vine a pruji, ca totdeauna. Ai tot atâta minte ca în acei ani când ne-am cunoscut la Târgu-Doamnei. Frumos iarmaroc era atuncea şi feluri de feluri de şatre cu mărfuri din Ţara Nemţască şi din Ţara Leşască. Dumneata te-ai pus să te trânteşti c-un tătar gol până la mijloc, care se fudulea, pe o podină, că om mai tare decât dânsul nu s-a aflat de la Alisandru Machedon! Asemenea oameni care se luptă prin iarmaroace au dresuri, umblă unşi cu unsori descântate, ca să-ţi lunece mâna de pe trupul lor; îs raşi pe cap, ca să nu-i poţi apuca de păr; ştiu meşteşuguri ascunse de te înhaţă de dedesubt şi te zvârl în cap, cum am mai văzut că s-a întâmplat de atâtea ori. Ce ţi-a venit dumnitale să te iei la trântă cu asemenea dihanie? Din dragoste pentru mine? Ca să te fuduleşti şi să-ţi arăţi puterea? Dar aveai a lupta cu mine, nu cu acel tătar. Ei, iaca, acea minte ai avut şi te-ai luptat cu dânsul. Vrei să spui că nu te-a răpus?

— Vreau să spun.

— Însă putea să te răpuie; şi atuncea nu mai eram comisoaia Ilisafta şi n-aveam patru feciori şi cu acesta care nu mai vine al cincilea. Adicătelea avem unul pe care l-am prăpădit şi de aceea ne-a venit acest mezin în loc. Dar părinţii au asemenea minte, că vor să-l piardă şi pe acesta. Care-i acolo? Tu eşti, nană Chiră? Ce vă mai trebuie, de nu-mi lăsaţi şi mie o leacă de tihnă la o zi ca asta? Să stau liniştită, să tac, să nu spun nimica şi să n-aud nimica. Ce vă mai trebuie de la cămară? Iaca vin.

Ştiu, cât ai stat singur, cinstite comise, ai oftat că ai scăpat de mine. Însă eu m-am întors, că alt loc, pentru puţină hodină, n-am în altă parte. Mi-am adus aminte de alta. Acu cinci ori şase ani...

— Trebuie să fie mai de mult.

— Nu. Se împlinesc tocmai şase ani la Sân-Petru. Eram în Târg, sub Cetate. La Petrea Gotcu, nuntă a unei surori a lui. Băietul cel mititel al lui Petrea Gotcu a căzut în fântână.

— Ce-a căutat a aflat. L-a scos ud şi i-a tras tatu-său o bătaie, cum se cuvine.

— Lasă asta. Vorbesc de câte se pot întâmpla copiilor.

— Acela era de şase ani. Ionuţ e bărbat.

— Cine spune asta? Apoi când erai în vârsta lui nu te-ai luat la trântă cu tătarul în iarmaroc la Târgu-Doamnei? Ce minte a fost aceea? Şi după asta, la două zile, n-ai sărit peste zăplaz la curtea tătuţei şi n-ai venit la fereastra mea, ca să-mi spui ceva la ureche? Minte-i asta? Te-au simţit cânii şi au sărit hămăind care dincotro? S-au sculat slujitorii cu ciomege, crezând că au intrat hoţii? A trebuit să te caţări pe stâlpul cerdacului şi să te vâri pe sub streşină, în pod. Încât era o mirare de ce bat cânii la fereastra mea. Am spus o minciună, că am văzut pe cineva venind în fugă de la grajduri şi sărind zaplazul prin dreptul ferestrei mele. Au fost chemaţi toţi slujitorii şi robii la poruncă; i-au numărat; nu lipsea nimene. Trebuie să fie vreun duh necurat, am zis eu; de aceea cânii nu mai contenesc. Pe urmă am mărturisit părintelui Dumitru întâmplarea şi el mi-a făcut rugăciunea de iertare.

— Nu erai vinovată.

— Atuncea n-am avut nici o vină. Dar la un an după aceea n-ai tăiat o gratie?

— Atuncea n-au lătrat cânii. Le-am dat câlţ cu smoală, de şi-au încleştat fălcile.

— N-ai tăiat o gratie? Şi n-ai intrat la mine în ietăcel? M-am spăriat aşa de cumplit, încât mi s-au încleştat fălcile şi mie, şi n-am putut da un strigăt. Spune dac-a fost minte, asta, la dumneata!

— Atuncea n-ai mărturisit părintelui Dumitru.

— Parcă despre asta-i vorba? E vorba că umblă un copii, pe drum primejdios, la vreme de noapte, şi cine ştie ce i se poate întâmpla! Nu l-am prăpădit oare pe unul tot pentru nebunii? Dare-ar fi dat Dumnezeu să nu mai fi avut trecere şi stare în Ţara Moldovei acea grecoaică Sofia, din pricina căreia vărs şi astăzi lacrimi.

— Sofia însamnă, greceşte, înţelepciune.

— Asta-i altă dovadă de minte la dumneata, că zâmbeşti când m-auzi suspinând şi mă vezi lăcrămând. Cunosc toate câte le-ai pregătit să mi le spui, că acea muiere n-a fost cu nimica vinovată dac-a fost dragă la doi fraţi, că aşa a fost voia lui Dumnezeu, că monahul şi-a găsit împăcare şi primire bună întru cele dumnezeieşti; toate le-am ascultat şi iar le-am ascultat; şi nici unele din ele n-au fost ca o apă bună, să-mi stînga amărăciunea. Am să te întreb şi dumneata să-mi răspunzi cu dreptate, fără-să-ţi jimbezi dinţii în barbă, — ştiu că încă-s tari şi sfarmi cu ei alune — să-mi răspunzi cu dreptate, ce-a căutat ea din ţara ei, de la Chios, să vie la Moldova? Vrei să spui că au tăiat turcii pe tatu-său şi pe mă-sa şi ea a venit la un unchi al ei, negustor la Galaţi? Eu nu vreau să cunosc asta: trebuia să rămâie la Chios. Dac-ar fi furat-o turcii, ar fi nenorocit nişte păgâni, nu mi-ar fi pricinuit mie supărare şi n-ar fi tulburat două suflete de creştini. Dar hai să zicem că a venit la Galaţi, la un unchi al ei. Cine a pus-o să nu şadă locului, la Galaţi? Şi de ce numaidecât a trebuit să se afle la târgul Bârladului, când măria sa a coborât în Ţara-de-Jos, să orânduiască lucrurile şi în acea parte de lume? Nu s-a arătat numai lui Simion; s-a arătat şi lui Nicoară. Nu i-a plăcut numai un boier tânăr al mărei sale; i-au plăcut doi. În zilele de frupt primea pe unul, în zilele de post pe altul. Mai era o deosebire: că unul intra căţărându-se pe-o fereastră, şi altul venea printr-o grădină, din altă uliţă. Duminica, fiind zi de hodină pentru dânsa, feciorii n-au putut răbda, pentru frumuseţea ei şi pentru focul pe care-l aveau — sămănând întru aceasta cu cineva anume! —