocmai când lumea cobora din avionul cu care venise băiatul. Dee Dee l-a îmbrăţişat. Era înalt şi slab, destul de palid. O şuviţă de păr îi atârna deasupra unui ochi.

Ne-am strâns mâinile.

M-am dus să iau bagajele, în vreme ce Dee Dee şi Renny au rămas să sporovăiască. El îi zicea „mami". Când am ajuns la maşină, băiatul s-a urcat în spate şi a zis;

– Mami, mi-ai cumpărat bicicleta?

– Am comandat-o. O s-o luăm mâine.

– E o bicicletă bună? Vreau una cu zece viteze, cu frâna de mină şi apărătoare de pedale.

– E o bicicletă bună, Renny.

– Eşti sigură că va veni la timp?

Ne-am întors. Am rămas peste noapte. Renny avea propriul lui dormitor.

Dimineaţa ne-am aşezat cu toţii la micul dejun, aşteptând să sosească menajera. În cele din urmă, Dee Dee s-a ridicat şi l-a pregătit ea. Renny a întrebat:

– Mami, cum se sparge un ou?

Dee Dee s-a uitat la mine. Ştia ce gândesc.

– Vino încoace să-ţi arăt.

Renny s-a dus către aragaz. Dee Dee a luat un ou.

– Vezi, pur şi simplu spargi coajă de marginea tigăii. Uite-aşa... Şi laşi oul să cadă din coajă în tigaie... Uite-aşa...

– Oh...

– E simplu.

– Şi cum îl găteşti?

– Îl prăjim. În unt.

– Mami, nu pot să mănânc oul ăla.

– De ce?

– Pentru că albuşul e risipit.

Dee Dee s-a întors şi m-a privit. Ochii ei spuneau;

„Să nu spui o vorbă, Hank..."

Câteva dimineţi mai târziu eram din nou cu toţii la masă, pentru micul dejun. Mâncăm în vreme ce menajera deretica în bucătărie. Dee Dee i-a spus lui Renny:

– Acum ai bicicleta. Vreau să te duci azi să iei o cutie cu şase sticle de cola, Când mă întorc acasă, vreau să beau o cola sau două.

– Dar, mami, sticlele alea sunt grele! Nu poţi să le iei tu?

– Renny, muncesc toată ziua şi sunt obosită.

– Dar, mami, e un deal. Va trebui să pedalez peste deal,

– Nu e nici un deal. Ce deal?

– Păi nu-l poţi vedea cu ochii, dar e acolo...

– Renny, o să aduci sticlele alea, ai înţeles? Renny s-a ridicat, s-a dus în dormitor şi a trântit uşa.

Dee Dee a privit în depărtare.

– Mă testează. Vrea să vadă dacă îl iubesc îndeajuns,

– Am să mă duc eu după cola.

– Nu-i nici o problemă, a zis Dee Dee. O să le iau eu.

În cele din urmă, nici unul dintre noi nu le-a luat...

Eram cu Dee Dee la mine, câteva zile mai târziu, ca să-mi iau corespondenţa şi să arunc un ochi, când a sunat telefonul. Era Lydia.

– Bună, a zis ea. Sunt în Utah.

– Ţi-am citit biletul, am răspuns.

– Ce mai faci? a întrebat ea.

– Totul e în regulă.

– Utah e drăguţ vara. Ar trebui să vii şi tu. O să mergem cu cortul. Toate surorile mele sunt aici.

– Nu pot să plec în perioada asta.

– De ce?

– Păi, sunt cu Dee Dee.

– Dee Dee?

– Păi, da...

– Am ştiut că o să foloseşti numărul ăla de telefon, a zis ea. Ţi-am spus că o să foloseşti numărul ăla!

Dee Dee stătea lângă mine.

– Spune-i, te rog, a zis ea, să-mi lase timp până în septembrie.

– Uit-o, a zis Lydia. Dă-o dracului. Vino aici să ne întâlnim.

– Nu pot să las totul baltă doar pentru că ai sunat tu. Şi, pe deasupra, am adăugat, i-am acordat lui Dee Dee timpul meu până în septembrie.

– Septembrie?

– Da.

Lydia a urlat. A fost un urlet lung şi puternic.

Apoi a închis.

După asta, Dee Dee m-a ţinut departe de apartamentul meu. O dată, în vreme ce eram la mine, verificând corespondenţa, am observat că telefonul era scos dm furcă.

– Să nu mai faci asta niciodată, i-am spus, Dee Dec m-a dus în plimbări lungi de-a lungul coastei. M-a dus în excursii la munte. Am fost la târguri de vechituri, la filme, la concerte rock, la biserici, la petreceri, la mese cu prietenii, la spectacole de iluzionism, picnicuri şi circ. Amicii ei ne-au fotografiat împreună.

Excursia în Catalina a fost cumplită. Am aşteptat cu Dee Dee pe chei. Eram mahmur de tot. Dee Dee mi-a adus o aspirină şi un pahar cu apă. Singurul lucru care părea să-mi fie de ajutor era o jună care stătea vizavi de noi. Avea un corp splendid, picioare lungi şi purta fustă scurtă. Pe sub fusta roşie avea ciorapi cu portjartier şi chiloţi roz. Avea chiar şi pantofi cu toc.

– Te uiţi la ea, nu-i aşa? a întrebat Dee Dee.

– Nu mă pot opri.

– E o curvă.

– Da.

Curva s-a ridicat şi a început să se joace la un flipper,