cumplit ar face Să urle pe-osândiţii din gheena! S-a omorât Romeo? Spune! Dacă E mort, zi: da; de nu, zi: nu! O vorbă Decide între chin şi fericire!

DOICA

Cu ochii mei, vai, rana i-am văzut-o Aici la piept, - la pieptul lui viteaz! O, bietul trap însângerat, o, bietul Trup fără viaţă! Palid, palid, palid. Cum e cenuşa şi mânjit de sânge! Am leşinat când l-am văzut aşa.

JULIETA

Vai, frânge-te, tu inimă rămasă Pe drumuri! Ochi, intraţi în închisoare, Lipsiţi pe veci de razele de soare! Prefă-te, humă păcătoasă-n humă! Nu mai mişca... O, moarte, vino, du-mă Alături de Romeo, în sicriu!

DOICA

O, Tybalt! Tybalt! Bunul meu prieten! Viteze Tybalt! Mândre gentilom! De ce am mai trăit să te văd mort?

JULIETA

Ce-i vijelia asta care bate De pretutindeni? E ucis Romeo? Tybalt e mort? Tybalt, scumpul meu văr? Romeo, soţul şi mai scump? Atunci Răsune surla zilei de apoi! Cine-ar trăi, vai, după aceştia doi?

DOICA

Tybalt e mort, Romeo surghiunit! Romeo l-a ucis şi e-n surghiun!

JULIETA

O, Doamne! Doamne! Mâna lui Romeo Făcu să curgă sângele...

DOICA

Aşa!

Amar de noi! Ea l-a vărsat, - ea, ea!

JULIETA

O inimă de şarpe-n ochi de floare? A stat vreun zmeu într-un palat mai falnic? Frumos tiran! Demon cu chip de înger!

86

Şoim (ară gheare! MieJ CU colţi de ]UD Canalie cu chip dumnezeiesc!           P

De-a dreptu-ntors tot ce fi n*r Sfânt blestemat! Miî        T

Când a, sădit acest demonic suflet In raiul pieritor al unui trup Aşa de dulce? A mai fost Vreo carte Aşa frumos legată şi mai pilrl De urâţenii? Câtă-nşelăciune Intr-un castel aşa strălucitor!

 DOICA

 

JULIETA

 ArzH limba

JULIETA

 V0rbi

 0** aici: băutură „

'are, rachiu.

87

Sărmane soţ, te-ar cuvânta de bine Când chiar şi eu, de patru ore-abia Femeia ta, te-acopăr de ruşine! Dar, răule, de ce-ai ucis pe Tybalt? Fiindcă el voia să te ucidă! întoarce-vă-ţi, o lacrimi, la izvor; Tributul vostru-l datoraţi durerii Şi din greşeală-l daţi voi bucuriei! Trăieşte soţul meu care-a ucis Pe Tybalt, care vruse să-l ucidă! Atunci e bine: pentru ce mai plâng? Am auzit o vorbă mai cumplită Decât că Tybalt e ucis, o vorbă Ce mă sugrumă: de-aş putea s-o uit! Dar ea-mi apasă gândul cum apasă Păcatul gândul unui păcătos! Ah, vorba: «surghiunit», «e în surghiun», Omoară zece mii de Tybalţi! Moartea Acestuia era destulă jale! De este drept că o nenorocire Nu vine niciodată singură, Ci trage după ea şi alţi tovarăşi, De ce cu vestea: «Tybalt este mort» Ea nu mi-a spus: e tata, mama sau Sunt amândoi - durerea mi-ar fi fost La fel de mare... Dar să-mi spună după: «Tybalt e mort» - «Romeo e-n surghiun», Rostind aceasta, tata, mama, Tybalt, Romeo, Julieta - toţi sunt morţi! «Romeo surghiunit», acest cuvânt Nu poate să-l cuprindă nici un gând, Un lucru tară ţintă, fără scop... O, numai-n moarte aş putea să-ngrop Durerea mea şi nu-i cuvânt s-o spună. Dar unde-i mama, tata, doică bună?

88

DOICA

Plâng şi bocesc pe Tybalt. Vrei să-i vezi? Te duc la ei.

JULIETA Cu lacrimile lor îi spală rana. Ale mele însă, Când ale lor se vor usca, vor plânge Surghiunul lui Romeo-al meu. Ia scara. Sărmană scară, cum te-a înşelat, Ca şi pe mine, soarta lui Romeo! Te socoteam că-i vei deschide drum Spre patul meu, şi mor mireasă-acum,

Şi văduvă fecioară; mi-a fost dat

în patul nunţii mele nepătat,

Nu Romeo, ci doar cumplita moarte

De fecioria mea să aibă parte.

DOICA

Mergi în iatac, ţi-aduc eu pe Romeo Ca să te mângâie. Ştiu unde este, Romeo-al tău va fi aici deseară, El este-ascuns la fratele Lorenzo.

JULIETA

Găseşte-mi-l şi dă-i acest inel, Şi spune-i sa alerge scumpul meu, Aici, la cea din urmă despărţire.

SCENA A ITI-A

,LO

CHILIA

LORENZO

Romeo, vino! Vino, om fricos! Restriştea grea s-a-ndrăgostit de tine Şi cu ursita rea eşti logodit.

ÎEO

89

ROMEO

Ce veste, tată? Prinţul ce osândă Mi-a dat? Cum se numeşte oare noua Nenorocire care mă pândeşte Şi n-o ştiu încă?

LORENZO

Eşti aşa deprins,

O, fiule, cu-aceşti tovarăşi jalnici, Că nu mă tem să-ţi spun osânda lui.

ROMEO

Nu e osânda zilei de apoi?

EORENZO

îţi dete o pedeapsă mai uşoară:

Nu moartea trupului, ci doar surghiunul.

ROMEO

Surghiunul? Fie-ţi milă, spune: moartea! Surghiunul e mai fioros ca moartea. O, nu mai spune vorba de «surghiun».

LORENZO

Eşti numai din Verona surghiunit Şi lumea-i largă, mare.

ROMEO

Nicăierea

Nu-i lume în afară de Verona! Ci numai chinul veşnic, iadul doar. Gonit de-aici, sunt izgonit din lume, Şi-acest surghiun e moartea: tu, de-aceea îi dai un nume fals. Zicând surghiun Cu bardă de-aur îmi retezi tu capul, Zâmbind de gluma care mă ucide!

90

LORENZO

O, greu păcat! O, nerecunoştinţa! Greşeala-ţi după legi înseamnă moarte Şi pentru tine numai, bunul duce Nesocoteşte legile, schimbând Această neagră vorbă în surghiun... Nu vezi aici înalta-i îndurare?

ROMEO

Nu îndurare, chin numai. E cerul

Aici, unde trăieşte Julieta,

Şi-oricare câine, mâţă, şoricel,

Cel mai nevrednic chiar în cer trăieşte

Şi poate s-o privească-n faţă - numai

Romeo nu! Mai multă trecere,

Mai multe drepturi şi mai multă cinste

Au muştele de hoit, decât Romeo!

Căci ele pot atinge-acele albe

Minuni de scumpe mâini şi pot să fure

Cereasca fericire de pe buze-i,

Ce se-nroşesc cu focul cel vestalic,

Ca de-un păcat al sărutării date.

Aceasta pot chiar muştele s-o facă,

Eu însă nu, eu trebuie să fug, -

Sunt liberi toţi, doar eu sunt surghiunit.

Şi tot mai spui că nu-i surghiunul moarte.

N-ai vreo otravă, vr-un pumnal tăios,

Un chip de-a mă ucide-oricât de josnic,

Dar - surghiunit? O, mort, nu surghiunit!

Călugăre, cei blestemaţi în iaduri

Rostesc urlând acest cuvânt, - n-ai suflet

Tu,