A sosit hidroavionul, a descărcat şi apoi ne-am dus pe chei şi am aşteptat să urcăm la bord. Hidro-avionul era roşu, din 1936, avea două elice, un pilot . şi opt sau zece locuri. Dacă n-o să borăsc în chestia aia, m-am gândit, înseamnă că sunt tare. Fata cu minijupa n-a urcat la bord.

Cum naiba se întâmpla că, de câte ori vezi o femeie ca asta, eşti întotdeauna cu altă femeie? Ne-am urcat, ne-am pus centurile de siguranţă.

– Oh, a zis Dee Dee. Sunt aşa de entuziasmată! Am să mă duc să stau cu pilotul!

– Bine.

Aşa că am decolat şi Dee Dee s-a dus lingă pilot. O puteam vedea sporovăind. Chiar se bucura de viaţă, sau cel puţin aşa părea. Nu însemna mare lucru pentru mine - mă refer la reacţia ei entuziastă faţă de viaţă -, mă irită într-un fel, dar mai ales mă făcea să nu simt nimic. Nici măcar nu mă plictisea.

Am zburat şi am aterizat, aterizarea n-a fost prea lină, ne-am legănat la joasă înălţime de-a lungul unor dealuri, ne-am zguduit şi stropii au sărit din toate părţile. Era ca într-o şalupă de mare viteză. Apoi am plutit către un alt chei şi Dee Dee mi-a povestit totul despre hidroavion şi pilot, despre conversaţia pe care o avusese. Lipsea o bucată mare din podea acolo, în carlingă, şi ea întrebase pilotul „chestia asta nu e periculoasă?", iar el răspunsese „să fiu al naibii dacă ştiu".

Dee Dee rezervase o cameră de hotel chiar pe ţărm, la ultimul etaj. Nu avea frigider, aşa că a făcut rost de un recipient de plastic şi l-a umplut cu gheaţă pentru berea mea. Exista un televizor alb-negru şi o baie. Lux.

Ne-am dus să facem o plimbare de-a lungul ţărmului. Turiştii erau de două feluri - ori foarte tineri, ori foarte bătrâni. Bătrânii se plimbau perechi, cu sandalele şi ochelarii lor de soare, cu pălării de paie, pantaloni scurţi şi cămăşi viu colorate. Erau graşi şi palizi, cu vene albăstrui pe picioare, iar feţele lor erau buhăite, albe în soare. Pielea le atârna peste tot, falduri, şi pungi pe obraji şi sub maxilare.

Tinereii erau zvelţi şi păreau făcuţi din cauciuc neted. Fetele erau lipsite de sâni şi aveau poponeţe mici, iar băieţii aveau chipuri delicate, rânjeau, se înroşeau, râdeau. Dar toţi păreau mulţumiţi, tineri şi moşi. Nu prea aveau ce să facă, pierdeau vremea la soare şi păreau împliniţi.

Dee Dee s-a dus prin magazine. Era încântată să cumpere mărgele, scrumiere, căni de jucărie, cărţi poştale, coliere, figurine, orice o făcea fericită. „Oooh, uite!" Stătea de vorbă cu proprietarii prăvăliilor, părea să-i simpatizeze. I-a promis unei cucoane că o să-i scrie atunci când va ajunge acasă. Aveau un prieten comun - un tip care bătea la tobe, într-o formaţie rock.

Dee Dee a cumpărat o colivie cu două turturele şi ne-am întors la hotel. Am deschis o bere şi am dat drumul la televizor. Altfel, nu prea aveai de ales.

– Hai să mai facem o plimbare, a zis Dee Dee. E atât de frumos afară.

– Am să stau aici, să mă odihnesc.

– Te superi dacă plec fără tine?

– Nici o problemă.

M-a sărutat şi a plecat. Am închis televizorul şi am mai deschis o bere. N-aveai ce să faci pe insula asta, doar să te îmbeţi. M-am dus la fereastră. Jos, pe plajă, Dee Dee stătea lângă un tânăr, sporovăind fericită, zâmbind şi gesticulând. Tânărul îi zâmbea la rândul lui. Mă simţeam bine că nu luam parte la o chestie de genul ăsta. Eram bucuros că nu sunt îndrăgostit, că lumea mă nemulţumea, îmi place să fiu în răspăr cu tot ce mă înconjoară. Îndrăgostiţii devin adesea iritaţi, periculoşi. Îşi pierd simţul perspectivei. Îşi pierd simţul umorului. Devin nervoşi, nişte plicticoşi psihotici. Devin chiar criminali.

Dee Dee plecase de vreo 2-3 ore. M-am mai uitat puţin la televizor şi am bătut câteva poezii la o maşină de scris portabilă. Poezii de dragoste - despre Lydia. Le-am ascuns în valiză. Am mai băut nişte bere.

Apoi Dee Dee a bătut la uşă şi a intrat.

– Ah, m-am distrat de minune. M-am plimbat mai întâi cu o barcă cu fundul de sticlă. Se vedeau tot felul de peşti în mare, totul! Apoi am găsit o altă barcă, una care duce oamenii până în locul unde le sunt amarate ambarcaţiunile. Tânărul ăla m-a lăsat să merg cu barca ore întregi pentru un dolar! Avea spatele ars de soare şi l-am dat cu loţiune. Era îngrozitor de ars. Am făcut câteva drumuri, ducând lumea la ambarcaţiuni. Păcat că n-ai văzut iahturile alea! Majoritatea, bătrâni decrepiţi însoţiţi de june. Tinerele purtau cizme, erau bete sau se drogau, erau în transă, gemeau. Câţiva dintre moşi erau însoţiţi de băieţi tineri, dar majoritatea de fete, uneori câte două, trei sau patru. Fiecare ambarcaţiune puţea a drog, băutură şi desfrâu. A fost minunat!

– Asta chiar că sună bine. Aş vrea să am talentul tău de a da peste oameni interesanţi.

– Poţi să te duci mâine. Poţi merge toată ziua cu barca pentru un dolar.

– Cred c-o să mă lipsesc.

– Ai scris azi?

– Puţin.

– Ţi-a ieşit?

– N-ai cum să ştii decât după ce au trecut optsprezece zile.

Dee Dee s-a dus să se uite la turturele, le-a vorbit. Era o femeie cumsecade, îmi plăcea de ea. Chiar era îngrijorată de soarta mea, ar fi vrut să-mi fie bine, voia să scriu bine, să fut bine, să arăt bine. O simţeam. Era plăcut. Poate că vom putea merge în Hawai împreună, într-o bună zi. M-am dus în spatele ei şi am sărutat-o pe urechea dreaptă, lingă lob.

– Ah, Hank, a zis ea.

După excursia noastră de o săptămână în Catalina, eram în L.A., la mine acasă, într-o seară, ceea ce nu prea făceam de obicei. Era noaptea târziu. Stăteam întinşi în patul meu, goi, când a sunat telefonul în camera de alături. Era Lydia.

– Hank?

– Da.

– Unde ai fost?

– În Catalina.

– Cu ea?

– Da.

– Ascultă, după ce mi-ai povestit