preşedintele la rândul său va fi transmis mai departe documentul proaspăt comunicat completului de judecată, procurorului, juraţilor, precum şi avocatului apărării. Ţin minte doar că se procedă la o nouă audiere a martorei. Şi cum preşedintele se interesa blajin dacă îşi revenise, Katerina Ivanovna se grăbi să-l asigure cu înfocare:

— Sunt gata! Mă simt destul de bine ca să răspund la întrebări, insistă ea, ca şi când tot s-ar fi temut că n-o să i se dea ascultare.

I se ceru să explice mai detaliat ce era cu scrisoarea aceea şi în ce împrejurări o primise.

— Am primit-o chiar în ajunul crimei şi a fost scrisă cu o zi mai înainte, la local. Uitaţi-vă, pe dos e o notă de plată! strigă ea, gâfâind. Cu două zile deci înainte de crimă, dumnealui îmi scria biletul acesta. Mă ura, fiindcă se ştia vinovat faţă de mine, de când se încurcase cu neruşinata aceea, şi pe urmă mai era şi datoria de trei mii de ruble care-l apăsa, un motiv în plus ca să mă urască... O, fireşte, se simţea înjosit faţă de mine din pricina banilor, îi era ruşine de ticăloşia lui. Şi acum să vă spun ce a fost cu banii aceştia, vă rog, vă implor să mă ascultaţi! într-o dimineaţă, cu trei săptămâni înainte de a-l omorî pe tatăl lui, m-am pomenit cu el. Ştiam că are mare nevoie de bani şi ştiam şi pentru ce – da, da – îi trebuiau ca s-o încânte pe dezmăţata aceea să plece cu el! Eram la curent cu totul, aflasem că mă înşelase şi că avea de gând să mă părăsească şi totuşi eu însămi i-am oferit banii ăştia, eu cu mâna mea i-am dat, rugându-l, chipurile, să-i trimită la Moscova surorii mele! în momentul când i-am încredinţat suma însă m-am uitat drept în ochii lui şi i-am spus ca poate să-i expedieze şi mai încolo, când o vrea el, „chiar peste o lună”. E posibil, oare, să nu fi înţeles imediat ce înseamnă asta, când gestul vorbea de la sine: „Ai nevoie de bani ca să mă înşeli cu o femeie pierdută. Poftim, ia-i, ţi-i dau cu mâna mea, sa vedem dacă eşti chiar atât de mişel ca să-i primeşti!” Voiam să-l prind cu mâţa în sac. Şi ce credeţi c-a făcut dumnealui? I-a luat foarte frumos şi i-a risipit într-o singură noapte cu dezmăţata aceea... Şi-a dat seama însă că ştiam totul, vă garantez, şi-a dat seama chiar atunci, pe loc, că vreau numai să-l pun la încercare, să văd ce face, îi ia ori nu-i ia, şi până unde poate să meargă ticăloşia lui! Ne-am uitat aşa unul la altul, ochi în ochi, şi a înţeles, nu se putea sa nu înţeleagă! Şi totuşi, mi-a luat banii, da, i-a luat ca să-i risipească într-o noapte!

— Aşa e, Katia! izbucni Mitea din boxă. M-am uitat în ochii tăi şi am înţeles imediat că-mi întinzi o cursă ca să mă murdăresc şi totuşi am luat banii! Merit să mă dispreţuiască toată lumea, sunt un nemernic, da, dispreţuiţi-mă, cu toţii fiindcă nu merit altceva!

— Acuzat, interveni preşedintele, încă o vorbă, şi te scot din sală!

— Banii ăştia îi stăteau pe suflet, continuă Katia cu înfrigurare. Ar fi vrut să mi-i dea înapoi, dar îi trebuiau pentru femeia aceea. Iată de ce şi-a ucis tatăl, dar în loc să-mi plătească datoria, a plecat iarăşi cu ea în satul acela unde a şi fost arestat. Şi tot aşa, ca şi prima oară, a făcut praf într-o singură noapte toţi banii pe care-i furase după ce-l asasinase pe bătrân. Biletul mi-l scrisese cu o zi înainte. Era beat când l-a scris, mi-am dat seama numaidecât, şi înverşunat împotriva mea, ştiind foarte bine, fiind absolut convins că n-am să-l arăt nimănui chiar dacă ar fi săvârşit crima. Altminteri, nu s-ar fi încumetat să aştearnă asemenea lucruri pe hârtie. Era sigur că n-am să caut niciodată să mă răzbun şi că nu m-ar lăsa inima să-l nenorocesc! Citiţi-l, citiţi-l vă rog, citiţi-l cu luare-a-minte şi o să vedeţi că scrie negru pe alb tot ce îşi pusese în gând sa facă, şi cum o să-l omoare pe tatăl său, şi unde-şi ţine bătrânul banii ascunşi. Mai ales e acolo o frază asupra căreia ţin să vă atrag atenţia: „Am să-l omor, numai să plece Ivan.” Prin urmare, totul era premeditat, pusese totul la punct înainte de a săvârşi crima! insinua veninos Katerina Ivanovna, învolburată de ură, căutând să sugereze cu perfidie tribunalului ipoteza aceasta. Era evident că studiase cuvânt cu cuvânt scrisoarea sortită să joace un rol atât de nefast şi cunoştea perfect fiece trăsătură de condei. Dacă nu era beat, n-ar fi scris-o, fiindcă aţi văzut şi dumneavoastră ce minuţios e descris totul pas cu pas, exact aşa cum a procedat după aceea, când l-a asasinat! Ca şi când şi-ar fi întocmit dinainte un program!

Acuzaţiile curgeau potop şi, dezlănţuită, Katerina Ivanovna nu-şi mai găsea astâmpăr, ca şi când şi-ar fi pierdut de tot capul, nesocotind repercusiunile pe care dezvăluirile făcute în instanţă le-ar fi putut avea asupra ei personal, deşi prevăzuse din vreme toate consecinţele; cu o lună înainte chiar, cutremurată de ură, se gândea uneori aproape cu jind: „Ce-ar fi s-o citesc la proces?” Şi acum se năpustise orbeşte, ca şi când s-ar fi aruncat într-o prăpastie. Ţin minte că puţin mai apoi grefierul a citit cu glas tare scrisoarea pe care asistenţa o asculta înfiorată până în adâncul sufletului. Mitea fu întrebat la rândul său dacă recunoaşte că era într-adevăr scrisă de el.

— Da, de mine, cu mâna mea! mărturisi nefericitul. Probabil c-am fost beat, altminteri n-aş fi scris-o!... Au fost atâtea şi atâtea pricini care ne-au făcut să ne urâm unul pe altul, Katia, dar îţi jur pe ce am mai sfânt că te-am iubit, cu toată ura ce mocnea în mine, pe când tu nu m-ai iubit niciodată!

Se prăbuşi apoi pe bancă, frângându-şi mâinile disperat. Prinsă între două focuri, martora se văzu nevoită să răspundă când procurorului, când avocatului, care o asaltau