— Nu. Nu-i nimic. Ceva trecător... Şi cum îţi spuneam...

Izbucni iarăşi într-o tuse seacă, pe care abia reuşi să o zăgăzuiască.

— Despre ce vorbeam... Ah, da, despre Lucia... E fată bună Lucia, dacă ştii cum s-o iei. Eu nu m-am prea putut ocupa de ea. A rămas de mică fără mamă şi urmările educaţiei primite de la guvernante se văd şi azi... E volun- tară, încăpăţînată aş putea să zic... I-a intrat în cap că e îndrăgostită de un student... de un mascalzone. Nu ştiu cum s-o scap de el.

Mircea rămase gînditor cîteva clipe, apoi rosti simplu

— O scap eu, Don Serafino.

în ochii bătrînului licări o speranţă.

— Crezi că ai să reuşeşti?

— Sînt sigur.

— Cum ai să procedezi ? Lucia e învăţată să iasă în fiecare seară.să petreacă, să danseze. Tu eşti prea ocupat.

— Am să-mi găsesc timp. : .Don Serafino zîmbi.

— Vincenzo, nu pot decît să-ţi mulţumesc. Ai îngăduinţa mea s-o însoţeşti peste tot. Te rog chiar..; îmi faci un serviciu inapreciabil. Îmi redai liniştea sufletească... Şi de această linişte sufletească am nevoie acum mai mult ca oricînd...

*

* *

Maserati-ul supersport al lui Mircea gonea pe Via Ca-vour îndreptîndu-se spre Via Roma. Acul kilometrajului oscila între şaizeci şi optzeci de kilometri pe oră. Cele două maşini conduse de Paulo Gariano şi Nico Gentile, în care se aflau oamenii din garda Luciei, urmăreau îndeaproape Maserati-ul.

La volanul automobilului supersport, Mircea se simţea în elementul său. Conducea cu o adevărată voluptate. Joe Marcucci îi pusese la dispoziţie o maşină extraordinară.

Lucia stătea pe bancheta din faţă, alături de Mircea şi-l îndemna surescitată:

— Mai repede ! Mai repede !

La gît îi strălucea o rivieră de diamante. Rochia presărată cu paiete reflecta toate reclamele luminoase care se fugăreau prin faţa ferestrelor.

Se auzi un nou fluierat. Mircea îl ignoră şi pe acesta, micşoră viteza.

— Ia-o la stînga, porunci Lucia.

Mircea viră la stîngape Via Roma, în ciuda opreliştilor circulaţiei. Se auzi un nou fluierat. Mircea îl ignoră şi pe acesta.

Maserati-vil se angaja apoi pe Via Schioppettieri, o străduţă îngustă cu case vechi şi coti la stingă pe Via Calderai.

— Asta se crede la New York, mîrîi' Paulo Gariano, care abia reuşea să se ţină d e supersportul lui Mircea.

— Pe străduţele astea întortocheate riscăm să ne frîngem gîtul, bodogăni

Tonino Rindone, scuipînd pe covorul maşinii.

Luciei îi scăpărau ochii de plăcere.

— îmi place cum conduci, Vincenzo. ador primejdiile, senzaţiile tari...

Mircea se uită în retrovizor. încercările sale de a scăpa de cele două maşini ale gărzii se dovediseră infructuoase.

— Pe corso Turkey ştiu un local fără seamăn în Palermo. Şi are un jaz...

— Cum ajungem acolo ?

— O iei pe prima la stînga, apoi pe a doua la dreapta.

— Perfect, zise Mircea. Dar mai întîi să scăpăm de cozile astea. Nu îmi face nici o plăcere să dansez sub ochii lor.

Lucia bătu din palme:

— Bravo ! Nici eu nu-i pot suferi. Scapă de ei. De cîte ori pot, le fac festa. Mircea acceleră.

Acul kilometrajului sări la o sută pe oră. Pe străduţa strimtă cauciucurile sfîrîiau.

Mircea apăsă pe levierul aruncătoarelor de fum. Din două ţevi plasate în stînga şi în dreapta eşapamentului ţîşni un fum negru compact, care inundă aproape toată stăduţa.

Maseratt-ul vira apoi la stînga. Mircea deconecta aruncătoarele.

Intrat în norul de fum care îi împiedica brusc vizibilitatea, Paulo Gariano opri în scrîşnet de frîne. Maşina lui Nico Gentile stopa la cîţiva centimetri de primul automobil.

Paulo scăpă o înjurătură. Tonino Rindone rîse indecent.

— Pun mîna în foc că ea i-a dat ideea ca să rămînă singură cu el. Căţeaua. Ieri cu studentul, azi cu Don

Vincenzo.

— Acum iar va trebui să răscolim oraşul după ei... Lucia ridea cu hohote de stratagema încununată de succes a lui Mircea.

— Am să-mi instalez şi eu aruncătoare de fum la maşină. Apoi chiui voioasă : Trăiască libertatea !

Peste cîteva minute, Mircea opri în faţa barului Alhambra.

Deasupra intrării luminoase se apnndea şi se stingo-a o reclamă luminoasă.

Intrară în localul arhiplin. Zeci de perechi se striveau pe ringul de dans în ritmul unui turist urlat din două saxo-foane şi două trompete. Bateria răpăia asurzitor.

Un chelner care o cunoştea.pe Lucia le instala o masă lîngă orchestră.

— Nu vrei să mergem pînă la toaletă. Lucia, să te aranjezi puţin ? propuse

Mircea.

— Bună idee, zise ea.

Mircea o luă înainte spre a-i face loc prin mulţime.

Fata pătrunse în salonaşul rezervat femeilor iar ei se îndreptă spre o cabină telefonică, instalată aproape de intrarea în bucătărie. Trase uşa după el. Răsfoi la repezeală anuarul telefonic, apoi formă un număr.

în timp ce aştepta să i se răspundă vîrî instinctiv mîna dreaptă în buzunar. Dădu peste fisa cu cap de mort. O scoase şi o privi.

— Alo ! rosti Mircea. Reţineţi parola ! Moarte şi portocale...

*

* *

Camioanele înaintau cu precauţie pe drumul de ţară pietros care şerpuia printre dealurile cu povîrnişuri abrupte.

Sub prelatele trase, lăzile cu ţigări de contrabandă erau zdravăn amarate. Cînd camioanele treceau peste hîrtoape, lăzile scîrţîiau legănîndu-se.

Şoferii conduceau cu mare atenţie. Deşi noaptea era adîncă, foloseau cu zgîrcenie farurile. Cele mai excesive măsuri de prudenţă nu erau de prisos.

Giani Alessi, şeful transportului, stătea în primul camion lingă şofer şi scruta bezna, pe care faza mică a farurilor abia izbutea să o risipească pe cîţiva metri.

Fuma calm. I se recomandase să fie cu ochii în patru. Carabinierii dădeau dovadă de la o vreme de o vigilenţă sporită. Procurorul şef Vittorio Ruggeri, numit de curînd la Palermo, se arăta a nu fi tocmai îngăduitor cu Mafia. Nici presiunile politice pe care anumite cercuri le făceau asupra sa nu-i schimbaseră atitudinea.

Giani Alessi nu se prea sinchisea de intransigenţa noului procuror general. Mai văzuse el oameni de calibrul lui Ruggeri, care nu reuşiseră să facă mare ispravă.

Unii muriseră victime ale unor providenţiale crize de cord sau ale unor accidente tot atît de providenţiale ; alţii fuseseră transferaţi din Sicila, mai înainte ca să fi putut lua măsuri contrarii intereselor Mafiei, majoritatea deveniseră treptat concilianţi, datorită unor intervenţii oculte, irezistibile.

Giani