altă dată îmi place să umplu cu fleacuri glumeţe şi superficiale caietul acesta, care ar trebui să fie înţesat numai cu analize făcute pe îndelete şi cu toată seriozitatea. Poate am să pricep la toamnă, când voi studia psihologia.

  15 august.

  S-au întors băieţii din tabără. Spun că s-au distrat de minune. în cea din urmă zi au început să distrugă toate micile construcţii din tabără, cu un entuziasm sălbatic. Eu n-am regretat nimic.

  Dinu îmi povesteşte cu amănunte complicaţiile ivite din dragostele sale. El a iubit în Sibiu numai trei fete, dar a fost iubit de şapte. Mi-a citat nume, fraze, frânturi de cântece; mi-a reprodus, cu jocuri de fizionomie, fericirea, durerea, disperarea fetelor; mi-a citit pasaje de scrisori şi mi-a arătat originalele.

  Dinu mărturiseşte că vor suferi multe fete de dorul lui. Umblă pe stradă fără pălărie şi, când e sigur că nu-l vede nimeni, îşi lasă un cârlionţ pe frunte. Mă vizitează des şi mă întreabă când încep să învăţ la matematică; aceasta, ca să înceapă şi el. Eu i-atn făgăduit – încruntat şi solemn – că la douăzeci ale lunii părăsesc orice lectură şi mă dedic matematicilor. Lucrul acesta am să-l fac. Trebuie să-l fac. Eu ştiu că are să meargă greu, dar, dacă mă voi încăpăţâna, am să izbutesc. Doar nu mi-o lipsi într-atât voinţa.

  20 august.

  Am fost la liceu şi am citit o jumătate de coală, ştampilată oficial şi iscălită de director, prin care se vesteşte că examenele de corigente vor începe la 15 septembrie. Ceea ce înseamnă încă douăzeci şi cinci de zile libere. M-am înţeles cu Dinu^să amânăm pregătirea, corigentei până la 1 septembrie.

  22 august.

  Am descoperit pe Carlyle. în caietul meu de însemnări critice am scris astăzi douăzeci şi şapte de pagini asupra-i. Eroii i-am citit pentru a treia oară.

  Lai septembrie mă apuc de matematică.

  29 august.

  Ştiu că se apropie corigenta şi trebuie să-mi încui cărţile timp de două săptămâni. Ceea ce mă încurcă mult e faptul că Dinu mi-a adus trei volume din Gourmont, unul din Jack London şi versurile lui Samain. Cărţile nu sunt ale lui, şi m-a rugat să le sfârşesc cât se poate de repede. Bineînţeles că n-am să pierd prilejul lecturii unor cărţi pe care doream de mult să le cunosc. Dar când mă voi apuca de matematică, n-am să ies decât la trei zile o dată, din casă!

  4 septembrie.

  Parcă eu nu ştiu? Sunt cel mai desăvârşit leneş, măgar, neputincios, mincinos şi laş din România Mare!

  9 septembrie.

  Mai sunt şase zile. Dacă până la 15 septembrie nu învăţ de la un capăt la altul toată materia, mă sinucid. E cea mai mare hotărâre pe care am luat-o până acum în viaţa mea. A trebuit s-o iau. Căldura din mansardă şi Le chariot d'or nu mi-au îngăduit până acum să citesc decât treizeci de pagini algebrice.

  Dar acum s-a hotărât. Mi-am dat cuvântul meu de cinste că îmi voi împlini hotărârea. Dacă nu…

  Ce-mi pasă de creştinism?

  10 septembrie.

  Trei capitole din algebră, cu explicaţiile lui Bărbulescu Constantin, băiat înalt, promovat, pătat cu coşi rozalbi şi unsuros pe nas. Păcat că trece un tramvai prin faţa casei. Mă distrează.

  Altminteri, Bărbulescu explică pe înţelesul tuturor, cu glas de bas şi cu un creion lung.

  12 septembrie.

  Dinu învaţă patru ore pe zi cu un meditator (o sută de lei ora) şi patru ore singur. A sfârşit algebra şi jumătate din trigonometrie. Seara se plimbă pe bulevard şi mănâncă îngheţată. Se întâlneşte cu alţi prieteni, corigenţi la chimie. Toţi învaţă. Jipescu a sfârşit primele trei repetiri ale cărţii de chimie la 15 iulie. De atunci a mai citit de cinci ori caietul de notiţe, de cinci ori rezumatele, o dată un tratat franţuzesc şi de opt ori cele cincizeci şi şase de „fiţuici”, după care speră să copieze şi la teză. Numai Marcu se află din august la acelaşi capitol al „clorului”. Când îl întreabă cineva ce are să se facă, el răspunde că are să promoveze; sau are să rămână repetent. Altceva nu i se poate întâmpla. Băieţii spun că Marcu „afectează”.

  13 septembrie.

  E imposibil să cunosc bine toată matematica. E preferabil să adâncesc anumite capitole, pe care să le ştiu perfect, şi să frunzăresc numai prin celelalte.

  Ceea ce m-am hotărât să fac.

  14 septembrie.

  M-am gândit mult şi am înţeles că am dreptate.

  Dacă aş rămâne repetent? Nu ar fi evenimentul acesta scânteia care să aprindă toată pulberea sufletului meu? Nu e nevoie, oare, de o durere adâncă, de o schimbare care să mă ducă de-a dreptul în faţa marii opere a vieţii mele?

  M-am închipuit trist, dispreţuit de prieteni, batjocorit de rude şi duşmani, şi am înţeles că numai aşa am să pot scrie Romanul adolescentului miop, care mă va face celebru într-o noapte, ca pe Selma Lagerloff, şi bogat, ca pe Blasco Ibaftez.

  De aceea m-am hotărât să nu mai învăţ nimic pentru corigentă. Van-ciu, care nu poate să mă sufere, mă va lăsa repetent. Ceea ce aştept şi eu.

  Poate am să plec de acasă. Cum am să scriu eu toate romanele pe care le am în minte, dacă nu cunosc oamenii vii, în carne şi oase, şi, mai ales, anumiţi oameni? Am să fug de acasă şi am să mă duc la Constanţa, în port. De acolo, după sfatul vagabondului de astă-vară, am să intru tapeur pe un vas.

  Dinu, când a aflat de hotărârea mea, s-a trudit să mi-o schimbe, dar totul a fost zadarnic. Eu ştiu că Dinu se bucură în ascuns că va avea un prieten cu o viaţă aventuroasă, care va scrie romane cu răsunet, şi cu a cărui tovărăşie s-ar putea mândri în saloane. Se simţea, totuşi, nevoit să mă convingă de naivitatea planurilor mele de plecare.

  …Ca să-mi bat joc de Vanciu şi de