Kiever îi făcuse rost de bagaje lui Leamas. Era un amănunt nostim: lui Leamas îi plăcu. Pasagerii fără bagaje atrăgeau atenţia, şi asta nu făcea parte din planul lui Kiever. Trecură de verificarea de la ghişeul companiei aeriene şi urmară indicatorul către controlul paşapoartelor. A fost un moment ridicol când s-au rătăcit, iar Kiever a fost nepoliticos cu un hamal. Leamas bănuia că Sam Kiever era îngrijorat din cauza paşaportului. „Nu trebuie să fie, cugetă Leamas, nu-i nimic în neregulă cu el.“

Poliţistul de la paşapoarte era un tinerel scund, cu cravată tipică pentru Serviciul de Informaţii al Armatei şi cu o insignă misterioasă prinsă la rever. Avea o mustaţă roşcată şi un accent din nord, pe care îl urâse toată viaţa.

— Veţi fi plecat pentru mult timp, domnule? îl întrebă pe Leamas.

— Vreo două săptămâni, răspunse Leamas.

— Va trebui să aveţi grijă, domnule. Paşaportul dumneavoastră expiră pe 31.

— Ştiu, replică Leamas.

Merseră unul alături de celălalt spre sala de aşteptare pentru pasageri. Pe drum, Leamas îi zise:

— Eşti o pacoste pe capul omului, şi suspicios pe deasupra, nu-i aşa, Kiever? iar celălalt râse încetişor.

— Nu te putem lăsa de capul tău, nu? Nu e prevăzut în contract, ripostă el.

Mai aveau de aşteptat încă douăzeci de minute. Se aşezară la o masă şi comandară cafea.

— Şi ia chestiile astea de aici, adăugă Kiever, arătând spre ceştile, spre farfurioarele şi spre scrumierele folosite de pe masă.

— Trece un cărucior pe la mese, răspunse chelnerul.

— Ia-le de aici, repetă Kiever furios. E dezgustător să laşi mizeria asta aşa!

Chelnerul se întoarse pur şi simplu şi plecă. Nu se duse spre tejghea şi nu comandă cafelele lor. Kiever era livid, bolnav de furie.

— Pentru Dumnezeu, murmură Leamas, las-o baltă. Viaţa e prea scurtă.

— E un ticălos neruşinat, pufni Kiever.

— Bine, bine, dă-te în spectacol; ţi-ai ales bine momentul! N-o să ne uite ăştia niciodată.

*

*      *

Formalităţile de pe aeroportul din Haga nu le puseră probleme. Kiever părea că-şi revenise, nu mai era atât de agitat.

Devenise vesel şi vorbăreţ în timp ce parcurgeau distanţa scurtă dintre avion şi biroul vamal. Tânărul ofiţer olandez aruncă o privire superficială către bagajele şi către paşapoartele lor, apoi, cu o voce joasă, guturală, le ură într-o engleză greoaie:

— Vă doresc un sejur plăcut în Olanda!

— Mulţumesc, răspunse Kiever, pe un ton aproape prea îndatoritor, mulţumesc foarte mult!

De la biroul vamal străbătură un coridor până în sala de sosiri, în partea cealaltă a clădirilor aeroportului. Kiever se îndrepta către ieşirea principală, printre grupurile mici de călători care aruncau priviri neatente spre vitrinele buticurilor pline de parfumuri, de aparate de fotografiat şi de fructe. Când trecură prin uşa rotativă din sticlă, Leamas privi înapoi. La chioşcul de ziare, adâncit într-un exemplar din Continental Daily Mail, stătea un omuleţ cu ochelari şi cu înfăţişare de broscoi, un tip serios şi îngrijorat. Avea aerul unui funcţionar public. Ceva de genul ăsta.

*

*      *

În parcare îi aştepta o maşină, un Volkswagen cu număr olandez, condus de o femeie care nici nu îi băgă în seamă. Conducea încet, oprindu-se întotdeauna dacă semaforul era pe galben, iar Leamas bănuia că fusese instruită să conducă aşa, şi că erau urmaţi de o altă maşină. Se uită în oglinda laterală să vadă dacă recunoaşte maşina, dar fără succes. La un moment dat văzu un Peugeot negru cu numere diplomatice, dar, când virară la un colţ, în spatele lor era doar o furgonetă de mobilă. Cunoştea foarte bine Haga din timpul războiului, şi încerca să-şi dea seama încotro se îndreptau. Bănuia că se îndreptau spre nord-vest, spre Scheveningen. În curând lăsară suburbiile în urmă, apropiindu-se de un cartier de vile care mărgineau dunele înşirate de-a lungul falezei. Se opriră acolo. Femeia coborî, lăsându-i în maşină, şi sunară la soneria unui bungalow mic de culoare crem, care se afla la capătul apropiat al şirului. Pe verandă atârna o firmă din fier forjat, pe care scria cu litere gotice de un albastru-deschis: Le Mirage. În fereastră se găsea un afiş care anunţa că toate camerele sunt ocupate.

Uşa a fost deschisă de o femeie binevoitoare, plinuţă, care îşi îndreptă privirea spre maşina în care se aflau ei. Privind înainte, coborî pe alee spre ei, zâmbind încântată. Îi amintea lui Leamas de o mătuşă bătrână care-l bătuse odată, când era copil, pentru că-i deşirase nişte sfoară.

— Drăguţ din partea voastră că aţi venit, exclamă ea. Suntem atât de bucuroşi că aţi venit!

Cu Kiever în frunte, au urmat-o în bungalow. Şoferiţa se întoarse la maşină. Leamas aruncă o privire în josul străzii pe care veniseră; o maşină neagră, un Fiat poate, sau un Peugeot, se oprise la câteva sute de metri depărtare. Din ea cobora un bărbat în impermeabil.

Odată intraţi în hol, femeia îi strânse cu căldură mâna lui Leamas.

— Bine aţi venit, bine aţi venit la Le Mirage. Aţi călătorit bine?

— Foarte bine, răspunse Leamas.

— Aţi venit cu avionul sau pe mare?

— Cu avionul, vorbi Kiever. Un zbor lin, fără probleme.

Ai fi zis că e proprietarul companiei aeriene.

— O să vă pregătesc masa, anunţă femeia. Un prânz special. O să vă fac ceva foarte bun. Ce să vă aduc?

— A, pentru numele lui Dumnezeu, mormăi Leamas în barbă, şi în clipa aceea soneria a sunat din nou.

Femeia se duse repede la bucătărie; Kiever deschise uşa de la intrare.

*

*      *

Purta o haină de ploaie cu nasturi din piele. Era cam de înălţimea lui Leamas, dar mai în vârstă. Leamas îi dădu cam cincizeci şi cinci de ani. Faţa lui avea o pronunţată tentă cenuşie şi riduri adânci; era posibil să fi fost soldat. Întinse mâna spunând:

— Numele meu este Peters. Degetele lui erau prelungi şi fine. Aţi avut o călătorie plăcută?

— Da, răspunse repede Kiever; chiar lipsită de peripeţii.

— Eu şi domnul Leamas avem multe de discutat; nu cred că e nevoie să te reţinem, Sam. Ai putea să iei Volkswagenul şi să te întorci în oraş.

Kiever zâmbi. Leamas observă uşurarea din zâmbetul lui.

— La revedere, Leamas, îl salută Kiever pe un ton glumeţ. Succes, bătrâne!

Leamas încuviinţă din cap, ignorând mâna întinsă a lui Kiever.

— La revedere, repetă Kiever şi ieşi fără zgomot pe uşa din