fel ca solniţele de sare şi de piper şi ca micile cutii de chibrituri pentru fumători. Pe faţa de masă albă erau împrăştiaţi trandafiri din seră şi, pentru o notă teatrală, Bea lăsase să atârne ferigi delicate de pe candelabre până la piramidele de struguri de pe tipsiile de aur.

Se aşezară cu toţii, episcopul rosti rugăciunea, iar Fitz se relaxă. O petrecere care începea bine continua aproape întotdeauna cu succes. Vinul şi mâncarea îi făceau pe oameni mult mai puţin dispuşi să găsească nod în papură.

Meniul era deschis de aperitive ruseşti, în semn de curtoazie pentru ţara de origine a lui Bea: biscuiţi cu caviar şi smântână, triunghiuri de pâine prăjită şi peşte afumat, tartine cu hering afumat, toate servite cu şampania Perrier-Jouët din 1892, care era fină şi delicioasă, aşa cum îi promisese Peel. Fitz era cu ochii pe Peel, iar acesta stătea cu ochii pe rege. De îndată ce Majestatea Sa lăsa jos tacâmurile, majordomul îi lua farfuria, iar acesta era semnalul pentru ca ceilalţi lachei să debaraseze masa. Oaspeţii care nu îşi terminaseră încă felul erau nevoiţi să îl abandoneze, din respect pentru monarh.

Urmă supa, servită cu un vin de Xeres sec din Sanlúcar de Barrameda. Peştele ales era calcan şi fu însoţit de un vin vechi Meursault Charmes, cu un gust ca de aur. La medalioanele de miel galez, Fitz alesese un Château Lafite din 1875 – soiul din 1870 nu era gata încă de băut. Vinul roşu continuă să fie servit cu pateul din ficat de gâscă care urma şi cu ultimul fel de mâncare pe bază de carne – prepeliţe cu struguri coapte în aluat franţuzesc.

Nimeni nu mâncă totul. Bărbaţii luară ce le plăcea mai mult, ignorând restul. Femeile ciuguliră dintr-un fel sau două. Multe farfurii se întoarseră neatinse la bucătărie.

Urmă apoi o salată, un desert, un aperitiv, fructe şi fursecuri. Într-un final, prinţesa Bea ridică discret din sprânceană către regină, care răspunse cu o înclinare aproape imperceptibilă a capului. Se ridicară amândouă în picioare, toţi cei prezenţi le urmară exemplul, iar doamnele ieşiră din încăpere.

Bărbaţii se aşezară din nou, lacheii aduseră cutii cu trabucuri, iar Peel amplasă un clondir cu coniac de Ferreira din 1847 lângă mâna dreaptă a regelui. Fitz trase cu nesaţ dintr-un trabuc. Lucrurile mergeau bine. Regele era cunoscut pentru firea sa nesociabilă, simţindu-se confortabil doar în prezenţa bătrânilor săi camarazi din vremurile fericite când se afla în marină, însă în seara aceea fusese fermecător şi nimic nu mersese prost. Sosiseră chiar şi portocalele.

Fitz vorbise mai devreme cu Sir Alan Tite, comisul regelui, un fost ofiţer de armată cu favoriţi demodaţi. Se înţeleseseră ca a doua zi regele să se întâlnească între patru ochi, câte o oră, cu fiecare dintre bărbaţii de la masă, care aveau cu toţii informaţii preţioase despre guvernele ţărilor lor. În seara aceea însă, Fitz trebuia să spargă gheaţa cu o discuţie generală despre politică. Îşi drese glasul şi i se adresă lui Walter von Ulrich:

— Walter, noi doi suntem prieteni de cincisprezece ani – am învăţat împreună la Eton. Se întoarse spre Robert: Iar pe vărul tău îl cunosc din studenţia noastră, când noi trei împărţeam acelaşi apartament în Viena.

Robert zâmbi şi încuviinţă. Lui Fitz îi plăceau amândoi: Robert era un tradiţionalist, ca Fitz; Walter, deşi nu era la fel de conservator, era foarte inteligent.

— Acum aflăm că lumea vorbeşte despre un război între ţările noastre, continuă Fitz. Chiar există şanse să se întâmple o asemenea tragedie?

Walter răspunse:

— Dacă discuţiile despre război îl pot face să devină real, atunci da, putem vorbi despre un război, căci toată lumea pare să se pregătească pentru unul. Însă chiar există un motiv real? Eu unul nu îl văd.

Gus Dewar ridică mâna, uşor nesigur. Fitz îl plăcea pe Dewar, în ciuda înclinaţiilor sale liberale. Americanii erau obraznici de obicei, însă Gus era manierat şi puţin timid. De asemenea, era şi surprinzător de bine informat. El zise:

— Marea Britanie şi Germania au multe motive de dispută.

Walter se întoarse spre el.

— Aţi putea să-mi daţi un exemplu?

Gus suflă fumul de la trabuc.

— Rivalitatea navală.

Walter dădu din cap.

— Kaizerul meu nu crede că există o lege lăsată de Dumnezeu care să spună că flota germană ar trebui să rămână mai mică decât cea britanică pentru totdeauna.

Fitz privi neliniştit spre rege. Monarhul ţinea nespus la flota regală şi s-ar fi putut simţi ofensat. Pe de altă parte, kaizerul Wilhelm era vărul său. Tatăl lui George şi mama lui Willy erau fraţi, fiind amândoi copiii reginei Victoria. Fitz fu uşurat să constate că Majestatea Sa zâmbea cu indulgenţă.

Walter continuă:

— Acest subiect a provocat fricţiuni în trecut, însă în ultimii doi ani ne-am înţeles, în mod informal, asupra mărimilor relative ale flotelor noastre.

Dewar spuse:

— Atunci rivalitatea economică?

— Este adevărat că Germania devine tot mai prosperă pe zi ce trece, iar curând ar putea ajunge din urmă producţia economică a Marii Britanii şi a Statelor Unite. Dar de ce ar fi asta o problemă? Germania este unul dintre cei mai mari clienţi ai Marii Britanii. Cu cât avem mai mult de cheltuit, cu atât cumpărăm mai mult. Forţa noastră economică este un factor pozitiv pentru industriaşii britanici!

Dewar încercă din nou:

— Se zvoneşte că Germania şi-ar dori mai multe colonii.

Fitz se uită din nou la rege, întrebându-se dacă nu cumva acesta era deranjat de faptul că discuţia era monopolizată de cei doi; însă Majestatea Sa părea să fie fascinat de discuţie.

Walter spuse:

— Au existat războaie pentru controlul coloniilor, mai ales în ţara dumneavoastră, domnule Dewar. Însă în ziua de azi cred că suntem în stare să lămurim asemenea dispute fără să mai apelăm la arme. Acum trei ani, Germania, Marea Britanie şi Franţa s-au ciorovăit în privinţa Marocului, însă disputa a fost rezolvată fără război. Mai recent, Marea Britanie şi Germania au ajuns la o înţelegere cu privire la chestiunea spinoasă a căii ferate din Bagdad. Dacă o să continuăm în aceeaşi manieră, nu vom ajunge la război.

Dewar spuse:

— Îmi permiteţi să folosesc termenul de militarism german?

Era o remarcă puţin cam dură şi Fitz tresări.

Walter se îmbujoră, dar răspunse pe un ton calm:

— Vă apreciez francheţea. Imperiul German este dominat