adăugă cu un zâmbet dezarmant, că nici nu-mi pasă prea mult. Tipii plătesc şi mai cer. Înţelegi, Leamas, sunt genul de indivizi care nu fac mare caz în legătură cu amănuntele neimportante; plătesc imediat şi sunt foarte bucuroşi să facă plăţile în bănci străine, de exemplu, unde nimeni nu-şi bate capul cu lucruri cum ar fi impozitele.

Leamas nu spuse nimic. Ţinea paharul cu amândouă mâinile, cu privirea ţintuită spre el. „Dumnezeule, acţionează în pripă, cugetă Leamas; e indecent! Îşi aminti o glumă stupidă de music-hall - «Asta e o ofertă pe care nicio fată respectabilă n-ar putea să o accepte - şi, în plus, nici nu ştiu cât valorează». Din punct de vedere tactic, au dreptate să se grăbească. Sunt sărac lipit, cu experienţa închisorii încă proaspătă în minte, cu un puternic resentiment social. Sunt cal bătrân, nu am nevoie de dresaj; nu trebuie să pretind că mi-au vexat onoarea de gentleman englez. Pe de altă parte, sigur se aşteaptă la obiecţii practice.” Probabil se aşteptau să-i fie frică; pentru că Serviciul îi urmărea pe trădători aşa cum ochiul lui Dumnezeu l-a urmărit pe Cain prin deşert.

Şi în final, probabil ştiau că era un joc riscant; şi că totodată caracterul nestatornic al hotărârii omeneşti poate reduce la zero cea mai bine gândită metodă de spionaj; că escrocii, mincinoşii şi criminalii pot rezista la orice măgulire, în timp ce gentlemanii respectabili ar face orice pentru un plic de bani care li se întinde în cantina departamentului.

— Va trebui să plătească al dracului de mult, mormăi Leamas în cele din urmă.

Kiever îi mai turnă nişte whisky.

— Oferă cincisprezece mii de lire sterline, plata în numerar. Banii sunt deja în seifurile de la Banque Cantonale din Berna. După fabricarea unor acte de identitate corespunzătoare, pe care le vei primi de la clienţii mei, vei putea să scoţi banii. Clienţii mei îşi rezervă dreptul de a-ţi pune întrebări pe perioada unui an, pentru care vei primi alte cinci mii de lire sterline. Te vor ajuta cu orice… probleme de acomodare care s-ar putea ivi.

— Cât de repede vrei un răspuns?

— Acum. Nu trebuie să-ţi aşterni pe hârtie toate amintirile. Te vei întâlni cu clientul meu, iar el va aranja ca materialul să fie… scris de un „negru“.

— Unde trebuie să mă întâlnesc cu el?

— Ne-am gândit că ar fi spre binele tuturor să vă întâlniţi în afara Regatului Unit. Clientul meu a propus Olanda.

— Nu am paşaport, spuse Leamas sec.

— Mi-am permis să-ţi fac eu rost de unul, replică Kiever suav; nimic din vocea sau din atitudinea lui nu sugera că ar fi făcut altceva decât să negocieze un convenabil aranjament de afaceri. Zburăm la Haga mâine-dimineaţă la 9.45. Ce-ar fi să mergem la mine să discutăm şi alte amănunte?

Kiever plăti şi luară un taxi spre o adresă dintr-o zonă şic, nu departe de St. James’s Park.

*

*      *

Apartamentul lui Kiever era luxos şi scump, dar tot ceea ce se găsea în el dădea impresia că fusese adunat în grabă. Se zice că există în Londra magazine care-ţi vând cărţi legate în piele la metru, şi decoratori de interioare care-ţi asortează culoarea pereţilor cu aceea a unui tablou. Lui Leamas, care nu era deosebit de receptiv la astfel de subtilităţi, îi venea greu să nu uite că se află în apartamentul cuiva şi nu într-un hotel. Kiever îl conduse în camera lui (care dădea într-o curte interioară întunecoasă şi nu spre stradă), iar Leamas îl întrebă:

— De când eşti aici?

— A, nu de prea mult timp. De câteva luni, nu mai mult, replică Kiever senin.

— Trebuie să coste o căruţă de bani. Totuşi, presupun că-l meriţi.

— Mulţumesc!

În cameră se găseau o sticlă de scotch şi un sifon, pe o tavă argintată. La celălalt capăt al încăperii era o uşă cu draperie, care dădea spre baie şi spre toaletă.

— Un adevărat cuibuşor de nebunii! Şi totul e plătit de marele Stat Muncitoresc?

— Gura! se răsti Kiever mânios, adăugând: Dacă ai nevoie de mine, există un interfon care face legătura cu camera mea. O să fiu treaz.

— Cred că mă descurc singur cu nasturii, i-o întoarse Leamas.

— Atunci, noapte bună! rosti Kiever tăios şi ieşi din încăpere.

„Şi el e iritat la culme“, reflectă Leamas.

*

*      *

Leamas fu trezit de sunetul telefonului de pe noptieră. Era Kiever.

— E ora şase, îl anunţă el. Micul dejun la şi jumătate.

— În regulă, replică Leamas şi închise. Îl durea capul.

*

*      *

Kiever chemase probabil un taxi, pentru că la şapte sună soneria, iar Kiever întrebă:

— Ai luat tot?

— Nu am bagaj, răspunse Leamas, în afară de o periuţă de dinţi şi de un aparat de ras.

— De asta m-am ocupat. Altminteri, eşti gata?

Leamas ridică din umeri.

— Presupun că da. Ai ţigări?

— Nu, răspunse Kiever, dar poţi să-ţi cumperi în avion. Mai bine răsfoieşte asta, zise, şi-i întinse lui Leamas un paşaport britanic.

Era eliberat pe numele lui, cu propria lui fotografie, cu ştampila de la Ministerul de Externe, care lăsa urmă în relief pe colţul paginii unde era aplicată. Nu era nici nou, nici vechi; în el scria că Leamas este funcţionar şi că este necăsătorit. Ţinându-l în mână pentru prima oară, Leamas se simţea puţin emoţionat. Era ca şi când s-ar fi căsătorit: orice s-ar fi întâmplat, nimic nu avea să mai fie la fel.

— Dar bani? întrebă Leamas.

— N-o să ai deloc nevoie. Firma plăteşte.

Capitolul 8

Le Mirage

 

Era frig în dimineaţa aceea; ceaţa inconsistentă era umedă şi cenuşie, şi-ţi pătrundea în piele. Aeroportul îi amintea lui Leamas de război: maşinării, pe jumătate ascunse în ceaţă, aşteptându-şi răbdătoare stăpânii; voci răsunătoare şi ecourile lor, strigătul neaşteptat şi ţăcănitul neobişnuit al unor tocuri de femeie pe pavajul de piatră; huruitul unui motor care ar fi putut fi în coasta ta. Peste tot, acel aer conspirativ care se naşte între oamenii treziţi de cu zori - aproape un aer de superioritate, venind din experienţa comună a celor care au văzut noaptea risipindu-se şi dimineaţa venind. Membrii personalului aveau mina aceea misterioasă inspirată de lumina zorilor şi animată de frig, tratându-i pe pasageri şi pe bagajele lor cu acea detaşare a oamenilor întorşi de pe front: muritorii de