şi dacă nimeni n-o vrea să-mi dea, atunci o să curgă sânge.» Şi iarăşi putem constata că tot ceea ce aşternuse pe hârtie în stare de ebrietate a fost adus la îndeplinire punct cu punct mai târziu, când era cu mintea limpede!”

Ippolit Kirillovici descrise cu lux de amănunte eforturile depuse de Mitea pentru a face rost de bani, ca să nu ajungă la crimă. Povesti scena cu Samsonov, apoi goana pe urmele lui Copoiu, căutând să prezinte faptele aşa cum se petrecuseră. „Istovit, batjocorit, flămând, ros de gelozie la gândul că-şi lăsase iubita fără supraveghere, temându-se că-n lipsa lui o să se ducă la Feodor Pavlovici, se înapoiază, în sfârşit, în oraş, după ce îşi vânduse până şi ceasul ca să poată pleca la drum (şi asta având – zice-se, o, numai zice-se! – o mie şi cinci sute de ruble asupra lui). Slavă Domnului, iubita lui nu fusese la Feodor Pavlovici! Iese apoi cu dânsa s-o conducă la protectorul ei Samsonov. (Curios: nu simte nici un grăunte de gelozie faţă de Samsonov, ceea ce constituie iarăşi o particularitate deosebit de interesantă în cazul de faţă!) După care aleargă într-un suflet la postul lui de observaţie din spatele casei părinteşti; ajungând acolo, află că Smerdeakov are o criză de epilepsie şi că cealaltă slugă, Grigori, zace şi el bolnav în pat, deci are câmp liber de acţiune; «semnalele» sunt la discreţia lui – ce tentaţie! Încearcă totuşi să se împotrivească ispitei şi, fără să mai stea pe gânduri, se hotărăşte să apeleze la o persoană stabilită temporar la noi în oraş, multstimata doamnă Hohlakova, care urmărea de mult cu toată compasiunea frământările lui. Doamna Hohlakova îi dă un sfat cât se poate de înţelept şi anume: să părăsească o dată pentru totdeauna viaţa de petreceri, să renunţe la o iubire nefastă, să nu mai bată zi şi noapte localurile, irosindu-şi zadarnic toată puterea tinereţii, şi să plece în Siberia, să lucreze într-o mină de aur. «Acolo energia dumitale clocotitoare, firea dumitale romantică, aventuroasă au să-şi găsească un rost.»„ După ce relată sfârşitul întrevederii cu doamna Hohlakova şi descrise scena când inculpatul descoperă pe neaşteptate că Gruşenka n-a fost la Samsonov şi furia năprasnică de care bietul om, chinuit de gelozie şi cu nervii măcinaţi, e cuprins la gândul că în momentul acela dânsa se află la Feodor Pavlovici, Ippolit Kirillovici atrase atenţia juraţilor asupra rolului fatal pe care hazardul l-a jucat în această împrejurare: „Dacă servitoarea ar fi apucat să-i spună că iubita lui e plecată la Mokroe împreună cu «fostul» dumneaei, care avea drepturi «netăgăduite» asupra sa, probabil că nu s-ar fi întâmplat nimic. Năucită de frică însă fata s-a jurat că habar n-are unde poate să fie, şi dacă inculpatul n-a ucis-o pe loc, e numai pentru că a rupt-o numaidecât la fugă, ca un nebun, pe urmele trădătoarei. Reţineţi un amănunt: deşi părea că-şi ieşise din minţi, n-a uitat totuşi să ia cu sine pisălogul de aramă! De ce tocmai pisălogul, şi nu alt obiect, de care se putea servi ca de o armă? Atunci însă când o lună întreagă te gândeşti zi de zi la o anumită eventualitate şi te pregăteşti în vederea ei, e de ajuns să-ţi cadă privirile pe un obiect care să ia în ochii tăi aparenţa unei arme ca să şi pui mâna pe el, folosindu-l ca atare. Trebuie să ţinem seama că domnia-sa o lună de zile s-a gândit la un lucru pe care să-l aibă la îndemână în momentul critic! De aceea, chiar în clipa când i-au picat ochii pe el, şi-a dat seama că pisălogul este exact ceea ce-i trebuia. Şi, deci, nu inconştient şi nici involuntar a înşfăcat de pe masa blestematul de pisălog! Iată-l, în sfârşit, în grădina caselor părinteşti, terenul este liber, martori nu există, e o noapte fără lună, peste tot numai beznă şi în sufletul său gelozia! Bănuiala că dânsa ar putea fi în casă, cu rivalul lui, poate în braţele acestuia, ba poate chiar râzând de dânsul, îi taie răsuflarea. Şi nu este vorba numai de o simplă bănuială, nicidecum, ci de o certitudine, nu mai încape nici un dubiu că-l înşeală: este acolo, în odaia cu fereastra luminată, trebuie să fie după paravan! Nefericitul se apropie tiptil de fereastră, se uită intimidat pe geam şi, potolindu-se ca prin minune, ca un copil cuminte, st grăbeşte să plece prudent, cât mai e vreme, ca să nu săvârşească un păcat, sa nu facă vreun gest nesăbuit, o nelegiuire – aşa vor cel puţin să ne demonstreze unele persoane. Noi însă, cunoscându-i atât de bine caracterul, avem destule elemente la îndemână să ne putem da seama de starea lui de spirit din momentul acela, şi mai ales ştim că dumnealui deţinea semnalele care i-ar fi deschis numaidecât uşa casei, dându-i posibilitatea să pătrundă înăuntru!” Ippolit Kirillovici părăsi deocamdată principalul obiectiv al rechizitoriului pentru a se ocupa de „semnale” şi de Smerdeakov, ca să lichideze definitiv acest incident, spulberând o dată pentru totdeauna suspiciunea ce plana asupra lui Smerdeakov, bănuit că ar putea fi autorul crimei. Treabă pe care o îndeplini cât se poate de conştiincios, în aşa fel încât toată lumea îşi dădu seama că, în ciuda dispreţului pe care-l afişa faţă de această ipoteză, procurorul îi acorda totuşi o importanţă deosebită.

 

 

VIII - DISERTAŢIE ASUPRA LUI SMERDEAKOV

 

„În primul rând, începu Ippolit Kirillovici, să vedem care este originea acestei suspiciuni? Primul care a declarat că ucigaşul nu poate fi decât Smerdeakov a fost chiar inculpatul, în momentul arestării sale; totuşi, de când a făcut aceasta declaraţie şi până în ziua de azi, n-a fost în stare să înfăţişeze nici o dovadă în sprijinul acuzaţiei sale, şi poate că dovadă ar fi prea mult spus, dar nici măcar n-a putut să invoce un fapt concret, cât de cât verosimil. Aceeaşi învinuire o ridică alte trei persoane: cei doi fraţi ai inculpatului şi doamna Svetlova. Cel mai mare dintre fraţi însă şi-a formulat acuzaţia, după cum am auzit astăzi, într-un acces de febră cerebrală, prezentând simptome neîndoielnice de