Oriunde şi oricând aborigenii aud pe cineva rugând să i se mai dea ceva (fie şi nişte apă clocotită pentru ceai), strigă cu toţii în cor:

  — Procurorul o să-ţi mai dea!

  Îndeobşte, faţă de procurori, zekii manifestă o înverşunare de neînţeles, căreia îi dau Mu liber adesea. Bunăoară, pe Arhipelag e foarte răspândită expresia: %

  — Procurorul e toporul.

  În afară de rima perfectă, nu vedem în această expresie vreun sens. Drept care cu amărăciune trebuie să consemnăm aici un caz de fractură a lanţului asociativ şi de cauzalitate, fractură ce coboară gândirea zekilor sub nivelul mediu al umanităţii în ansamblul ei. Dar despre asta – puţin mai încolo.

  Iată alte mostre de glume simpatice şi inofensive:.-

  — De mult ce dormi, n-ai timp să te odihneşti.

  — Dacă nu bei apă, de unde să prinzi puteri?

  În legătură cu munca pe care o socot cea mai nesuferită, munca de la sfârşitul zilei (când toată lumea se pleoşteşte, aşteptând apelul de seară) există o glumă obligatorie:

  — Că bine mai mergea treaba, dar uite că ziua e prea scurtă.

  Iar dimineaţa, în loc să se apuce mai repede de treabă, se foiesc de co-lo-colo, repetând:. R, ;. (.

  — De-ar veni mai iute seara, că mâine (!) – la lucru!

  Dar iată şi cazuri în care constatăm, la zekî, eclipse ale gândirii logice. Să luăm, de pildă, cunoscuta lor expresie:

  — Nu noi am plantat pădurea asta, nu noi o tăiem.

  Însă, dacă e să judecăm aşa, nici exploatările forestiere n-au plantat arbori, dar îi taie cu mult succes. Aşa că aici avem de a face cu un infantilism tipic al gândirii indigene, un dadaism sui-generis.

  Ori altă expresie (de pe vremea Belomorkanal-ului):,:

  — Lucre ursul!

  Ei bine, serios vorbind, cum ne-am putea imagina un urs săpând gloriosul canal? Chestiunea de a şti ce capacităţi are ursul a fost tratată suficient încă în lucrările lui LA, Krâiov. Dacă ar fi existat cea mai mică posibilitate de a înhăma un urs îa o muncă raţională, nu vă îndoiţi că statul socialist ar fi făcut acest lucru, şi astăzi am avea brigăzi întregi de urşi, ca şi lagpunkte pentru ei.

  E drept, aborigenii cultivă şi o expresie paralelă despre urşi, foarte injustă, dar bine înrădăcinată:

  — Şeful e ca ursul.

  Chiar că nu putem pricepe ce fel de asociaţie a putut genera o atare expresie. N-am vrea să ne facem despre indigeni o părere atât de proastă, îhcât să comparăm cele două expresii şi să tragem vreo concluzie.

  Trecând la problemele privind limba zekă, iată-ne ajunşi în mare dificultate. Lăsând la o parte faptul că orice studiu despre o limbă nou-descoperită constituie întotdeauna materia unei cărţi aparte sau a unui curs ştiinţific special, în cazul nostru întâmpinăm şi unele impedimente specifice.

  Unul dintre ele rezidă în conglomeratul limbă-sudalme, la care ne-am mai referit. Separarea acestor două elemente ar depăşi puterile oricui (pentru că nu se poate scinda un organism viu!)*, dar nici să prezentăm, în nişte pagini de înaltă ţinută ştiinţifică, lucrurile aşa cum sunt nu putem, din pricina grijii pe care o purtăm tinerei generaţii din ţara noastră.

  O altă dificultate constă în necesitatea de a delimita limba propriu-zisă a zekilor de limba tribului de canibali (numiţi aici şi „borfaşi” sau „apaşi”) dis-

  *Numai de curând, o anumită Stalevskaia, din satul Dolgoderevenski, regiunea Celeabinsk, a găsit calea: „De ce nu s-au bătut deţinuţii pentru puritatea limbii? De ce nu au solicitat, în mod organizat, concursul educatorilor?” Aceasta admirabilă idee pur şi simplu nu ne-a trecut prin cap câtă vreme am stat pe Arhipelag; le-am fi sugerat-o zekilor cu dragă inimă.

  Persat printre ei. Limba canibalilor este o ramură absolut distinctă a arborelui filologic, fără asemănări şi înrudiri. Această materie merită un studiu aparte; pe noi, aici, lexicul ininteligibil al canibalilor n-ar face decât să ne încurce (de exemplu, „teşche” pentru acte de identitate, „marcă” pentru batistă, „ungheraş” pentru valiză, „ceapă” pentru ceas, „bărci” pentru pantofi), însă lucrurile se complică prin faptul că unele elemente lexicale ale limbii canibalilor sunt asimilate în limba zekă, pe care o îmbogăţesc sub raport imagistic:14 svistet’ (a fluiera) – a turna gogoşi; temnit’ (a o bălmăji) – a arunca praf în ochi; raskidâvat’ cernuhu (a împroşca cu negru) – a se preface, a minţi, a trişa; kantovatsia (a se aşeza pe o rână) – a trage chiulul, a tăia frunză la câini; lukatsia (a se întreţese) – a schimba priviri complice; filonit’ (a tândăli) – a se fofila, a chiuli; mantulit’ (a se speti) – a se omorî cu munca; ţvet (culoare) – borfaş; poluţvet (culoare pală) -apropiat al borfaşilor; duhovoi (suflător) – individ cu mult tupeu; kondei – carceră; şmon – percheziţie; kostâl’ (cârjă) – raţia de pâine; fitil’ (fitil) -om cu un picior în groapă, mierlitor; şestiorka (nota şase) – „ţinător de şase”; sosalovka (sugătoare) – vreme de foamete, lagăr sau închisoare unde se moare de foame; otriţalovka (grup de recalcitranţi) – durii din rândul borfaşilor arestaţi, cei ce îl iau pe „nu” în braţe; s pontom (cu aplomb) – dându-se mare; gumozniţa (bal, dans) – târfă; şalaşovka (colibară) – târfă de cea mai joasă speţă; baţillî (bacili) – grăsimi, ingrediente hrănitoare în mâncare; hileat’ pod blatnogo (a bate spre condiţia de borfaş) – a se da drept mare borfaş; zablatnitsia (a o da spre blat) – a deveni borfaş etc.

  Nu se poate nega faptul că multe dinte aceste cuvinte sunt percutante, plastice şi chiar pe înţelesul tuturor, între ele, piesa cea mai de preţ este strigătul „na ţârlah!” (pe poante!). El poate fi tradus în ruseşte numai printr-o perifrază complexă, însemnând a face ceva mişcându-te în vârful picioarelor, cu toată viteza şi cu sârg autentic – şi toate astea simultan.

  Chiar ni se pare cu totul regretabil că o asemenea expresie lipseşte din limba rusă, mai