că şi. Degetele instalate sub planşeu au supravieţuit. Rebelele au spart cimentul de viespe, redeschizând pasajul în granit şi au reluat livrările de hrană.

103 683 este întrebată dacă n-ar vrea să devină şi ea, la rândul ei, o rebelă. Luptătoarea ezită, dar, ca întotdeauna, curiozitatea e mai puternică, încât înclină antenele pe spate, în semn de acceptare. Toată lumea se felicită, fericită. Mişcarea numără de-acum în rândurile sale o luptătoare care a ajuns până la marginea lumii. I se propun numeroase trofolaxii; 103 683 nu mai ştie încotro să-şi îndrepte labiala. Toate sărutările acestea hrănitoare o fac să se încălzească de la un capăt la celălalt al corpului!

Furnica şchioapă o informează că rebelele vor lansa un comando însărcinat să fure nişte furnici-cisternă şi să le ducă sub planşeu, pentru a le putea hrăni mai bine pe Degete. Daca vrea să-l cunoască pe Doctorul Livingstone, aceasta ar fi o ocazie cât se poate de nimerită.

103 683 nu se lasă rugată de două ori. E nerăbdătoare să descopere cuibul acela al Degetelor ascuns sub Oraş şi să le vorbească. A trăit atâta amar de vreme cu obsesia. Degetelor, încât toate acestea ar trebui să o poată vindeca de "boala stărilor sufleteşti", satisfâcându-i în acelaşi timp curiozitatea.

Treizeci de luptătoare de elită se adună şi, după ce se îndoapă cu miere pentru a-şi spori puterile, se îndreaptă spre sala furnicilor-cisternă. 103 683 se află printre ele.

Numai de n-ar da peste echipele de supraveghetoare!

 

 

 

20. TELEVIZIUNE

 

Pândea tot ce intra şi ieşea.

Portăreasa stătea la post, îndărătul ferestrei întredeschise, fidelă slujbei sale.

Comisarul Méliès se apropie de ea.

― Fiţi amabilă, doamnă, pot să vă pun o mică întrebare?

Ea îşi zise că trebuia să fie vorba de vreo mustrare pentru oglinzile murdare din ascensor. Dădu, totuşi, afirmativ din cap.

― De ce vă temeţi dumneavoastră cel mai mult?

Ciudată întrebare. Stătu să chibzuiască, temându-se să nu spună vreo prostie şi preocupata să nu-şi dezamăgească locatarul cel mai celebru.

― Cred că de străini. Da, de străini. Sunt peste tot. Ne iau locurile de muncă. Ne atacă seara, la colţ de stradă. Nu sunt ca noi, ce mai! Aşa că, de unde să ştim ce e în capul lor?

Méliès dădu din cap şi-i mulţumi. Se afla deja pe scară când ea îi strigă, încă dusă pe gânduri:

― Noapte bună, domnule comisar!

Ajuns acasă, se descotorosi de pantofi şi se instală în faţa televizorului. Nimic nu putea fi mai potrivit decât televizorul pentru a opri maşinăria ce continua să i se învârtă în minte la capătul unei zile de anchetă. Când dormi, visezi, ceea ce deja e o activitate. Televizorul însă îţi goleşte mintea. Neuronii intră în vacanţă şi toate semnalizatoarele cerebrale se opresc din clipit. Un extaz în toată regula!

Apucă telecomanda.

Pe canalul 1 675, un telefilm american: "Aşa deci, Bill, nu ţi-e bine, hm? Te credeai grozav peste poate, şi acum bagi de seamă că nu eşti decât un prăpădit, la fel ca ceilalţi..."

Comută.

Pe canalul 877, publicitate: "Cu Krak-Krak, descotorosiţi-vă o dată pentru totdeauna de..."

Comută din nou.

Avea 1 825 de canale la dispoziţie, dar numai al 622-lea îl captiva seară de seară, la ora 8 fix, cu emisiunea lui vedetă, "Capcană de gândire".

Generic. Trompete. Apariţia animatorului. Aplauze.

Prezentatorul radiază de fericire:

― Ce bucurie să vă regăsim pe toţi, în casele dumneavoastră, fideli canalului nostru 622. Bine aţi venit la această a 104-a ediţie a "Capcanei de...

― ... gândire"! strigă în cor publicul din sală.

Marie-Charlotte veni să i se lipească de genunchi, cerând să fie mângâiată. Comisarul îi dădu nişte pateu de ton. Marie-Charlotte aprecia pateul de ton mai mult chiar decât mângâierile.

― Pentru cei şi cele care descoperă abia acum emisiunea noastră, voi aminti acum regulile.

Huiduieli în sală la adresa acestor nesimţiţi.

― Mulţumesc. Principiul este simplu, aşadar. Vă propunem o enigmă. (Candidatul sau candidata trebuie să-i găsească soluţia. Aceasta este "Capcana de...

― ... gândire", trâmbiţează publicul.

La fel de radios, prezentatorul continuă:

― Pentru fiecare răspuns bun, un cec de zece mii de franci plus un joker care permite încasarea celor zece mii de franci următori chiar şi după o greşeală. De mai multe luni deja, doamna... ăă... Juliette Ramirez este campioana noastră. Să sperăm că nu se va împotmoli tocmai astăzi. Vă rog să vă prezentaţi din nou, doamnă... Ramirez. Ce profesie aveţi?

― Funcţionară la poştă.

― Sunteţi măritată?

― Da, şi sunt sigură că soţul meu mă vede acum la televizor.

― În acest caz, bună seara, domnule Ramirez! Aveţi copii?

― Nu.

― Ce hobby-uri aveţi?

― Oh... cuvintele încrucişate... gătitul...

Aplauze.

― Mai tare, şi mai tare.

Doamna Ramirez o merită din plin! Aplauzele se intensifică.

― Şi acum, doamnă Ramirez, vă simţiţi gata pentru o nouă enigmă?

― Sunt gata.

― Atunci, voi deschide plicul şi vă voi citi enigma zilei.

Se aude un răpăit de tobe.

― Iată enigma: care este următoarea linie a acestei serii? Prezentatorul scrie cu o carioca nişte cifre pe o tabelă albă:

1

11

21

1211

111221

312211

 

Camera de luat vederi o prezintă în prim-plan pe candidata pe al cărei chip apare o expresie de îndoială.

― Hm! Nu e prea uşor!

― Nu vă grăbiţi, doamnă Ramirez. Aveţi timp până mâine. Dar pentru a vă ajuta, iată fraza-cheie care vă va pune pe calea cea bună. Ascultaţi cu atenţie: "Cu cât eşti mai inteligent, cu atât ai mai puţine şanse să reuşeşti."

Sala aplaudă fără să înţeleagă.

Animatorul salută:

― Telespectatoare şi telespectatori, luaţi-vă şi dumneavoastră stilourile şi apucaţi-vă de treabă! Şi acum, rămas-bun, pe mâine!

Jacques Méliès comută pe ştirile regionale. O femeie prea machiată, cu o coafură impecabilă, debita cu indiferenţă textul ce se desfăşura pe monitor: "După succesul strălucit obţinut de comisarul Jacques Méliès în afacerea Salta, prefectul Dupeyron a propus avansarea eminentului poliţist la rangul de ofiţer al Legiunii de Onoare. Aflăm din surse sigure că la nivelul Cancelariei candidatura este studiată cu toată bunăvoinţa."

Consternat, Jacques Méliès