— Cum aşa?!

Reflex, duc mâna la buzunarul de la piept. Recreaţie! Nina îmi întinde portvizitul:

— Am vrut să-ţi arăt că nu mi-am pierdut mâna.

Coana Aurica s-a învineţit de râs.

MARŢI

Dimineaţă. Am dormit scurt. Nici trei ore. Dispoziţie slăbuţă. Bădoiu a ajuns la birou înaintea mea. Şi-a băut cafeaua, e gata trotilat. Fuşereşte listele dispărutelor, care au sosit de la Evidenţă.

Eu încă nu mă pot conecta. E o zi superbă de primăvară explozivă. Simplă constatare. Nu sunt vreun bucolic, anotimpurile n-au nici o influenţă asupra mea, nici că-mi pasă de stridenţe meteo: arşiţă, furtună sau ger siberian le percep doar sub aspect vestimentar.

Zglobilia primăvară a venit cu imense coşuri de flori. Îmi plac florile şi, în drum, am cumpărat un buchet de narcise. Cam firav, cinci firicele, dar astea sunt preţurile. Le pun într-un pahar cu apă, iar paharul, ostentativ, pe biroul meu. Babuinul mă urmăreşte cu priviri piezişe. Deschid fereastra.

— Vezi că intră muşte.

— Trăzneşte a alcool şi fum de ţigară, spun sec.

Babuinul se lasă pe spate şi scaunul pârâie. Poate vine de-a berbeleacul. Mi-ar însenina dispoziţia. Nu vine. Răsuceşte pixul între degete şi mă contemplă cu un aer gânditor:

— Ai visat urât, Superman?

— Nu discut decât chestiuni de serviciu. Ţin să-ţi amintesc că ne aflăm aici pe banii contribuabililor!

Bădoiu izbucneşte într-un râs de căpcăun. Foile din faţa lui zboară, de parcă ar fi curent în odaie.

— Ăsta-i numărul tău de la brigada artistică? Bată-te mântuirea, băi bobârnac! Banii contribuabililor! Caută-i la Caritas. Te credeam mai serios...

— Calificativele mi le dau superiorii.

Pe ultima silabă intră maiorul Demetru. E uscat, dur, tăios ca şi numele. Când pronunţ Demetru, am în faţa ochilor un cuţit cu lamă lungă şi flexibilă. După cum Bucureşti, cuvântul în sine, îmi sugerează o maşină de scris. E o ţăcăneală de-a mea...

Se uită în jur. Ochii scormonesc de parcă ar căuta un cadavru, expresia — de parcă ar fi înghiţit adineauri un lighean de melci vii. Nasul subţire îi vibrează, antenă de coleopteră. Când nu-i de faţă, i se spune Suliţă.

— Miroase a scorţişoară...

Antidotul Babuinului! Mestecă toată ziua ca să nu se simtă damful de alcool. Maiorul se miră crispat:

— Chiar în fiecare zi mergeţi la dentist?

— N-avem calciu, domnule maior, explică Bădoiu.

— Aveţi, în schimb, ficat de bronz.

Babuinul surâde. Mai reverenţios decât o face cu mine, dar degajat. Nu se pierde cu firea. Dacă-l scuipă din poliţie, îşi pune o pană la pălăria de duminică. A primit oferte serioase de bodyguard. Başca, de vreun semestru, flirtează cu ideea de a-şi deschide o agenţie de detectivi particulari. Stă în rezervă — zice el — pentru că nu are oameni pe care să se poată bizui. După capul lui, e cel mai dotat şerif din spaţiul mioritic.

Suliţă se reazemă cu fundul de pervazul ferestrei:

— Unde-aţi ajuns?

— Tocmai pregăteam raportul.

— Oral. Fără discursuri, la obiect.

Punctez faptele. Scurt, zici că sufăr de sughiţ. Aşa-i place lui Suliţă. Conversaţia lui nu cunoaşte fraze. Se exprimă în propoziţii simple, uneori şi alea eliptice.

Când e meditativ, Babuinul îşi imaginează cum se petrec lucrurile la maior acasă. Te tăvăleşti de râs. Ca să-mi acordaţi credit, precizez că eu nu râd decât la Stan şi Bran. Mai fac o excepţie pentru Mister Bean, pe care îl ajută colosal moaca. În rest, scuze! Ei zice, ei râde. Când ajung la episodul Crocodil Club, comentează alb:

— Presupun că pentru voi, asta a fost partea cea mai neplăcută a misiunii.

Bădoiu îmi strecoară o privire subţire: "Fii atent, tăticu', ce mişto fin la băiatu'!"

Îmi continuu raportul, relatând cele aflate de la Nina; ce e musai să ştie. Vine rândul Babuinului. S-a întors la Club, dar n-a reuşit să vorbească decât cu Negulescu — omuleţul cel nervos şi cosmeticat. Patronii, chipurile, nu sunt în ţară. Iar de la Negulescu, n-a aflat mare lucru. "Nu el angajează personalul, nu el se ocupă de dosarele lor. Wanda a fost o profesionistă excepţională, vestea i-a consternat pe toţi etc."

Suliţă îl întrerupe:

— De unde deţinea informaţia?

— Ieri dimineaţă, au primit un telefon anonim la Club.

— Îhî! face pe nebunul. Asta o să-l piardă. Ce-i cu "dispărutele"?

— N-am găsit nimic, spune Bădoiu şi-i întinde raportul de la Evidenţă. Nici una dintre victime nu figurează pe liste.

— Am să mă uit pe el... Îşi împleteşte mâinile la piept şi face câţiva paşi prin birou: Unu! Vom folosi fata (se referă la Nina) ca nadă. Sechestrată la domiciliu, nu ne serveşte. Doi oameni îi vor ţine umbra. Non-stop!

— Domnule maior, ne asumăm un mare risc...

— Prima condiţie de a câştiga! Există o legătură neîndoielnică între situaţia ei şi asasinarea Wandei. Ţeastă e liantul. Doi! Du casetele dansatoarei la laborator. Fotografii cu Ţeastă! Le veţi împărţi sectoriştilor, agenţilor de circulaţie, informatorilor din tagmă. Mobilizaţi cât mai mulţi oameni pe teren. Dacă nu-i aveţi, creaţi disponibilităţi. Nu omiteţi portarii marilor hoteluri şi restaurante. Atenţie la pieţe, cafeneaua cumetrelor! Trageţi cu urechea. Un om care iese din comun e totdeauna comentat. Trei! Urgenţă şi eficacitate. Patru! A nu se mai consuma — apasă —scorţişoară în orele de serviciu. Tulbură limpedea judecată.

Babuinul surâde serafic:

— Permiteţi-mi să raportez, domnule maior, părerile diferă. Sir Winston Churchill dormea cu damigeana de whisky în braţe şi a câştigat războiul!

Demetru îi aruncă o privire laser.

— În schimb, Eisenhower era abstinent. Altfel, nu mai aveai dumneata astăzi ocazia să vorbeşti atât de mult. Bună ziua!

— Uite-l şi pe ăsta cum iese din scenă! comentează Babuinul.

— Ţi-am zis de o mie de ori să nu le troscăi, măcar până se termină raportul!

— Dă-l în mă-sa de nebun! Auzi, să tragem cu urechea prin pieţe, la ce tăifăsuiesc Miţa foliculinista, cu Tanţi bigudiu şi Cici colesterol!

Încep să trag de sertare aiurea. Nu caut nimic. Aşa procedez când sunt nervos:

— Nu sunt de acord s-o folosim pe Nina drept nadă.

Se hlizeşte:

— Ieşi la raport!

Extrage din buzunarul de la spate sticluţa plată, de serviciu, şi ia o înghiţitură zdravănă:

— Auzi, Herculăche, n-aş paria pe şansele Ninei să se tireze din rahat, nici o sută de lei. Suliţă o sacrifică. În ultimă analiză, "o curvă mai puţin pe lume". Contribuabilii nu pierd