meu, dar încetează de a mai lua aerul ăsta serafic când evoci Asia; nu eşti decât un ageamiu în ale călătoriei, o să te întorci ca toţi ceilalţi. N-aş vrea să-i fac un duş rece entuziasmului dumitale dar lasă-mă să-ţi povestesc câteva întâmplări. Acum trei ani mă aflam cu Rebecca la Bombay. Ieşisem dinTajMahal, unul din cele mai mari palate ale Indiei, şi ne îndreptam spre un muzeu de miniaturi moghole nu departe de el. La o intersecţie, zărim o mulţime de gură cască. Să fie vorba oare de un accident, de un fachir, de-un îmblânzitor de şerpi? Ne oprim şi noi. În centrul cercului,o femeie poartă în braţe un copil mic care scoate nişte ţipete stridente. Cerşeşte. Pe ochii copilului e pusă o fâşie de pânză strâns legată. Copilaşul meu bolnav, spune femeia într-o engleză aproximativă şi întinde mâna spre noi. Mă prezint drept doctor şi întreb de ce boală suferă copilul. Femeia nu răspunde nimic. Insist: sunt medic, lăsaţi-mă să văd despre ce este vorba, sunt aici ca să vă ajut. Femeia refuză cu îndârjire să-mi încredinţeze pe cel mic care urlă şi mai tare pradă clară a unor dureri insuportabile. Mulţimea începe s-o insulte pe mamă şi atunci îi smulg copilul din braţe şi-i scot legătura: pe orbitele lui sunt lipite două libarci mari care cu foarfecele şi ghearele lor rod fără încetare micile pleoape însângerate. Furioasă, femeia o ia la fugă şi-l abandonează pe bietul copil în braţele mele.

Îmi pusei furculiţa în farfurie. Franz ne observa, savurând impactul infamei sale istorisiri, mormăind uneori fără a putea şti dacă era un sughiţ sau icnete de râs. Cea dintâi îşi reveni Beatrice:

- Cred c-am mai auzit întâmplarea asta. Aveţi aerul că adoraţi clevetirile.

- Da' de unde, protestă Franz, vreau doar să vă deschid ochii. Acest faimos popor hindus de care se spune că e pătruns de spiritualitate, este corupt de sus şi până jos pe scară socială: de la brahman la paria, de la ministru la cerşetor, toţi se întrec în cupiditate; muzica, obsedanta muzică indiană care te însoţeşte peste tot, ştiţi care e: bacşiş. Sir, give me bakchich.

Ne făcu după aceea hatârul altor câtorva istorisiri la fel de ignobile ca prima: această acumulare de sordid ne tăiase pofta de mâncare.

- Vă luaţi informaţiile din lăzile de gunoi, îi spusei eu cu stomacul întors pe dos.

- Ah! ce naivi delicioşi sunteţi! Trebuie într-adevăr să vii pe o rablă de vapor ca să dai de nişte nătăfleţi ca voi. Nu-nţeleg, vă aruncaţi pe Orient ca pe un trup de femeie. Dar ca să căutaţi ce anume, Dumnezeule mare? Ce-o să faceţi în această maree umană de zdrenţăroşi?

Îmi înghiţii saliva şi pronunţai cât mai solemn cu putinţă:

- O să caut în India ceea ce am pierdut noi în Europa: patria Fiinţei. Plec acolo aşa cum te duci spre esenţial: din oboseala unei vieţi zadanice şi profane...

- De fapt, India ar fi pentru voi spaţiul sacrului...

Crezând că l-am impresionat, îi dădui drumul cu pompă:

- Dacă vreţi. Şi bănuiesc că nu-i e dat oricui să se menţină la nivelul exaltant al marilor momente pe care le oferă o asemenea ţară.

- Menţine-te măcar la nivelul mării, ironiză infirmul, te-ar împiedica să delirezi. Pe mine o singură raţiune m-ar împinge să căIătoresc: şi anume că după treizeci de ani de viaţă în Franţa, nu ştiu nici măcar numele celor mai elementari copaci şi flori. Dar nu vreau să vă influenţez. Glumeam bine-nţeles: toată lumea ştie prea bine că Orientul este suma neînţelegerilor care încolţesc în mintea occidentalilor. De altfel, nu văd ce li se reproşează turiştilor; ei însufleţesc ţări muribunde, ei sunt viaţa unor ţări sinistre care nu se trezesc decât în lunile în care trec aceştia şi se întorc după aceea la toropeala lor. Dacă turiştii masacrează culturile, e pentru că aceste culturi erau gata să moară. Ei hai, mă simt atras spre dumneata precum şi spre însoţitoarea dumitale de o simpatie, obscură desigur,dar ale cărei raţiuni nu vom putea să nu le descoperim mai devreme sau mai târziu.

Cum puteam, după asemenea declaraţii de prietenie, să mă supăr sau măcar să mă duelez cu o fiinţă în care aveam, totuşi, toate motivele să nu mă încred. Mă duceam în India cu certitudinea de a impresiona şi teama de a nu fi înţeles. Îmi pro miteam să alcătuiesc fraze frumoase, treceam în revistă diverse citate, fenomene bizare a căror ciudăţenie scontam că-mi va face onoare. Iar acest invalid îmi răpea efectele! Nu măsuram răsunetul clevetirilor lui în mine. Mirajul oriental nu se fisurase încă dar aveam deja sentimentul că-mi schimbasem drumul fără a putea să desemnez clipa exactă în care avusese loc escrocheria şi nici să localizez punctul în care se situa devierea. Greşisem că-mi arătasem susceptibilitatea iar el nu scăpase ocazia să muşte din ea. Cum de descoperise tot ce mă agasa? Eram supărat că fusesem atât de uşor accesibil. În acest timp, Rebecca se întoarse ca să-l conducă înapoi pe Franz. Îl strigă cu o voce tăioasă şi fără replică ca şi cum ar fi strigat un servitor.

- Sper că nu v-a deranjat prea tare cu veşnicile lui poveşti. Neputând să meargă are picioare în gură.

Soţul îşi reluase aerul de şcolar care-a greşit, de djinn ascultător, dar continua să sporovăiască, însoţindu-şi pălăvrăgeala cu o gesticulaţie vehementă. Şi deşi nu-i ascultam vorbele decât cu o ureche neatentă, persista în paradoxurile lui, mare pelican hidos şi sinistru care se ameţea cu vorbe aşa cum alţii o fac cu băuturi.Văzându-l cu soţia lui aveai o ciudată bănuială privind bizareria traiului lor împreună iar cu cât voi intra mai mult în intimitatea lor, cu atât acest sentiment avea să mi se impună. În timp ce el perora, Rebecca ne măsura cu un surâs pe care nu-l puteam califica decât zeflemitor. O observam pe furiş, neîndrăznind să o privesc în faţă. Exista în ea o latură de femeie de pradă care nu-mi apăruse încă. Ieri fusesem prost şi neîndemânatic faţă de ea. Era deci