— Alec, dar ai nevoie de contacte, nu înţelegi? Ştiu cum e, şi eu am trăit o vreme de azi pe mâine. În astfel de momente trebuie să cunoşti oameni! Nu ştiu ce făceai la Berlin, şi nu vreau să ştiu, dar nu era genul de muncă în care să întâlneşti indivizi importanţi, nu? Dacă eu nu l-aş fi întâlnit pe Sam la Poznan acum cinci ani, încă mi-aş duce zilele de azi pe mâine. Uite ce e, Alec, vino să stai cu mine vreo săptămână. O să-l întrebăm pe Sam, şi poate pe vreunul dintre vechii băieţi din presă care au fost la Berlin, dacă o fi careva în oraş.

— Dar nu mă pricep să scriu, spuse Leamas. N-aş putea să pun pe hârtie nici măcar o iotă.

Ashe îşi lăsă mâna pe braţul lui Leamas.

— Ei, haide, nu te agita, rosti el cu glas liniştitor, să luăm lucrurile pe rând. Unde-ţi sunt catrafusele?

— Ce anume?

— Lucrurile tale: hainele, bagajele, chestii din astea.

— Nu am nimic. Am vândut tot ce am avut, cu excepţia pachetului.

— Ce pachet?

— Pachetul învelit în hârtie cafenie pe care l-ai luat tu din parc. Cel de care încercam eu să scap.

Ashe avea un apartament în Dolphin Square. Era întocmai cum se aşteptase Leamas - mic şi fără personalitate, cu câteva amintiri din Germania, aşezate în grabă: halbe de bere, o pipă ţărănească şi câteva piese Nymphenburg, de calitate îndoielnică.

— Îmi petrec sfârşitul de săptămână cu mama, la Cheltenham, vorbi Ashe. Folosesc locul ăsta doar în timpul săptămânii. E destul de comod, adăugă el indiferent.

Aranjară patul pliant în minuscula cameră de zi. Era în jur de patru şi jumătate.

— De când stai aici? întrebă Leamas.

— O - cam de un an sau poate mai demult.

— L-ai găsit uşor?

— Ştii, apartamentele astea vin şi se duc. Îţi scrii numele pe o listă şi într-o bună zi te sună şi-ţi spun că ai obţinut unul.

Ashe pregăti ceaiul şi îl băură, Leamas rezervat, ca unul neobişnuit cu confortul. Chiar şi Ashe părea puţin cam tăcut. După ce băură ceaiul, Ashe spuse:

— Ies să fac ceva cumpărături înainte să închidă magazinele, după care vom hotărî ce avem de făcut în legătură cu toate cele. Poate că o să-i dau un telefon lui Sam în seara asta, mai târziu - după mine, cu cât vă întâlniţi mai curând, cu atât mai bine. De ce nu dormi puţin? Arăţi dărâmat!

Leamas încuviinţă din cap şi rosti:

— Eşti al naibii de cumsecade - făcu un gest neîndemânatic cu mâna - toate astea…

Ashe îl bătu pe umăr, îşi luă mantaua militară şi ieşi.

De îndată ce Leamas socoti că Ashe e departe de clădire, iar el e în siguranţă, puse cu grijă zăvorul la uşa de la intrare şi o luă pe scări către holul central, unde se găseau două cabine telefonice. Formă un număr din Maida Vale şi ceru cu secretara domnului Thomas. Imediat, se auzi o voce de fată:

— Secretara domnului Thomas la telefon!

— Sun din partea domnului Sam Kiever, explică Leamas. A acceptat invitaţia şi speră să ia legătura cu domnul Thomas personal în această seară.

— O să-i transmit domnului Thomas. Ştie unde să vă găsească?

— În Dolphin Square, replică Leamas, şi-i dădu adresa. La revedere!

După ce puse câteva întrebări la recepţia clădirii, se întoarse în apartamentul lui Ashe şi se aşeză pe patul pliant privindu-şi mâinile împreunate. După o vreme, se întinse. Se hotărî să urmeze sfatul lui Ashe şi să se odihnească puţin. Închizând ochii, şi-o aminti pe Liz culcată alături de el în apartamentul din Bayswater, şi se întrebă în treacăt ce s-o fi ales de ea.

*

*      *

Fu trezit de Ashe, care era însoţit de un tip mărunţel, cam durduliu, cu păr lung şi sur pieptănat pe spate, şi cu un costum la două rânduri. Vorbea cu un uşor accent central-european; poate nemţesc, era greu de spus. Zicea că îl cheamă Kiever - Sam Kiever.

Băură câte un gin tonic, iar Ashe fu cel care vorbi în cea mai mare parte a timpului. Era exact ca pe vremuri, la Berlin, spunea el: băieţii împreună, iar noaptea era lumea lor. Kiever mărturisi că nu vrea să întârzie prea mult; trebuia să lucreze a doua zi. Căzură de acord să mănânce la un restaurant chinezesc pe care îl ştia Ashe - era vizavi de secţia de poliţie Limehouse şi puteai să-ţi aduci tu vinul. În mod destul de ciudat, Ashe avea nişte vin de Burgundia în bucătărie, şi îl luară cu ei în taxi.

Cina fu foarte bună şi băură amândouă sticlele de vin. Kiever deveni puţin mai comunicativ la cea de-a doua: tocmai se întorsese dintr-o călătorie în Germania de Vest şi în Franţa. Franţa era într-o situaţie jalnică, de Gaulle era pe picior de plecare, şi numai Dumnezeu ştia ce avea să urmeze.

Cu o sută de mii de colons demoralizaţi care se întorceau din Algeria, presupunea că fascismul era ca şi asigurat.

— Dar ce se-ntâmplă cu Germania? întrebă Leamas, dându-i apă la moară.

— Depinde doar dacă yankeii pot sau nu să păstreze controlul.

— Ce vrei să spui? întrebă Leamas.

— Chiar asta. Dulles le-a dat un soi de politică externă cu o mână, Kennedy o ia înapoi cu cealaltă. Încep să fie cam arţăgoşi.

Leamas aprobă cu o mişcare a capului şi replică:

— Al naibii de tipic pentru yankei!

— Lui Alec se pare că nu-i plac verii noştri americani, interveni Ashe fără tragere de inimă, iar Kiever murmură, cu un dezinteres total:

— A, zău?

„Kiever lasă loc de întors“, cugetă Leamas. Ca unul obişnuit cu caii, te lăsa să vii tu spre el. Dădea de minune impresia unui individ care bănuieşte că i se va cere o favoare, şi care nu se lasă cumpărat prea uşor.

După cină, Ashe sugeră:

— Ştiu un loc în Wardour Street - tu ai fost acolo, Sam. Serviciul e foarte bun. De ce nu chemăm un taxi să ne ducă?

— O clipă, întrerupse Leamas, şi ceva din vocea lui îl făcu pe Ashe să-i arunce iute o privire. Spuneţi-mi doar un lucru: cine plăteşte pentru distracţia asta?

— Eu, se grăbi Ashe să răspundă.