— Aţi discutat despre chestia asta?

— Ei bine, nu.

— Pentru că n-am o leţcaie; tu ştii asta, nu? În orice caz, nu am bani de aruncat aiurea.

— Bineînţeles, Alec. Până acum am avut grijă de tine, nu?

— Da, replică Leamas. Ai avut.

Părea gata să mai spună ceva, pentru ca apoi să se răzgândească. Ashe arăta îngrijorat, nu ofensat, iar Kiever era la fel de impenetrabil ca şi mai devreme.

*

*      *

Leamas refuză să vorbească în taxi. Ashe încercă vreo câteva vorbe de împăcare, dar Leamas se mulţumi să ridice din umeri iritat. Ajunseră în Wardour Street, coborâră, dar nici Leamas, nici Kiever nu făcură vreo tentativă de a plăti taxiul. Ashe îi conduse pe o alee îngustă, pe lângă o vitrină plină de reviste „deocheate”, iar la capătul aleii strălucea o lumină stridentă de neon: „Pussywillow Club. Doar pentru membri”. De ambele părţi ale uşii de la intrare erau fotografii cu fete, iar în dreptul fiecăreia era prinsă o bucăţică de hârtie îngustă, pe care scria de mână: „Material de studiu. Doar pentru membri”.

Ashe apăsă pe sonerie. Uşa fu de îndată deschisă de un individ foarte vânjos, îmbrăcat într-o cămaşă albă şi în pantaloni negri.

— Sunt membru, spuse Ashe. Aceşti doi domni sunt cu mine.

— Să vedem legitimaţia!

Ashe scoase o legitimaţie de un galben-deschis din portofel şi i-o întinse.

— Oaspeţii dumneavoastră plătesc o liră sterlină fiecare, taxă de membru temporar. Cu recomandarea dumneavoastră, da?

Dădu să înapoieze legitimaţia şi, în acelaşi moment, Leamas se întinse peste Ashe şi o luă. O privi preţ de o clipă, apoi i-o înapoie lui Ashe.

Scoţând două lire sterline din buzunarul pantalonilor, Leamas le puse în mâna întinsă a tipului de la intrare.

— Două lire pentru musafiri, îi porunci el şi, ignorând protestele pline de uimire ale lui Ashe, îi conduse dincolo de draperia de la intrare, în holul slab luminat al clubului. Se întoarse spre portar: Găseşte-ne o masă şi o sticlă de scotch. Şi ai grijă să fim lăsaţi în pace!

Portarul ezită o clipă, hotărî să nu protesteze şi-i conduse în jos, pe scări. În timp ce coborau, auziră tânguiala nedesluşită a unei muzici în surdină.

Portarul îi conduse la o masă separată din fundul încăperii. O trupă cu doi instrumentişti cânta, iar fetele răspândite prin sală şedeau în grupuri de câte două sau trei. Două se ridicară, dar portarul le făcu semn din cap să se oprească.

Ashe îi aruncă o privire jenată lui Leamas în timp ce aşteptau whisky-ul. Kiever părea uşor plictisit. Chelnerul aduse o sticlă şi trei pahare, şi-l urmăriră în tăcere în timp ce turna câte puţin whisky în fiecare. Leamas luă sticla de la chelner şi turnă tot pe atât în fiecare pahar. Odată treaba făcută, se aplecă peste masă spre Ashe şi-l întrebă:

— Acum poate o să-mi spui ce dracu’ se întâmplă?

— Ce vrei să spui? Vocea lui Ashe părea nesigură. Ce vrei să spui, Alec?

— M-ai urmărit de la poarta închisorii din ziua când am fost eliberat, începu Leamas calm, cu o afurisită de poveste idioată cum că m-ai întâlnit în Berlin. Mi-ai dat bani pe care nu mi-i datorai. Mi-ai plătit mese scumpe şi mă găzduieşti în apartamentul tău.

Chipul lui Ashe îşi schimbă culoarea:

— Dacă asta e…

— Nu mă întrerupe, îi porunci Leamas vehement. Fir-ar al naibii, fii amabil şi ascultă până termin! Legitimaţia de membru pentru clubul ăsta este eliberată pe numele cuiva care se cheamă Murphy. E numele tău?

— Nu, nu este.

— Să înţeleg că un prieten pe nume Murphy ţi-a împrumutat legitimaţia de membru?

— Din întâmplare, nu. Dacă vrei să ştii, vin uneori aici ca să găsesc o fată; am folosit un nume fals ca să mă înscriu în club.

— Atunci de ce Murphy figurează drept chiriaşul apartamentului tău? insistă Leamas fără milă.

În cele din urmă, Kiever fu cel care vorbi:

— Tu du-te acasă, îi spuse lui Ashe. Mă ocup eu de asta.

*

*      *

O fată făcea striptease, o târfă tânără cu o vânătaie închisă la culoare pe coapsă. Trupul ei avea goliciunea aceea jalnică, fusiformă, stânjenitoare pentru că este lipsită de erotism; pentru că este rudimentară şi nu stârneşte dorinţe. Se răsucea lent, cu mişcări smucite ale braţelor sau ale picioarelor, ca şi când ar fi auzit doar frânturi din muzică, privind grupul lor cu interesul precoce al unui copil aflat în compania adulţilor. Tempoul muzicii crescu pe neaşteptate, iar fata reacţionă întocmai ca un câine la fluierat, ţopăind înainte şi înapoi. Scoţându-şi sutienul pe ultima notă, îl ţinu deasupra capului, etalându-şi trupul slăbănog, cu cele trei petice de paiete stridente atârnând ca nişte vechi podoabe în bradul de Crăciun.

Leamas şi Kiever o urmăreau în tăcere.

— Presupun că o să-mi spui că am văzut chestii mai bune la Berlin, zise în cele din urmă Leamas, de parcă ar fi făcut o sugestie, iar Kiever îşi dădu seama că este încă furios.

— Bănuiesc că tu ai văzut, ripostă Kiever pe un ton afabil. Am fost deseori la Berlin, dar mi-e teamă că nu-mi plac barurile de noapte.

Leamas nu răspunse.

— Ţine cont că nu sunt un pudic, sunt doar raţional. Dacă vreau o femeie, ştiu soluţii mai ieftine ca să găsesc una; dacă vreau să dansez, cunosc locuri mai bune ca s-o fac.

Probabil Leamas nici nu asculta.

— Poate-mi spui de ce m-a agăţat fătălăul ăla, îi sugeră el.

Kiever aprobă din cap.

— Absolut. Eu i-am spus.

— De ce?

— Mă interesezi. Vreau să-ţi fac o propunere, o propunere jurnalistică.

Urmă o pauză.

— Jurnalistică, repetă Leamas. Înţeleg.

— Conduc o agenţie, un serviciu care realizează reportaje internaţionale. Se plăteşte bine - foarte bine chiar - pentru materiale interesante.

— Cine publică materialele?

— De fapt, se plăteşte atât de bine, încât un tip cu experienţa ta privind… scena internaţională, un tip care are cunoştinţele tale, mă înţelegi, care a furnizat materiale convingătoare bazate pe fapte, ar putea să scape într-un timp relativ scurt de grijile financiare în viitor.

— Cine publică materialele, Kiever?

Se simţea o urmă de ameninţare în vocea lui Leamas şi, preţ de o clipă, doar preţ de o clipă, peste chipul neted al lui Kiever păru să se aştearnă teama.

— Clienţi internaţionali. Am un corespondent la Paris care plasează o mare parte dintre chestii. Adesea nici măcar nu ştiu cu adevărat cine publică. Mărturisesc,