submarinului (echipajului) Dox s-au oprit la numărul 170, deşi, după cum am văzut varianta originală germană continuă şi astăzi să-şi afirme tinereasca sa longevitate.

   E drept că ulterior s-au întreprins încercări de readucere în atenţia publicului cititor românesc a cestei colecţii de către unele edituri, cum au fost „Danubiu" în urmă cu vreo jumătate de veac şi alte edituri, după 1989, însă broşurile apărute erau reeditări şi nu au depăşit 22 de numere.

   Ca şi multe alte tipărituri apărute în editura Ig. Hertz cum sunt Colecţia celor 15 lei, Colecţia femeilor celebre, Pământul misterelor, Grozăviile Siberiei şi Aventurile submarinului (echipajului) Dox poartă semnătura lui Ştefan Freamăt.

   În luna august 1983, exact la cincizeci de ani de la apariţia Dox-urilor, colaboratorul nostru Aurel Lupăşteanu a luat legătura cu venerabilul octogenar Ştefan Freamăt (decedat în 1985), de la care s-au obţinut o parte din aceste informaţii, precum şi câteva numere originale din John Farrow's U/Boat Abenteuer şi Rolf Torring's Abenteuer. Această întâlnire a fost hotărâtoare pentru continuarea operei lui Ştefan Freamăt.

   Noul început însă nu a fost cu putinţă decât în 1997, la peste şaizeci de ani de la apariţia ultimului număr al Dox-urilor traduse după ediţiile germane.

   Răspunderea morală, intelectuală şi nu în ultimul rând materială şi-a asumat-o un grup redacţional de iubitori şi colecţionari ai acestui roman serial, al cărui suflet este Petru Istrate, în calitate de redactor coordonator, traducător şi susţinător financiar. Colectivul de entuziaşti ai dox-urilor a mai avut în componenţă sa pe Aurel Lupăşteanu, în calitate de grafician şi traducător, pe Petru Fodar ca tehnoredactor, pe Emil Purcărea, în calitate de colaborator tehnic şi pe Klaus Strempel, ca traducător.

   Noua serie a Aventurilor submarinului Dox a fost inaugurată fireşte cu numărul 171, apărând în principiu lunar, în câte şase exemplare nepuse în comerţ. Odată cu numărul 200 se încheie acest ciclu şi colectivul redacţional foloseşte prilejul pentru a mulţumi tuturor acelora care au contribuit direct sau indirect, prin strădania şi talentul lor, prin enormul efort material sau prin susţinerea morală la apariţia în premieră a celor 30 de exemplare traduse din germană.

   Totodată dorim cu această modestă realizare să se constituie într-un fierbinte omagiu adus memoriei lui Ştefan Freamăt, sufletistul redactor responsabil al cvasi-septuagenarei colecţii Aventurile submarinului (echipajului) Dox.

 

 

 

    Un submarin perfecţionat după toate invenţiunile moderne, e urmărit încă din timpul războiului mondial de toate naţiunile europene. Căpitanul Farrow, comandantul acestui submarin, om de o bunătate rară, reuşeşte să descopere pământuri şi ape cari nu-s trecute pe nici o hartă de pe glob şi-şi creează un loc de refugiu pe o insulă pe care o numeşte „Insula Odihnei" — un adevărat rai pământesc.

     Dar nu poate fi mulţumit, atâta timp cât fiul său George, un tânăr de optsprezece ani, se află sub tutela unui individ periculos.

      Cu ajutorul credinciosului sau servitor, Farrow reuşeşte să aducă pe George pe „Insula Odihnei". Un testament misterios indică pe acesta ca moştenitor al unei comori ascunse, pe care însă nu o poale avea decât trecând prin primejdii neînchipuite. Toate peripeţiile extraordinare pe cari le întâmpina George în tovărăşia unui tânăr prinţ negru, fac din „Aventurile submarinului Dox" una din cele mai interesante lecturi.

 

   GROZĂVIILE MĂRILOR

 

   TU, PETRE, e cu putinţă?

   — Sst! George, adică vreau să spun „domnişorule", nu trebuie să afle nimeni că am venit. Hai cu mine şi o să-ţi spun tot

   — Dar bine, omule, ce te-ai făcut în aceşti doi ani de când nu te-am văzut? întrebă George uluit.

   — Mai târziu, mai târziu, domnişorule, acum nu e vreme de pierdut, îmbracă-te repede şi să plecăm numaidecât. Epitropul d-tale a pus ceva la cale, dar o să-i dejucăm planurile, fii pe pace.

   — Acum, în puterea nopţii? Unde vrei să mă duci, pentru Dumnezeul Dacă află...

   — N-o să afle nimic, fiindcă până prinde el de veste noi vom fi departe. Încet însă, să nu ne simtă cineva.

    — Şi când ne întoarcem? Vorbise cu un lăcătuş să mă ia ucenic — zicea că trebuie neapărat să învăţ o meserie.

    — Ştim, ştim şi asta, zise scurt nocturnul vizitator, de aceea trebui să plecăm imediat. Lasă tot, nu lua nimic cu d-ta fiindcă o să găseşti de toate.

    — Cum? Atunci... atunci nu o să mă mai întorc niciodată? bâigui George zăpăcit. Unde mă duci, Petre, spune-mi...

   — O să vezi d-ta, mormăi matahala strecurându-se sprinten, cu toată greutatea ei, pe fereastra deschisă; O să vezi şi o să te bucuri, crede-mă. Ori nu mai ai încredere în bătrânul d-tale Petre?

   — Cum poţi să spui una ca asta? făcu tânărul cu căldură. Mi-ai salvat doar de atâtea ori viaţa. Dar revolverul tatii mă laşi să-l iau, nu-i aşa? E cea mai scumpă amintire de la el.

   — Foarte frumos din partea d-tale, domnişorule, că te gândeşti la el, răspunse uriaşul. Ce bine o să-i pară... ştiu eu cui. De acum eşti bărbat, ţi-ai luat şi bacalaureatul! Ce mutră o să facă mâine dimineaţă prea stimabilul avocat Norton când o vedea că i-a scăpat pasărea din colivie!

   Şi, spunând acestea, Petre sări în grădină şi după ce se încredinţă că n-a fost văzut de nimeni, ajută lui George Farrow sa sară şi el.

   — Aşa, domnişorule, acum mai uită-te încă odată bine la ce laşi în urmă. Aici ţi-ai petrecut copilăria. Casa asta a fost cumpărată de tatăl d-tale ca să o ai până la sfârşitul vieţii. Ticălosul acela de Norton şi-a însuşit-o însă pe nedrept ca să te lase pe drumuri. Dar lasă, nu face nimic, o să-i iasă pe nas ticăloşia, fii pe pace... Şi-acum, să ne grăbim, avem cale lungă de făcut.

   George Farrow era la vârsta de optsprezece ani, un băiat voinic şi curajos, deprins de mic copil cu vânturile mării Nordului şi hoinărind toată ziua pe ţărm. Toţi pescarii şi corăbierii îl cunoşteau foarte bine ca şi pe tatăl său, căpitanul Farrow, care pierise ca un erou pe timpul războiului, pe submarinul său.

   Totuşi, inima tânărului bătea cu putere Ia vederea întinsului