aflase de la cineva că depoziţia lui fusese defavorabilă acuzatului şi era supărată foc pe el. Discursul plin de o nobilă însufleţire al domnului Rakitin, tiradele sale împotriva iobăgiei şi a haosului social zăceau doborâte la pământ, definitiv şi iremediabil. Fetiukovici părea satisfăcut: primise pe neaşteptate un ajutor providenţial. Depoziţia Gruşenkăi fu relativ scurtă, deoarece martora n-avea de unde să cunoască alte date decât cele ştiute de toţi. În schimb, asupra publicului făcu o impresie cât se poate de proastă. Sute de priviri; dispreţuitoare se aţintiră asupra ei în momentul când, terminând tot ce avea de spus, luă loc în sală, la o distanţă respectabilă de Katerina Ivanovna. În timp ce răspundea la întrebări, Mitea stătuse neclintit ca o stană de piatră în boxă, cu ochii pironiţi în pământ, fără să scoată o vorbă.

În sfârşit, venise şi rândul lui Ivan Fiodorovici să fie audiat.

 

 

V - CATASTROFA

 

Trebuie să menţionez că Ivan fusese chemat înaintea lui Aleoşa. Grefierul însă îi adusese la cunoştinţă preşedintelui că, din cauza unei indispoziţii subite sau a unei crize neaşteptate, martorul nu putea să se prezinte, dar că de îndată ce se va simţi mai bine va fi în măsură să-şi facă depoziţia. Lucrul acesta nu se află decât mai târziu; la început nimeni nu-i dăduse vreo atenţie. Astfel încât apariţia lui, în primul moment, trecu aproape neobservată. Martorii principali, printre care se numărau şi cele două rivale, fuseseră audiaţi, iar curiozitatea publicului, satisfăcută. Lumea începea să dea semne de oboseală. Mai erau câteva persoane care aşteptau să fie chemate în faţa instanţei şi ale căror declaraţii, după tot ceea ce se spusese mai înainte, nu putea să prezinte vreo importanţă deosebită, nici să aducă vreun element nou.

Timpul trecea.

Ivan Feodorovici se apropie de bară cu o încetineală exasperantă, fără să privească pe nimeni, cu capul în pământ, ca ţi când ar fi cumpănit ceva în minte. Era corect îmbrăcat, dar avea un aer bolnăvicios, aşa cel puţin îmi făcea impresia, se citea o suferinţă ascunsă pe obrazul lui pământiu, ca de muribund. Într-un târziu abia, ridică agale ochii şi roti o privire tulbure prin sală. În momentul acela Aleoşa sări brusc în picioare, scăpând un geamăt care îmi stăruie şi acum in urechi, deşi nimeni aproape sau prea puţini l-au auzit.

Preşedintele atrase atenţia martorului că, nefiind obligat să facă o depoziţie sub prestare de jurământ, are dreptul să nu răspundă la întrebări dacă nu vrea, dar că, bineînţeles, este dator să spună ce-i dictează conştiinţa etc, etc. Ivan Feodorovici îl asculta, privindu-l cu ochii împăienjeniţi. Deodată, pe chipul lui prinse a flutura un zâmbet şi, în clipa când preşedintele, care se uita la el cu mirare, termină de vorbit, Ivan Feodorovici izbucni într-un hohot de râs.

— Altceva? întrebă el incisiv.

Publicul încremeni, bănuind o întorsătură neaşteptată. Preşedintele părea îngrijorat.

— Poate că... nu vă simţiţi încă restabilit?... Întrebă el, căutându-l din ochi pe grefier.

— Puteţi fi liniştit, excelenţă, mă simt destul de bine, şi sunt chiar în măsură să vă împărtăşesc unele lucruri interesante, răspunse calm şi cât se poate de ceremonios Ivan Feodorovici.

— Aveţi ceva deosebit să ne comunicaţi? întrebă în continuare preşedintele, păstrând încă o umbră de îndoială.

Martorul puse din nou ochii în pământ şi stătu aşa câteva clipe, apoi ridică fruntea şi răspunse şovăitor:

— Nuuuu... nimic deosebit.

I se puseră câteva întrebări la care răspunse cu jumătate de gură şi foarte laconic. Tot ce spunea era logic şi natural, dar se vedea că i-e silă să vorbească şi parcă din ce în ce i se făcea mai lehamite. De cele mai multe ori se mulţumi să răspundă: „Nu ştiu”. Bunăoară, nu ştia nimic despre răfuielile băneşti dintre Dmitri Feodorovici şi taică-său. „Şi nici nu m-au interesat vreodată”, adăugă el. Îl auzise într-adevăr pe acuzat proferând ameninţări la adresa bătrânului, iar despre plicul cu bani aflase de la Smerdeakov.

— Mereu acelaşi lucru, rosti el la un moment dat cu o figură obosită, întrerupându-se la mijlocul unei fraze. Nu am nimic nou să vă spun.

— Văd că sunteţi slăbit şi înţeleg foarte bine sentimentele dumneavoastră... Încuviinţă preşedintele.

Adresându-se apoi procurorului şi apărării, se interesă dacă mai au de pus vreo întrebare martorului, când deodată Ivan Feodorovici se rugă cu o voce istovită:

— Daţi-mi voie să mă retrag, excelenţă, mă simt foarte rău.

Şi fără să mai aştepte asentimentul preşedintelui, se îndreptă spre ieşire. După câţiva paşi însă se opri locului, ca şi când ar fi chibzuit ceva în sinea lui, zâmbi uşor şi se întoarse din drum.

— Îmi cer iertare, execelenţă, dar am făcut şi eu ca mireasa aceea de la ţară... Ştiţi... care zicea: „Dacă vreau, mă gătesc, dacă nu vreau, nu mă gătesc!” Toată lumea umbla după ea cu sarafanul şi să-i prindă vălul pe cap să meargă la cununie şi ea o ţinea una şi bună: „Dacă vreau, mă gătesc, dacă nu vreau, nu mă gătesc!” E o ilustrare a umorului nostru popular...

— Ce vreţi să spuneţi? întrebă preşedintele încruntat. – Veţi vedea imediat, zise Ivan Feodorovici, scoţând cu o mişcare bruscă din buzunar un teanc de bancnote. Poftim banii... banii care erau în plicul acela (şi arătă cu capul spre masa pe care se aflau corpurile delicte). Suma pentru care a fost ucis tatăl meu. Unde să-i pun? Domnule grefier, fii bun te rog şi dă-i dumneata mai departe.

Grefierul se apropie să ia teancul pe care-l întinse apoi preşedintelui.

— Dar cum se face c-au ajuns în mâinile dumneavoastră... dacă sunt într-adevăr banii cu pricina? se miră preşedintele.

— Mi i-a încredinţat chiar ucigaşul, adică Smerdeakov. Am fost pe la el aseară, înainte de a se fi spânzurat. El l-a omorât pe tata, nu fratele meu. El a săvârşit crima, îndemnat de mine... Cine nu doreşte moartea tatălui său?...

— Sunteţi în toate minţile? rosti fără să vrea preşedintele.

— Ba bine că nu! Am mintea întreagă, vă garantez... Întreagă şi ticăloasă, la fel de întreagă şi de ticăloasă ca şi a dumneavoastră, ca şi minţile acestor... rrrâturi! scrâşni el dispreţuitor şi cu ură, întorcându-se subit cu faţa spre public. Toţi şi-au ucis părinţii şi acum uite ce mutre înspăimântate