— Spune-mi, continuă Leamas, cum de eşti aşa de sigur că povestea asta ne va duce unde vrem? De unde ştii că est-germanii se ocupă de ea, şi nu cehii sau ruşii?

— Stai liniştit, ripostă Control cu emfază, problema asta a fost rezolvată!

În timp ce se îndreptau spre uşă, Control puse uşor mâna pe umărul lui Leamas:

— Este ultima ta misiune, rosti el. După asta, poţi să te retragi. În legătură cu fata aceea - vrei să facem ceva pentru ea, bani sau altceva?

— După ce se termină totul. O să am eu însumi grijă atunci.

— Foarte bine! Ar fi foarte riscant să facem ceva acum.

— Vreau doar să fie lăsată în pace, repetă Leamas apăsat. Vreau doar să nu fie amestecată. Nu vreau să aibă dosar, nimic! Vreau să fie dată uitării!

Făcu un semn din cap către Control, apoi se strecură afară, în aerul nopţii. În frig.

Kiever

A doua zi, Leamas sosi cu douăzeci de minute mai târziu la întâlnirea cu Ashe, mirosind a whisky. Cu toate astea, când îl zări, Ashe afişă aceeaşi plăcere nedisimulată. Pretinse că şi el de-abia atunci sosise, că întârziase puţin ducându-se la bancă. Îi întinse un plic lui Leamas.

— Două bancnote, îi explică Ashe. Sper că e-n regulă.

— Mulţumesc, replică Leamas. Hai să bem ceva!

Nu se bărbierise, iar gulerul îi era murdar. Chemă chelnerul şi ceru un whisky mare pentru el şi un gin cu bitter pentru Ashe. După ce sosiră băuturile, Leamas turnă apa gazoasă în pahar cu o mână tremurândă, şi aproape vărsă pe de lături.

Luară un prânz bun, cu multă băutură, şi Ashe fu acela care întreţinu conversaţia. După cum se aşteptase Leamas, la început povesti despre el însuşi, o şmecherie veche, dar care nu era rea.

— Ca să fiu foarte sincer, m-am apucat de o chestie destul de bună în ultima vreme, mărturisi Ashe - sunt liber profesionist şi fac reportaje englezeşti pentru presa străină. După Berlin, am cam făcut tâmpenii la început. Corporaţia nu mi-a reînnoit contractul, aşa că am acceptat o slujbă: să conduc o oribilă publicaţie săptămânală siropoasă despre pasiunile celor trecuţi de şaizeci de ani. Poţi să-ţi închipui ceva mai înspăimântător? Chestia a căzut la prima grevă a tipografilor. Nici nu pot să-ţi spun ce uşurat am fost. Pe urmă, o vreme am locuit cu mama, în Cheltenham; are un magazin de antichităţi şi, slavă Domnului, se descurcă foarte bine. După asta, am primit o scrisoare de la un vechi prieten, pe nume Sam Kiever, care punea pe picioare o mică afacere: o agenţie de presă unde să se producă mici reportaje despre stilul de viaţă englezesc, special croite pentru ziarele străine. Ştii genul - şase sute de cuvinte despre Morris Dance{9}. Sam avea totuşi o şmecherie nouă: vindea materialul gata tradus, şi să ştii că e cu totul altceva. Îţi închipui întotdeauna că oricine poate plăti un traducător sau o poate face el însuşi, dar, dacă ai nevoie de o jumătate de coloană de umplutură pentru articolele despre alte ţări, nu vrei să risipeşti timp şi bani pe traducere. Găselniţa lui Sam a fost să ia legătura direct cu editorii - a cutreierat Europa în lung şi-n lat ca un ţigan, bietul de el, dar a câştigat cu vârf şi-ndesat.

Ashe se opri, aşteptând ca Leamas să accepte invitaţia de a vorbi despre el însuşi, dar Leamas o ignoră. Se mulţumi să dea fără chef din cap, apoi spuse:

— Grozav de bun.

Ashe ar fi vrut să comande vin, dar Leamas anunţă că rămâne la whisky, şi băuse deja patru pahare mari când sosi cafeaua. Părea să nu fie deloc în formă; avea obiceiuri de beţiv, aşa cum apuca marginea paharului cu toată gura înainte să bea, ca şi cum mâna nu l-ar fi ascultat şi ar fi putut să-i scape băutura.

Ashe tăcu un moment. Apoi întreabă:

— Nu-l cunoşti pe Sam, nu?

— Sam?

În vocea lui Ashe se strecură o notă de iritare:

— Sam Kiever, şeful meu. Tipul despre care îţi povesteam.

— Şi el a fost la Berlin?

— Nu. Ştie bine germana, dar nu a locuit niciodată la Berlin. A făcut ceva muncă de liber-profesionist. S-ar putea să-l fi întâlnit. E un drăguţ.

— Nu prea cred.

Pauză.

— Ce intenţionezi să faci zilele astea, bătrâne? întrebă Ashe.

Leamas ridică din umeri.

— Eu sunt pe tuşă, replică şi rânji prosteşte. Scos din cărţi şi pus pe tuşă.

— Am uitat: ce făceai tu la Berlin? Nu erai unul dintre misterioşii care se ocupau de Războiul Rece?

„Dumnezeule, se gândi Leamas, precipiţi lucrurile puţin cam tare!“

Leamas ezită, apoi roşi şi spuse pe un ton violent:

— Băiat bun la toate pentru nemernicii ăia de yankei, ca noi toţi, de altfel.

— Ştii, replică Ashe ca şi când ar fi rumegat ideea de ceva timp, ar trebui să-l cunoşti pe Sam. Ţi-ar plăcea; apoi, adăugă din senin: Auzi, Alec, nici nu ştiu cum pot să dau de tine!

— Nu poţi, ripostă Leamas sec.

— Nu înţeleg, bătrâne. Unde stai?

— Pe-aici. Trăiesc cam de pe-o zi pe alta. Nu am serviciu. Ticăloşii n-au vrut să-mi dea o pensie decentă!

Ashe părea îngrozit.

— Dar, Alec, asta-i cumplit! De ce nu mi-ai spus? Uite ce e, de ce nu vii să stai la mine? E foarte mic, dar e loc pentru încă o persoană, dacă nu te deranjează un pat pliant. Nu poţi să stai în copac, pur şi simplu, dragul meu!

— Mă mulţumesc cu foarte puţin, replică Leamas, bătându-se peste buzunarul în care era plicul. O să-mi găsesc o slujbă, adăugă hotărât; o să-mi găsesc de lucru cam într-o săptămână. Şi o să fie totul bine.

— Ce fel de serviciu?

— A, nu ştiu. Orice.

— Dar nu poţi să te risipeşti aşa, Alec! Vorbeşti germana ca un neamţ, îmi amintesc asta. Trebuie să existe o mulţime de lucruri pe care să le poţi face!

— Am făcut tot felul de lucruri. Am vândut enciclopedii pentru o nenorocită de firmă americană, am sortat cărţi într-o bibliotecă de psihologie, am pontat într-o fabrică împuţită de adezivi. Ce dracu’ pot eu să fac?

Nu se uita la Ashe, ci la masa din faţa lui, iar buzele lui nervoase se mişcau