sportiv... N-am câştigat cât Wanda, dar am făcut rost de acte şi nu mi-am compromis şansele. Nici la şterpelit nu m-am aruncat. Cât să-mi ajungă de chirie, de-o piaţă... Să nu consum gang pentru un hamburger sau o pereche de ciorapi.

Bătrâna o soarbe din ochi, se prăpădeşte de atâta înţelepciune:

— Deşteaptă, mi s-a izbit mie! Zi-i scatiului{60} că te-ai măritat fată mare...

— Ca matale, nu mă pot abţine.

Codoaşa îşi saltă nasul:

— Nu mi-a stat în caracter. Sunt liberă din fire, aşa cum ne-a lăsat Dumnezeu. Ce, Adam şi Eva au trecut pe la Primărie?! Şi slavă Domnului, s-au înmulţitără de-au umplut pământul!

I-o arăt ostentativ Ninei:

— Totdeauna face aşa? M-a înnebunit de cap.

Coana Aurica e gata să-mi ardă un baston. Nu că s-ar sfii, dar n-ajunge la el. Joacă pe teren propriu şi ţine să mi-o sublinieze.

— Ascultă, Oţârică, treci pe unde medii! Întâi, că nu eu te-am căutat; al doilea — vezi bine că colaborez cu autorităţile fără să fiu în chingi, adică de răspundere civică; al treilea — eşti în bătătura mea!

— Ascultă, Coană Aurico! şi-mi proptesc ameninţător pumnii în centura de la pantaloni.

— Vorbeşte civilizat, nu cu mâinile în şolduri, ca ţaţele!

— Dacă ţii la zilele Ninei, treci în odaia cealaltă. Nu vrei, salutare!

O iau spre uşă. Nina sare cu gura:

— Ce faci, bunico, eşti bolnavă la ceafă? Pleacă ăsta şi noi cum o descurcăm?

— Pleacă pă dracu'! Nu-l lasă conştiinţa...

O cară totuşi în dormitor. Nina oftează:

— Nu ştii ce inimă are şi câte a făcut pentru mine! A furat, a flămânzit, că nici ea nu mai era tânără, ca să fac eu liceul la zi şi să-mi plătească lecţii de engleză... Gura însă nu i-o poate astupa nimeni. Unde am rămas?

— În Italia.

— Da... Ne-am reîntâlnit în Germania. Ţineam aproape, dar nu ne vedeam des din cauza poziţiei lui Helmut.

— A avut necazuri în Germania?

— Habar n-am! De fel, nu prea vorbea. Ştiam că are de gând să se instaleze în România pe cont propriu, dar nu credeam că se va decide atât de devreme. Probabil că-şi făcuse suma...

— Se întorsese de aproximativ şase luni...

— Ştiu. M-a sunat la Düsseldorf, înainte de a pleca, iar aici ne-am văzut de câte ori am venit. Am fost şi la Crocodil.

— Ai observat ceva bizar, ai avut impresia că are probleme?

Nina îşi priveşte mâinile îngrijite, dar "nefardate". Poartă doar verigheta bătută în briliante.

— Ce să-ţi spun, Cap Bob? De când am aflat c-a dat în primire, numai la ea mă gândesc. Era mai ermetică decât un sfinx, vorbea exclusiv despre afaceri. Nici nu ştiu dacă iubea pe cineva, dacă avea vreo legătură mai serioasă... Există totuşi o chestie care mi s-a părut ciudată. Când am venit în martie, m-a rugat să-i împrumut nişte bani.

— Cât?

— Cincizeci de mii de mărci. Cheltuise cu instalarea mai mult decât prevăzuse şi o agasa să rămână cu lucrarea neterminată...

— Ce e ciudat aici?

Nina îşi holbează ochişorii de păpuşă:

— Păi la cota ei, banii ăştia i-ar fi scos în Germania hocus-pocus. Fostul patron nu-şi doreşte nimic altceva decât s-o vadă din nou în localul lui!

— Deci, care-i teoria ta?

— Bănuiesc că şi-a precipitat plecarea forţată de ceva şi că îi era frică să se întoarcă.

— Dacă avea de gând să se ascundă în România, n-aş zice că a fost prea inspirată continuând să profeseze. E aici un chose care scârţâie.

Nina se întinde după ţigări:

— Vrei?

— Nu. Fii atentă şi gândeşte-te bine...

I-l descriu pe Ţeastă. Desigur, îi voi arăta şi casetele. Pe moment încerc să-l "povestesc" cum mă pricep mai bine.

— ...îţi spune ceva portretul ăsta?

Nina întoarce iute capul. Mişcarea bruscă sugerează un poney nărăvaş:

— Cap Bob, sunt sigură că l-am văzut. Are faţă de caid{61}, e prea fioros ca să-l poţi uita.

— Unde? Când?

— În martie, la Wanda în bloc. Tocmai cobora din lift. Când se uită la tine, îngheţi. Cum zice bunica, are o figură de "mi-a zâmbit de sub tramvai".

— Eşti bună să traduci?

— De mort.

Nu încape nici o îndoială, l-a văzut pe Ţeastă. Iar Ţeastă avea legături cu Wanda!

Glasul Coanei Aurica mugeşte din spatele uşii:

— P-ăla scos din formol, l-am ginit şi eu. Am ras, după aia, juma de albitură, să nu visez câş!

Mă reped spre dormitor şi deschid uşa. Bătrâna ne audiază aşezată în fotei de budoar, cu toate accesoriile la îndemână: şnaps, ţigări, Fanta şi ceva de ronţăit.

— Când l-ai văzut, gramamăl

E încă ciudoasă şi mă pune la punct:

— Fără intimităţi de persoană, nu-s gramamă cu fitecine. L-am văzut ieri, când mă dusei să anunţ vecina...

— Ai ieşit din casă? Doar te-am avertizat...

— Ho! Cât i-am ciocănit ăleia în uşă. Juma' de metru. Io-s apartamentul 38, ea-i 40. Să-i zic că am megrenă şi nu mai jucăm canastă. Ăla cobora scara. Am fost curioasă că de ce n-a luat liftu', şi-am belit ochii. Nina are dreptate. Numa' ce te uiţi la el, şi-ţi cresc aripioare. Nu mint, un sfert de ceas mi-a bătut inima după aia...

Mă întorc la Nina:

— Tu, de fapt, ce căutai ieri la Wanda?

— Vroiam să mă ascund la ea. Nu mai ştiam unde să mă duc. Pe Mihai nu vreau să-l amestec în afacerile mele, e prea periculos. Când mi-a spus ma'mare că i-ai pus cuţulan la uşă, am venit aici.

Mă pregătesc să plec. Nina se agaţă de mine:

— Cap Bob! Îmi îndreaptă o privire cuminte de clasa I primară, premiul I, cu cununiţă: ajută-mă s-o virez vie şi nevătămată, şi n-o să te uit.

Mă ridic în vârful picioarelor şi mângâi pe creştet fetiţa de premiul I. Le recomand să fie pe fază cu telefonul, să nu părăsească locuinţa, să nu deschidă uşa. Deşi nu-s ageamiţe, le atrag atenţia asupra capcanelor clasice: poştaşul, IDEB-ul, Telefoanele, fochistul blocului, femeia cu brânză şi smântână toţi falşi, fals incendiu.

Coana Aurica îşi flutură degetele inelate:

— P-astea le ştiu încă de la Notre-Dame! Acu', de la revedere, te fac o spumă la varice{62}? Ne mai înviorăm...

Nina mă conduce până la uşă. Zâmbetul îi despică obrazul de la un cercel la celălalt:

— Pleci