nişte lupte interne îngrozitoare... Mulţi îi jinduiesc locul. Numai cîte Piese d e 90 ştiu eu... Legăturile tale, Vincenzo, cu Orientul Mijlociu şi cu Statele Unite, te îndreptăţesc să aspiri la conducerea Onoratei Familii... Fiindcă veni vorba de Orientul Mijlociu, Calypso şi-a anunţat sosirea la începutul săptămînii viitoare. îmi permit să-ţi dau o povaţă, Vincenzo. Măreşte-ţi pretenţiile. Urcă kilogramul de opiu la 5 500 de dolari. Şi să mai ceri ceva. Participarea directă la beneficiile rezultate din pre-. lucrarea opiului. Elimină intermediarii, Vincenzo. Nu va fi greu să monopolizezi traficul de stupefiante europene. Ştiu că ai legături cu Franţa şi cu Elveţia. Admceşte-le. Şi dacă ai nevoie de colaboratori, gîndeşte-te la mine... îmi placi, Vincenzo. Vreau să lucrăm împreună... ... Mircea îi mulţumi şi îl asigură că-i va analiza su- gestiile.

— Am de gind să-mi reorganizez reţeaua europeană, spuse el luîndu-şi rolul în serios. Regret că am fost nevoit să părăsesc Statele Unite...

— Nimic nu e imposibil, zîmbi unchiul Gino, strîn-gîndu-l afectuos de braţ.

Cîteva minute mai tîrziu sosiră la Kit-Kat. Un portar galonat îi salută deferent.

Intrară într-un vestibul căptuşit cu oglinzi, coborîră o scară strimtă, acoperită cu mochetă roşie şi ajunseră într-un hol în care o fată cu fustă foarte scurtă vindea ţigări americane unei cete de băieţandri cu păr lung şi haine scurte.

Apariţia lui Don Gino şi a lui Mircea, urmaţi de un individ cu mutră fioroasă şi cu mîinile afundate suspect în buzunarele vestonului, făcu mare impresie. Tinerii se dădură la o parte.

Unchiul Gino şi însoţitorii săi intrară într-o încăpere joasă, luminată discret de lămpi multicolore. Un jaz de cinci persoane executa un swing în ritm infernal. Toate mesele erau ocupate de tineri. Un bărbat între două vîrste însoţit de o fată acoperită cu bijuterii făceau o notă discordantă. Pe platoul strimt se frecau pînă la exasperare perechi ameţite de muzica gălăgioasă, de whisky şi de marijuana.

— Uite-o, zise unchiul Gino, arătînd cu degetul spre marginea din stingă a platoului.

Lucia dansa strîns îmbrăţişată de un tînăr cu o chică neagră şi creaţă ca de zulus. Fata îl ţinea cu amîndouă mîinile pe după gît.

Unchiul Gino şi Mircea se strecurară printre mese, apropiindu-se de platou.

Lucia nu-i observă decît în clipa cînd ajunseră lîngă eâ.

— Lucia, vino acasă, zise unchiul Gino, cu voce tare. Don Serafino are nevoie de tine.

— Serios ? Nu mai spune ! replică ea obraznic, continuând să danseze. Partenerul ei aruncă o privire neagră unchiului Gino. Era mijlociu de statură, dar avea umerii laţi şi braţele vînjoase.

— Haidem, Lucia i stărui unchiul Gino, apnacînd-o de încheietura mîinii. Tînărul care o ţinea de mijloc îl izbi zdravăn cu cotul în coastă. Unchiul

Gino icni şi îşi trase mina, ducînd-o în locul în care fusese lovit.

Lucia izbucni în rîs :

T— Vezi dacă nu-ţi ţii mîinile acasă, unchiule Gino ? Rîse şi tînărul.

în clipa aceea interveni Mircea.

— Lucia, Don Serafino se simtă rău, vrea să te vadă, spuse el domol.

— Nu ţine ! ripostă ea. Şi nu mă mai plictisiţi.

— Bă... bastardule, vezi-ţi de treabă sau vrei s-o încasezi si tu... Mircea îl ignoră.

— Lucia, reluă el cu acelaşi ton blajin. O singură dată vorbesc cu frumosul. A doua oară te iau pe sus.

Lucia se strînse şi mai tare de tînăr.

— Ce spui, Mărio ?

— Să încerce, zise tînărul cu sfidare.

 

— Cu plăcere, rosti Mircea; apucînd-o fulgerător de mînă şi smulgînd-o din braţele tînărului.

Luat prin surprindere, acesta rămase uluit pe platou.

— Dă-mi drumul ! protestă Lucia. Mărio !

Precedat de unchiul Gino, Mircea o trăgea de mînă, îndreptîndu-se spre ieşire.

Mărio făcu o grimasă de ciudă. Dintr-un salt de pisică sălbatică ajunse în spatele lui Mircea. Cu stînga îl înşfacă de braţ, răsucindu-l cu faţa spre el, iar cu dreapta îi proiectă un pumn. In aceeaşi clipă Mircea dădu drumul Luciei, prinse rapid cu mîna stingă pumnul tînărului, iar cu mîna cealaltă îl apucă zdravăn de încheietura braţului. Se răsuci instantaneu cu spatele spre Mărio şi-i făcu un tur de umăr, răsturnîndu-l peste cap. Tânărul se prăbuşi cu spinarea pe parchet. Vru să se ridice, gemu şi căzu iarăşi.

Dansatorii se opriră.

Cîţiva tipi de la mese se sculară în picioare. Mircea aruncă o privire circulară.

— Mai pofteşte careva ? întrebă agresiv.

Privirile lui dîrze, care iau prevesteau nimic bun, îi ţmură la respect.

Fără să ţină seama de protestările Luciei, Mircea o apucă iarăşi de mînă şi o trase afară din local.

In maşină Lucia nu scoase un cuvînt. încruntată, se uita pe geam. îşi dădea seama că mtîlnise un om care o domina.

— Pe mine mă laşi la hotel, unchiule Gino, spuse Mircea. Bătrânii îl privi cu simpatie.

— Bine, Vincenzo... Ştii, vreau să te felicit pentru figura de la bar. Arta asta de a te bate aş pune rămăşag că ai învăţat-o Ia Saint Louis.

Mircea zîmbi. Gândul îi zbura însă în altă parte...

A doua zi de dimineaţă, Mircea primi la Miramar vizita hii Salvatore

Sehira, secretarul personal al lui Don Serafino.

Sehira îl anunţă că era aşteptat neîntârziat Ia Palazzo Mauro, .

 

—Don Serafino se simte mai bine ? întrebă Mircea cu prefăcută solicitudine.

— Şi-a revenit slavă Domnului, spuse secretarul, fă-cîndu-şi un discret semn al crucii. Vrea să vă vorbească.

— În cîteva clipe sînt gata.

Se îmbrăcă la repezeală. Douăzeci de minute mai tîrziu ajunseră la Palazzo Mauro.

Don Seraf ino îi aştepta în bibliotecă. Stătea adîncit într-un fotoliu. Picioarele îi erau acoperite cu un pled.

Mircea avu impresia că are în faţă o mumie descarnată, care printr-o împrejurare stranie îşi găsise suflul vieţii.

Salută protocolar.

— Eşti omul miracolelor, Vincenzo, îl întâmpină Don Serafino, vorbind gîfîit şi uneori cu întreruperi. Şezi pe scaunul ăsta... lîngă mine. Salvatore;

poţi pleca.

Secretarul se retrase. Mircea se aşeză lîngă bătrîn.

— Vincenzo, eşti primul bărbat care... a reuşit s-o îm-blînzească pe Lucia. Ştii ce mi-a spus azi de dimineaţă ?.., Că îi eşti simpatic... foarte simpatic.

Don Serafino îşi lăsă capul în piept. Respiră anevoie, tuşi. închise ochii şi avu o schimă ca şi cînd l-ar fi săgetat o bruscă durere lăuntrică. Apoi ridică iarăşi privirile asupra interlocutorului.

— Vă simţiţi rău,