Mi-a arătat gleznele." Stăteam pe marginea patului.

– Nu pot rămâne cu tine, Dee Dee. S-a ridicat şi a început să dea cu pumnii în mine, Pumnii erau tari ca piatra. Dădea cu ambele mâini. Am stat acolo, în vreme ce ea mă tot pocnea. M-a lovit deasupra ochiului, în ochi, pe frunte şi obraji. Am încasat chiar şi una în beregată.

– Nenorocitule! Nenorocitule! Nenorocitule! TE URĂSC!

Am apucat-o de încheieturi.

– Hai, Dee Dee, ajunge.

A căzut înapoi pe pat, în vreme ce eu m-am ridicat, am ieşit din cameră, am luat-o pe hol şi am zbughit-o pe uşă.

Când m-am întors, Lydia stătea într-un fotoliu. Părea supărată.

– Ai fost plecat mult timp. Uită-te la mine! Ai futut-o, nu-i aşa?

– Nu, n-am futut-o.

– Ai fost plecat o groază de vreme. la uite, te-a zgâriat pe faţă!

– Îţi spun că nu s-a întâmplat nimic.

– Scoate-ţi cămaşa, vreau să-ţi văd spatele!

– Ei, rahat, Lydia.

– Scoate-ţi cămaşa şi maioul.

Le-am dat jos. M-a ocolit şi a trecut în spatele meu.

– Ce e zgârietura asta pe spatele tău?

– Ce zgârietură?

– E una lungă aici. De la unghia unei femei.

– Dacă e acolo, înseamnă că-i de la tine...

– Bine. Ştiu cum să aflu.

– Cum?

– Hai în pat.

– Bine, bine.

Am trecut testul, dar după aceea m-am întrebat cum poate un bărbat să testeze fidelitatea unei femei? Nu părea cinstit.

21.

Tot primeam scrisori de la o cucoană care nu locuia prea departe. Le semna „Nicole". Îmi scria că citise câteva cărţi de-ale mele şi îi plăcuseră. Am răspuns la una dintre scrisori şi ea mi-a trimis invitaţia s-o vizitez. Într-o după-amiază, fără să-i spun Lydiei, am urcat în maşină şi m-am dus la ea. Avea un apartament deasupra unei curăţătorii de pe Santa Monica Boulevard. Uşa dădea în stradă şi, prin geam, am putut vedea nişte trepte. Am sunat.

– Cine e? s-a auzit vocea unei femei printr-un difuzor de tinichea.

– Sunt Chinaski, am zis. S-a auzit un bâzâit şi uşa s-a deschis. Nicole stătea în capul scărilor, privindu-mă. Avea un chip spiritualizat, aproape tragic, şi purta o rochie de casă lungă, verde, cu decolteu adânc. Părea să aibă un trup foarte bine făcut. M-a privit cu nişte ochi mari, căprui închis. Avea o mulţime de riduri minuscule în jurul ochilor, probabil de la prea multă băutură sau prea mult plâns.

– Eşti singură? am întrebat-o.

– Da, a zâmbit. Hai, urcă.

Am urcat. Era un apartament spaţios, cu două dormitoare şi foarte puţină mobilă. Am observat o mică bibliotecă şi un raft plin cu discuri de muzică clasică. M-am aşezat pe canapea. S-a aşezat lângă mine.

– Tocmai am terminat de citit Viaţa lui Picasso. Pe o măsuţă erau mai multe exemplare din New Yorker.

– Vrei să-ţi fac un ceai? a întrebat Nicole.

– Mă duc să-mi iau ceva de băut.

– Nu e necesar. Am ceva.

– Ce?

– Nişte vin roşu bun?

– Aş bea un pic, am zis.

Nicole s-a ridicat şi s-a dus până în bucătărie. Am privit-o cum se mişcă. Totdeauna mi-au plăcut femeile în rochii lungi. Se unduia cu graţie. Părea să aibă stil. S-a întors cu două pahare, cu sticla de vin şi a turnat. Mi-a oferit o ţigară Benson a Hedges. Am aprins-o.

– Citeşti New Yorker? am întrebat-o.

– Publică povestiri destul de bune.

– Nu sunt de acord.

– Dar ce au?

– Sunt prea elitiste.

– Mie îmi plac.

– Ei, rahat, am zis.

Am mai băut, am mai fumat.

– Îţi place apartamentul meu?

– Da, e drăguţ.

– Îmi aminteşte de unele locuri pe unde am fost, în Europa. Îmi plac spaţiul, lumina.

– Europa, zici?

– Da, Grecia, Italia... Mai ales Grecia.

– Paris?

– Ah, da, mi-a plăcut Parisul. Londra, nu. Apoi mi-a povestit despre ea. Familia ei locuise în New York. Taică-su fusese comunist, maică-sa croitoreasă într-un atelier mizer. Lucrase la maşina de cusut principală, fusese cea mai bună dintre toate. Aprigă şi simpatică. Nicole era autodidactă, crescuse în New York, întâlnise un doctor faimos, se căsătorise, trăise cu el vreo zece ani, apoi divorţase. Acum primea doar 400 de dolari pe lună pensie alimentară şi se descurca puţin cam greu. Nu-şi putea permite să locuiască în apartamentul ăla,- dar îi plăcea prea mult ca să-l părăsească.

– Scrisul tău, mi-a zis ea, e atât de necizelat. E ca un baros, şi totuşi are umor şi tandreţe...

– Da, am zis,

Mi-am lăsat paharul jos şi am privit-o. I-am luat bărbia în mâna şi am tras-o spre mine, i-am dat un pupic minuscul.

Nicole a continuat să vorbească. Mi-a spus numeroase poveşti interesante. Pe unele am decis să le folosesc, ori în proză, ori în poezie. I-am privit sânii, în vreme ce se aplecă în faţă şi turna de băut. E ca un film, m-am gândit, ca un afurisit de film. Mi se părea distractiv. De parcă eu aş fi fost în spatele camerei de filmat. Îmi plăcea. Era mai bine decât la cursele de cai. Mai interesant decât meciurile de box. Am continuat să bem. Nicole a deschis o altă sticlă. A continuat să vorbească. Era uşor s-o asculţi. În fiecare povestire de-a ei exista şi înţelepciune şi niscai umor. Nicole mă impresiona mai mult decât îşi dădea seama. Asta mă îngrijora într-un fel.

Am ieşit pe verandă cu paharele în mâna şi am privit traficul de după-amiază. Vorbea despre Huxley şi Lawrence în Italia. Ce rahat. I-am spus că Hamsun fusese cel mai mare scriitor al lumii. M-a privit uimită că auzisem de el, apoi a fost de acord. Ne-am sărutat pe verandă şi puteam mirosi gazele de eşapament de la maşinile de pe stradă. Îmi plăcea senzaţia trupului ei lângă al meu. Ştiam că nu urma să ne futem imediat, dar ştiam, de asemenea, că mă voi întoarce. Şi Nicole ştia.

22.

Angela, sora Lydiei, a venit din Utah ca să vadă casa cea nouă a Lydiei. Lydia plătise un avans pentru o căsuţă şi ratele lunare erau foarte mici. Era o ocazie foarte bună. Omul care a vândut casa credea că urma să moară şi o dăduse mult prea ieftin. Avea un dormitor la etaj pentru copii şi o curte mare în spatele casei, plină cu copaci şi un desiş de bambus.

Angela era cea mai