III - EXPERTIZA MEDICALĂ ŞI UN FUNT DE ALUNE

Expertiza medicală nu reuşi nici ea să atenueze cât de cât vina ce i se aducea inculpatului. De altfel, se pare că nici Fetiukovici, după cum se constată mai târziu, nu era prea convins c-o să dea vreun rezultat. Această formalitate fusese admisă, de fapt, numai datorită insistenţelor Katerinei Ivanovna, care adusese special de la Moscova o somitate a lumii medicale. Fireşte, apărarea n-avea nimic de pierdut, putea cel mult să câştige teren. Cu toate astea, din pricina divergenţei intervenite între medicii consultanţi, lucrurile luară până la urmă o întorsătură comică. Medicii propuşi pentru expertiza erau: faimosul practician adus de la Moscova, doctorul Herzenstube şi tânărul ucenic al lui Esculap, Varvinski. Ultimii doi figurau, de altminteri, ca martori în proces la propunerea procurorului. Dintre experţi, doctorul Herzenstube fu audiat cel dintâi. Era un bătrânel de vreo şaptezeci de ani, scund şi îndesat, cu părul cărunt şi o chelie destul de pronunţată, care se bucura de o bună reputaţie în localitate, unde era preţuit şi respectat de toată lumea. Extrem de conştiincios din punct de vedere profesional, Herzenstube era în acelaşi timp un om de ispravă şi foarte evlavios, un fel de herrnhutter sau „frate morav”. Stabilit de mult la noi în oraş, medicul ştiuse totdeauna să-şi păstreze demnitatea. Bun la suflet, îngrijea fără plată bolnavii lipsiţi de mijloace, intrând în orice cocioabă, ba uneori lăsând pacientului chiar şi bani pentru medicamente. În schimb, era încăpăţânat ca un catâr; dacă-i intra ceva în cap, nu era chip să-l clinteşti nici cu o iotă. Pe de altă parte, tot oraşul aflase că, deşi venit numai de câteva zile în mijlocul nostru, ilustrul medic moscovit îşi permisese să facă unele aprecieri extrem de jignitoare pe seama lui Herzenstube. Şi nu numai o singură dată; cu toate că somitatea moscovită lua douăzeci şi cinci de ruble pentru vizită, nici mai mult, nici mai puţin, se găsiseră destui bolnavi care să-i solicite consultaţii. Toţi aceştia, fireşte, erau pacienţii doctorului Herzenstube, iar faimosul practician nu se sfia să critice foarte caustic tratamentele prescrise de dânsul; ba până la urmă, de câte ori era chemat la vreun bolnav, nici nu apuca bine să intre pe uşă, şi întreba: „Cine te-a doftoricit? Herzenstube? He-he!”. Lucru care nu se putea să nu ajungă la urechile celui în cauză. Aşadar, cum spuneam, experţii se prezentară rând pe rând în faţa instanţei. Doctorul Herzenstube declară ritos că „facultăţile pishice ale inculpatului prezentau o evidentă anomalie.” După ce făcu apoi o serie de consideraţii pe care cred că nu e cazul să le reproduc, adăugă în încheiere că această anomalie rezulta nu numai din antecedentele acuzatului, ci chiar din comportarea lui în instanţă. Rugat să precizeze ce anume i se păruse atât de curios în atitudinea lui Mitea, bătrânul medic mărturisi cu toată sinceritatea şi cu o incomparabila candoare că, atunci când intrase în sală, acuzatul avusese „un aer foarte ciudat, cu totul nepotrivit cu împrejurările; mergea ţeapăn ca un soldat, uitându-se drept înainte, când logic ar fi fost să privească în sală, spre stânga, în partea unde se aflau doamnele, fiind un binecunoscut admirator al sexului frumos şi, deci, în momentul acela, ar fi trebuit să fie preocupat exclusiv de părerea cucoanelor”, afirmă în concluzie bătrânelul în limbajul lui caracteristic. Trebuie să spunem că doctorul Herzenstube vorbea cu multă plăcere ruseşte, dar nu ştiu cum se făcea că toate frazele lui sunau ca şi cum ar fi fost traduse din germană, ceea ce însă pe dânsul nu părea să-l incomodeze câtuşi de puţin. Toată viaţa lui medicul fusese convins că vorbeşte impecabil limba ţării, „mai corect chiar decât autohtonii”. Şi mai cu seamă avea obiceiul să citeze la tot pasul câte un proverb, adăugind de fiecare dată că dictoanele ruseşti sunt cele mai frumoase şi mai expresive din lume. În plus, distrat cum era, în focul discuţiei adesea i se întâmpla să uite cuvintele cele mai uzuale, pe care le cunoştea foarte bine, dar care Dumnezeu ştie de ce îi zburau pe negândite din minte. La fel păţea, de altfel, şi când vorbea graiul său matern: la un moment dat începea să-şi fluture mâna prin faţa ochilor, ca şi cum ar fi vrut să prindă din zbor o expresie ce-i scăpa, şi cu nici un preţ nu s-ar fi înduplecat să continue până nu şi-o reamintea. Observaţia lui că inculpatul; ar fi trebuit să arunce ocheade doamnelor atunci când intrase pe uşă stârni o rumoare veselă în sală. Herzenstube se bucura de toată, simpatia cuconetului nostru, cu atât mai mult cu cât se ştia că, evlavios şi pudic din fire, bătrânul holtei avea un adevărat cult pentru femei, pe care le socotea nişte fiinţe ideale, superioare. Cu atât mai mare fu, aşadar, surpriza pe care o produse constatarea lui neaşteptată.

La rândul său, ilustrul reprezentant moscovit al medicinii confirmi tranşant şi autoritar că într-adevăr starea psihică a inculpatului era anormală „în cel mai înalt grad”. După care vorbi pe larg şi într-o formă savantă despre diverse stări morbide şi”manii”, pentru a declara în concluzie că, după toate informaţiile culese de el, acuzatul avusese cu certitudine chiar cu câteva zile înainte de a fi arestat manifestări maladive şi ca savârşise crima aproape involuntar, deşi era perfect lucid m momentul acela, fiind incapabil să se împotrivească impulsului morbid ce-l stăpânea. Pe lângă alte manifestări maladive, medicul constatase că inculpatul mai era şi maniac, ceea ce, după opinia domniei-sale, putea fi un prim simptom de alienaţie mintală. (Nota bene. Am căutat să rezum prelegerea ilustrului medic, care s-a exprimat în termeni foarte savanţi, ca un adevărat specialist în materie.) „Toate acţiunile lui sunt într-o flagrantă contradicţie cu bunul-simţ şi logica, continua el. Lăsând deoparte lucrurile pe care nu le-am văzut cu ochii mei, crima şi toate celelalte împrejurări ale acestei catastrofe, pot să vă spun că, stând de vorbă cu el acum două zile, tot timpul cât