— De ce vrea luminăția-ta să împrumute, când poate avea comori uriașe?

— Știu, când voi cuceri Ninive, îl întrerupse faraonul. Dar până atunci va mai trece destulă vreme, iar de bani am nevoie astăzi.

— Nu mă gândesc la război, răspunse Hiram, ci la un lucru ce poate aduce vistieriei neîntârziat sume mari, și un venit anual…

— Cum așa?

— Îngăduie-ne și ajută-ne să săpăm un canal care să lege Marea Mediterană de Marea Roșie…

Faraonul sări din jilțul său.

— Glumești, bătrâne! spuse el. Cine se poate apuca de o asemenea lucrare și cine ar fi în stare să supună Egiptul la o așa primejdie? Marea ar putea să ne inunde țara.

— Care mare? Nici Marca Roșie și nici Mediterana, desigur, răspunse Hiram liniștit. Eu știu că preoții-ingineri egipteni s-au gândit la lucrul ăsta și au socotit că e o treabă foarte bună, cea mai bună din lume. Numai că ei vor s-o facă singuri, ori, mai bine-zis, ei nu vor s-o facă faraonul.

— Ai dovezi? întrebă Ramses.

— Nu, n-am. Dar voi trimite la luminăția-ta un preot care poate da lămuriri cu planuri și socoteli.

— Cine-i preotul acesta?

Hiram se gândi și, după o clipă, zise:

— Pot avea făgăduiala luminăției-tale că nimeni nu va ști de el, în afară de noi doi? Stăpâne, el te poate sluji cu mult mai mult folos decât mine. Cunoaște multe taine și multe lucruri nedemne săvârșite de preoți.

— Îți făgăduiesc, răspunse faraonul.

— Preotul este Samentu. Slujește în templul lui Set, de lângă Memfis. E un mare înțelept; are însă nevoie de bani și-i foarte ambițios. Cum marii preoți îl umilesc, el mi-a mărturisit că, dacă luminăția-ta vei îngădui, el… el poate răsturna casta preoțească. El îi cunoaște multe taine. O, multe!

Ramses căzu pe gânduri. Înțelese: preotul acesta era un mare trădător; își dădu însă seama că-i putea aduce servicii însemnate.

— Bine, răspunse faraonul, mă voi gândi la Samentu. Iar acum, să presupunem pentru o clipă că putem construi canalul despre care mi-ai vorbit: ce câștig voi avea eu de aici?

Hiram ridică mâna stângă și începu să numere pe degete:

— În primul rând, Fenicia va da luminăției-tale cinci mii de talanți, adică birul rămas neplătit. În al doilea rând, Fenicia va plăti luminăției-tale cinci mii de talanți pentru dreptul de a face lucrările. În al treilea rând, când vor începe lucrările, vom plăti o dare de o mie de talanți pe an și, pe deasupra, atâția talanți câte cete de câte zece muncitori ne va da Egiptul. În al patrulea rând, pentru fiecare inginer egiptean vom da luminăției-tale câte un talant pe an. În al cincilea rând, când lucrările vor fi terminate, luminăția-ta ne va da canalul în arendă pe timp de o sută de ani, iar noi vom plăti, în schimb, câte o mie de talanți pe an. Să fie acesta un câștig neînsemnat? întrebă Hiram.

— Dar acum, dar azi, întrebă faraonul, mi-ați da cele cinci mii de talanți drept bir?

— Dacă înțelegerea va fi încheiată astăzi, vom da zece mii și vom mai adăuga încă vreo trei mii, drept impozit plătit înainte pe trei ani.

Ramses al XIII-lea căzu iarăși pe gânduri. Nu o dată propuseseră fenicienii monarhilor Egiptului construcția acestui canal, dar de fiecare dată întâmpinaseră împotrivirea neclintită a preoților. Înțelepții egipteni explicaseră faraonilor că acest canal va expune statul la o revărsare a apelor dintre Marea Mediterană și Marea Roșie.

Hiram spuse însă din nou că lucrul acesta nu se poate întâmplă, ceea de altfel, preoții știau prea bine și ei.

— Mi-ai făgăduit, zise faraonul după o clipă mai lungă de gândire, mi-ai făgăduit câte o mie de talanți pe an, timp de o sută de ani. Mi-ai spus apoi că acest canal, săpat în nisip, e cea mai bună afacere din lume. Ei bine, eu nu înțeleg toate lucrurile astea și, drept să-ți spun, Hiram, am unele bănuieli.

Ochii fenicianului scăpărară:

— Stăpâne, spuse el, îți voi lămuri totul, dar te conjur pe coroana ta, pe umbra tatălui tău, să nu dezvălui nimănui taina aceasta. Este cea mai mare taină a preoților caldeeni și egipteni, și chiar a Feniciei. De ea depinde viitorul lumii!

— Ce tot spui, Hiram, zise faraonul zâmbind.

— Ție, o, rege, continuă fenicianul, ți-au dat zeii înțelepciune, curaj și noblețe; deci, tu ești al nostru. Ție singur, dintre monarhii pământului, ți se poate dezvălui taina, căci numai tu ești în stare să făptuiești lucruri mărețe. De aceea vei dobândi o putere atât de mare, cum încă niciun om n-a avut.

Faraonul simți în inimă dulceața trufiei, dar se stăpâni.

— Nu mă lăuda, glumi el, pentru ceea ce încă n-am făcut și spune-mi, ce foloase va avea Fenicia și statul meu de pe urma canalului?

Îndreptându-se în jilț, Hiram începu să vorbească cu glas scăzut:

— Află, stăpâne, că la răsărit, la miazăzi și la miazănoapte de Asiria și de Babilon nu-i nici deșert, nici bălți pline cu lighioane ciudate, ci se întind împărății și state uriașe, uriașe. Împărățiile acestea sunt atât de mari, încât pedestrimea luminăției-tale, vestită pentru marșurile ei, ar trebui să umble aproape doi ani neîntrerupți spre răsărit, ca să le atingă hotarele. Ramses ridică din sprâncene, ca omul care îngăduie cuiva să mintă, dar care știe bine că-i vorba de minciuni. Hiram mișcă ușor din umeri și urmă mai departe:

— La răsărit și la miazăzi de Babilon, lângă o mare uriașă, locuiesc cam o sută de milioane de oameni, cu regi puternici, cu preoți mai înțelepți decât cei egipteni, cu scripturi mai vechi, cu meșteșugari iscusiți. Popoarele acestea fac nu numai țesături, mobile și vase tot atât de frumoase ca și ale egiptenilor, dar, din timpuri străvechi, au temple sub pământ